Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Punct de vedere privitor la proiectul de lege privind protectia consumatorului de credite

25 Mai 2004



Conform oricaror uzante si practici internationale, bancile nu pot sa nu penalizeze rambursarile de credit anticipate.


Radu GheteaDe curand, Oficiul pentru Protectia Consumatorului a lansat un proiect de lege privind contractele pentru creditul de consum. Proiectul a fost pe site-ul Oficiului inca din luna decembrie. Asociatia Romana a Bancilor a facut o serie intreaga de observatii, de care, din pacate nu s-a tinut cont, s-a ignorat complet intreaga corespondenta cu aceasta tema, iar saptamana trecuta, Guvernul a votat o hotarare prin care promoveaza aceasta lege catre Parlament. In legatura cu acest diferend, Presedintele ARB, domnul Radu Ghetea ne-a declarat: "Comunitatea bancara nu are nimic impotriva ca o asemenea lege sa fie promovata, lege care sa clarifice anumite lucruri care sunt legate de protectia consumatorului in domeniul creditului. Dar ne exprimam totala dezaprobare pentru faptul ca punctele de vedere exprimate de catre Asociatia Romana a Bancilor nu au fost luate in considerare, au fost, pur si simplu, ignorate. As vrea sa punctez cateva dintre observatiile noastre care au fost facute pe textul proiectului de lege, proiect preluat din legislatia europeana. Atat traducerea, cat si unele prevederi lasa loc de ambiguitati, creeaza semne de intrebare.
De exemplu, se spune intr-un anumit loc din lege ca prevederile sale «nu se aplica acelor contracte in care comisioanele sunt sub nivelul practicat pe piata», ceea ce reprezinta un lucru foarte ambiguu si poate crea foarte multe probleme. Un alt paragraf al legii prevede urmatoarele: «Creditorul, banca impreuna cu furnizorul, cel care vinde marfa, deci, magazinul, raspund solidar de calitatea marfii, de eventualele despagubiri pe care trebuie sa le primeasca consumatorul». Ar fi culmea ca banca sa raspunda cand se strica o garnitura la un aragaz. Noi nu putem accepta o asemenea formulare. Rolul unei banci este sa dea banii si nu sa o intereseze calitatea marfii. in sfarsit, lucrul si mai grav e ca se vorbeste la un moment dat de faptul ca bancile trebuie sa accepte rambursarea anticipata. Se vorbeste destul de ferm de faptul ca daca banca va cere despagubiri, penalitati pentru rambursarea anticipata, atunci acestea trebuie sa fie echitabile, calculate pe baze actuariale. Noi nu am reusit sa intelegem de la Oficiul Consumatorului ce inseamna acest lucru. Aceasta necesitate obiectiva a bancilor de a penaliza rambursarile anticipate este tratata nefavorabil de catre proiectul de lege in cauza, putandu-se chiar intelege ca rambursarile anticipate trebuie sa se faca fara penalizari, lucru pe care noi il respingem in totalitate. Practica internationala arata ca atunci cand se fac rambursari anticipate, cel care face aceste rambursari trebuie sa plateasca penalizari si lucrul este foarte simplu. Daca o banca ia de la dumneavoastra 1000 de dolari pentru un an de zile, acest depozit banca il plaseaza la altcineva in credit. asta este rolul bancii. Ia depozite si plaseaza credite. Pentru depozite, banca plateste o dobanda, sa spunem de 20%, lucru posibil tocmai din dobanda la credite, sa spunem de 30% (mai mare, pentru a-si acoperi costurile si rezerva minima obligatorie). Atat desfiintarea inainte de termen a unui depozit, cat si rambursarea anticipata a unui credit strica aceste socoteli (de altfel, facute pe baza angajamentelor asumate de clientii bancii.) De aceea, in practica internationala orice rambursare anticipata se penalizeaza.


Revenind la Romania, intrebarea pe care as adresa-o consumatorului este cum poate aceasta prevedere sa ii protejeze pe cei care fac depozite la banci? Daca toti cei care au luat credite ramburseaza anticipat, banca este in imposibilitate de a-si mai face veniturile planificate din dobanzi la credite si, in consecinta, nu va putea plati dobanzile deponentilor, putand sa intre chiar in faliment. in aceasta situatie, conform legilor in vigoare, conform plafoanelor stabilite de fondurile de garantare a depozitelor, deponentii vor fi despagubiti cu 3000 de Euro, chiar daca ei au avut depozite de 6 000 de Euro sau mai mult. Deci, ce protectie se face consumatorului in aceasta situatie ?


Iata cum o prevedere care nu tine cont de regulile internationale, care nu tine cont de practica in domeniu, poate crea niste posibile probleme in sistemul bancar. Apelul meu este ca Oficiul pentru Protectia Consumatorului sa inteleaga ca propunerile noastre sunt facute cu toata responsabilitatea, si noi avem deschiderea totala pentru discutie. Aceasta lege nu trebuie lasata sa treaca. Ceea ce este pacat este ca in loc sa discutam cele mai bune solutii ajungem la arbitrajul parlamentului sau ale altei instante. Lucru care mi se pare total neadecvat pentru faza in care ne aflam, de adaptare a legislatiei la legislatia europeana.
Cu atat mai mult doresc pe aceasta cale sa imi exprim satisfactia pentru faptul ca Parlamentul ne invita de fiecare data la discutii in comisii, si cel mai recent exemplu este legea bancara, pentru care discutiile s-au prelungit timp de 10 ore si in urma carora am reusit sa rezolvam o serie de formulari care ar fi putut sa creeze confuzie sau lucruri si mai grave in sistemul bancar.


Se vorbeste in acest proiect de lege despre obligativitatea ca societatile comerciale, inclusiv bancile care doresc sa dea credite de consum, sa obtina autorizare de la Oficiu. Mi se pare un pic fortat acest lucru aplicat la o banca deja autorizata de Banca Nationala pentru a desfasura operatiuni bancare de creditare."



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite
suhanea Dan
In principiu este adevarat - banca isi face un plan de afaceri iar tu datornic la banca respectiva vii si il strici. Dar... Banca isi face planul de afaceri pe baza dobanzii pe care o incaseaza de la datornic - nu pe baza penalitatilor. Ori in cazul in care penalitatea este mai mare decat restul de dobanda care ar fi platita catre banca in cazul in care restituirea se face normal - lucrurile intra deja intr-un domeniu in care lucrurile tin de absurd. Mai ales ca daca se continua creditul - nu am access la alt credit (pe care teoretic pot sa-l fac ciar cu banca respectiva. Concret - dau exemplu - mai am o restanta de credit la o banca - iar totalul dobanziilor la rambursare normala ar fi de 60 Euro. Penalizarea este de 100 Euro (+ dobanda curenta). Necazul este ca eu doresc sa mai fac un credit (am bani pentru avans si pentru lichidarea creditului vechi) dar apar ca deja am un credit in curs de rambursare. Practic banca (nu o numesc - castiga nemuncit (si nemeritat) diferenta dintre dobanda care o mai am de achitat si penalizare. De acord cu o penalizare care sa mearga pana la valoarea dobanzii rest de incasat, dar de ce mai mult???
13 Mai 2005, 09:42:44