Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

O trecere în revistă a e-guvernării românești

03 Iunie 2013




• Sistemul ORIZONT, prin care se oferă servicii electronice destinate cetăţenilor, contribuabili şi beneficiari ai sistemului public de pensii care asigură interacţiunea şi schimbul bidirecţional de informaţii dintre CNPP şi grupurile ţintă

• Sistemul Integrat de Management şi Conştientizare în România a Reţelei Natura 2000 (SINCRON)

• Sistemul RORIS, care include o serie de funcţionalităţi de creare şi publicare a avizelor pentru navigatori (Notices to skippers) respectând standardul NTS 2.0.

• Registrul de evidenţă a salariaţilor în format electronic (REGES)

• Sistemul informatic de Prescripție Electronică (SIPE), care pune la dispoziţie funcţionalităţile necesare introducerii prescrierii electronice a reţetelor compensate şi gratuite

• Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), operat de CNAS şi care permite depunerea online a documentelor justificative privind raportarea activităţii realizate în vederea decontării, formularele de raportare şi fişierele de date necesare raportării e-guvernare la nivel local.

Din nou, despre securitate

O barieră importantă în calea adoptării de către cetăţeni a sistemelor de guvernare electronică o reprezintă teama privind insuficienţa măsurilor de securitate şi de asigurare a datelor personale în sistemele de e-guvernare, după cum reiese din raportul Unităţii de e-Guvernare din cadrul Comisiei Europene/Direcţia pentru Media şi Societate Informaţională, intitulat „Breaking Barriers to eGovernments”.

Legislaţia din România asigură cadrul formal care permite protecţia datelor utilizatorilor pe Internet, adoptarea de măsuri de prevenire şi combatere a atacurilor şi criminalităţii informatice şi implementarea unor măsuri pentru protecţia datelor electronice, optimizarea proceselor de afaceri şi păstrarea datelor pe termen lung. Implementarea cadrului legislativ este însă neuniformă, existând încă legi care nu funcţionează (de exemplu Legea 82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, pentru care nu există norme de aplicare, sau HG 962/2010 care amână pentru un termen nedefinit realizarea cărţii electronice de identitate).

În raportul prezentat pe www.fonduri-ue.ro se mai arată că adaptarea cadrului legislativ care susţine derularea serviciilor de e-guvernare către expunerea acestuia în mediul virtual (adaptarea legilor care guvernează activitatea tuturor instituţiilor cu activităţi care cad sub incidenţa Directivei Serviciilor pentru susţinerea furnizării serviciilor de e-guvernare) se impune de asemenea ca o necesitate. Totodată, măsurile de securitate implementate în cadrul serviciilor guvernamentale sunt eterogene şi neuniforme și nu există o corelare completă între identitatea utilizatorilor înregistraţi pentru accesul la servicii on-line şi identitatea reală care este gestionată de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite