Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Technology >> Mobile >> Stiri si comunicate

Doi ani de HD Voice cu Orange România

13 Mai 2013



Orange sărbătoreşte pe 13 mai 2 ani de la lansarea în premieră în România a tehnologiei HD Voice, cu ajutorul căreia clienţii au parte în timpul convorbirilor de o calitate excelentă a sunetului. Cu această ocazie Orange România lansează o serie de oferte speciale.
În cei doi ani, portofoliul Orange a fost permanent îmbogăţit, având acum aproximativ 50% de telefoane compatibile HD Voice, iar numărul apelurilor HD Voice a înregistrat o creştere constantă. În luna aprilie numărul apelurilor HD Voice a fost de 7 ori mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând în total, în cei doi ani, la peste 70 de milioane de apeluri. Rata de adopţie a telefoanelor compatibile HD Voice a crescut în luna aprilie de 3 ori faţă de procentul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.
În plus, după premiera internaţională din octombrie 2012 când a fost iniţiat primul apel HD între două ţări, clienţii Orange din România şi din Republica Moldova pot suna internaţional la calitate HD Voice între cele două ţări. „HD Voice oferă o reală satisfacţie clienţilor Orange, transmiţând un sentiment de apropiere, printr-un sunet mai clar și mai natural şi prin reducerea semnificativă a zgomotului de fundal. Ne bucurăm să vedem că şi alte companii de pe piaţă au înţeles valoarea adaugată pe care o aduce acest serviciu pentru clienţi. Investim în continuare în această tehnologie şi aducem clienţilor telefoane compatibile la cele mai bune preţuri pentru a se bucura de convorbiri telefonice clare prin tehnologia HD Voice“, a declarat Julien Ducarroz, Chief Commercial Officer în cadrul Orange România.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite