Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

POLIFEST 2013, liant între mediul academic și cel economic

30 Aprilie 2013



Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti a organizat în perioada 3-5 aprilie 2013 cea de-a doua ediţie a POLIFEST, manifestare ce doreşte să devină cel mai important eveniment din România dedicat colaborării dintre mediul academic şi cel socio-economic şi cel mai mare târg de prezentare a ofertei educaţionale a unei universităţi.



La manifestările celei de-a doua ediţii a POLIFEST au fost prezenţi la diverse conferinţe, workshop-uri, dezbateri libere sau vizite la standuri un număr de 3.500 de studenți, în timp ce numărul elevilor de liceu ce au vizitat standurile (atât ale companiilor, cât şi ale facultăţilor din cadrul UPB) a fost de 4.500. Dintre companiile prezente, 24 au avut standuri de prezentare, iar numărul conferinţelor organizate în cadrul evenimentului a fost de 36. În cadrul POLIFEST a fost oferită o imagine la zi şi de perspectivă a proiectului ELI-NP – Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics, unde au fost semnate parteneriate importante pentru cercetarea românească.



Elevii şi studenţii au beneficiat de materiale de informare cu specificul programelor de studii şi al activităţii de cercetare din fiecare facultate sau companie în parte, ajungând astfel să fie cunoscute perspectivele de carieră în diverse domenii de pregătire. Pe de altă parte, UPB a dorit să realizeze o altfel de interacţiune între educaţie, cercetare şi piaţa muncii, care să conducă la dezvoltarea competenţelor individuale şi profesionale ale studenţilor săi.



În cele 3 zile ale evenimentului, expozi-ţional sau prin conferinţe specifice, cât şi prin acţiunile conexe organizate, UPB a încercat să demonstreze cum valorificarea ştiinţei şi tehnologiei avansate prin cerceta-re de înalt nivel și formarea profesională pot contribui la progres economic și social.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite