Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Mirajul Tier

27 Iunie 2013



Din punct de vedere marketing, mai toți furnizorii de servicii din categoria Data Center se raportează la Uptime Institute și la celebrele categorii Tier I - Tier IV, care, în esență, indică gradul de disponibilitate.

În mod real, niciun centru de date din România nu este certificat Uptime Institute şi, la o analiză reală, nici nu ar avea nevoie. Cunoscut și ca „The Global Data Center Authority“, Uptime Institute a certificat până la momentul actual 251 de facilități din 41 de țări, o cifră destul de mică pentru dimensiunea pieței. Uptime Institute este, până la urmă, o instituție privată, cu origine în piața americană și cumpărată în 2009 de The 451 Group, care deține mai multe companii de cercetare, certificare etc.
O privire aruncată pe site-ul instituției, mai exact pe harta globală a centrelor de date certificate, arată că zona lor de acțiune o reprezintă cu precădere USA (48 de facilități certificate), urmând țari precum Arabia Saudită (14) Brazilia și India (11), Canada (10), dintr-un total de 251. Aceasta înseamnă că, pe lângă piața tradițională – America de Nord –, influența Uptime Institute este mare în țările emergente, care caută să arate și să justifice calitatea unor servicii pe care le prestează la nivel global. O altă remarcă interesantă este că multe dintre facilități sunt certificate doar la nivel de documentaţie de design (așa cum este şi cazul Transfond, singurul din România care are o avizare de la Uptime Institute), ceea ce arată că, ulterior, aceștia nu reușesc să depășească acest nivel de certificare, probabil din cauza costurilor şi a complexității induse.

Care sunt alternativele? O serie de certificări relativ cunoscute sunt cele oferite de TIA (Telecommunications Industry Association) şi Telcordia, ambele însă cu origine în sectorul de telecomunicații și fără o prea mare notorietate în alte verticale. O inițiativă care se anunță însă de viitor este European Data Center Association, care își propune să traseze o serie de standarde în domeniu și care este deschisă atât operatorilor de Centre de Date, cât și furnizorilor de infrastructură. Din câte ştiu, un furnizor local are deja discuţii avansate pentru intrarea în asociaţie, dar nu este nominalizat încă pe site-ul organizaţiei. EUDCA are patru grupuri de lucru – pe Reglementări, Standarde, Protecția Datelor şi Politici Energetice – şi este încă departe de capacitatea de a impune un standard sau o certificare pentru industria de profil, prin care să asigure respectarea unor norme și, implicit, un nivel de calitate pentru utilizatori.

Între timp, piața se dezvoltă intuitiv, caută să respecte normele MCSI (în general, cu trimitere la securitate și legate de cerințele asociate legislației privind arhivarea electronică și procesarea datelor personale), crește cu un ritm relativ lent, iar clienții au dificultăți în fundamentarea unor business case-uri. Toată lumea vrea Tier III şi Tier IV, pentru că despre acestea spun presa și marketingul că sunt sigure, însă prea puțini sunt și dispuși să şi plătească în consecință.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite