Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Konica Minolta pregăteşte investiţii majore la Ipex 2014

05 Iunie 2013



IPEX 2014 se aliniază perfect strategiei Konica Minolta de a investi în industria tiparului digital și de a stabili noi standarde într-un sector care se schimbă rapid.
Cu o suprafață confirmată de 1.200 mp, Konica Minolta va avea cel mai mare stand la Ipex 2014, eveniment ce va avea loc în perioada 24 – 29 Martie 2014, în Marea Britanie, la centrul expozitional London ExCeL. Acest angajament dovedește încă o dată viziunea companiei de a oferi "o trecere ușoară către digital" și statutul său de partener în realizarea schimbărilor necesare pentru a răspunde cerințelor de pe piața de print, aflată în continuă schimbare.
Olaf Lorenz, General Manager, International Marketing Division, Konica Minolta Business Solutions Europa: “În calitate de ‘business enabler’ în industria tiparului digital, Konica Minolta oferă valoare clienților săi. Ipex este evenimentul international cheie pentru Konica Minolta în anul 2014, întrucât se pliază perfect pe scopul nostru de a investi constant în dezvoltarea de inovații tehnice și de a ne concentra pe viitorul afacerii noastre.”
Standul Konica Minolta va fi amplasat în centrul Ipex, lângă Cross Media 2014. Acest eveniment va avea loc în același spațiu cu Ipex la ExCeL International Exhibition Centre și va aduce o perspectivă nouă, prin atragerea de branduri, oameni de marketing și design. În același timp, Corss Media va prezenta importanța printului în toate aspectele offline ale unui campanii de marketing, fiind o completare ideală pentru Konica Minolta, care va aduce la Ipex cea mai bună tehnologie color și alb-negru din gama sa, diverse produse software care transformă sistemele Konica Minolta în adevărate soluții pentru fluxul documentelor și servicii de marketing concentrate pe client.
Trevor Crawford, Director de eveniment, Ipex 2014: “Suntem încântați de participarea Konica Minolta la Ipex 2014. Rezultatele studiului internațional de piață comandat în ultimul trimestru al anului trecut subliniază necesitatea industriei ca Ipex să treacă de la a fi un eveniment general de imprimare, la o experiență concentrată pe tipar și multimedia care să promoveze rolul esențial pe care îl are tiparul. Oferta Konica Minolta reflectă aceste aspecte şi așteptăm cu nerăbdare să lucrăm îndeaproape cu ei în următoarele luni pentru a ne asigura că beneficiază de valoarea adăugată pe care o oferim expozanților noștri.”
Konica Minolta se va prezenta la Londra ca un centru internaţional de afaceri esențial, care își împărtășește viziunile despre industrie și, în același timp, generează afaceri. În cadrul târgului Ipex 2014 de la Londra, Konica Minolta va sublinia încă o data obiectivul de a deveni furnizorul preferat de echipamente de printare în momentul în care se face trecerea de la offset la digital și de a promova o perspectivă completă (end-to-end) a procesului de tipar.
Olaf Lorenz: “Promovăm automatizarea în procesul de producție digitală, pentru a reduce greșelile umane, prin punerea în aplicare a unor fluxuri de lucru automate și a unor soluții inteligente de finisare in-line. Desigur, toate acestea vizează scopul nostru cel mai important: cu portofoliul nostru hardware și software divers și adaptabil să contribuim la creșterea veniturilor și a rentabilității clienților noștri și să le oferim soluțiile de producție potrivite, indiferent ca vorbim despre centre de copiere, centre de printare comerciale sau afaceri industriale."



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite