Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> Altele >> Stiri si comunicate

Burse Start Me Up pentru tineri pasionati de antreprenoriat

05 Iulie 2013



Tinerii care vor să îşi dezvolte propria afacere pot beneficia de una dintre bursele pentru participarea la Start Me Up, şcoală de antreprenoriat în care vor învăţa care sunt paşii pe care trebuie să îi parcurgă pentru a transforma o idee într-un start-up de succes.


Datorită companiilor responsabile care investesc în dezvoltarea de noi generaţii de tineri antreprenori, 15 dintre locurile disponibile în program beneficiază de burse totale sau parţiale, iar aplicaţiile se realizează online pe site-ul programului http://startmeup.ro/scholarships/


Tinerii pasionaţi de antreprenoriat care îşi doresc să pornească la drum pe cont propriu sunt eligibili să aplice pentru una dintre bursele disponibile. Acestea acoperă participarea la sesiunile de training şi toate materialele de curs, cazare 6 nopţi la Pensiunea Speranţa din Predeal în regim de pensiune completă, mentorat gratuit 1 an după absolvirea programului, includerea în comunitatea Akcees şi reduceri la evenimentele Akcees şi cele ale partenerilor.


În ciuda climatului economic dificil din România, companiile responsabile continuă să investească în dezvoltarea de noi generaţii de tineri antreprenori. Microsoft, SAP România, Okapi Studio, Skobbler şi [e-spres-oh] oferă şi în acest an 15 burse totale şi parţiale pentru viitori antreprenori, burse cu o valoare totală de peste 5.000 de euro. Tinerii interesaţi să beneficieze de una dintre bursele oferite de companiile partenere se pot înscrie în concurs prin completarea formularului disponibil online la http://startmeup.ro/scholarships/ până vineri, 12 iulie.Câştigătorii vor fi anunţaţi luni, 15 iulie.


Start Me Up este singura şcoală de antreprenoriat din România în cadrul căreia participanţii generează idei şi dezvoltă concepte viabile de business sub îndrumarea experţilor în domeniu. Cea de a doua ediţie a evenimentului se va desfăşura în perioada 21-27 iulie la Pensiunea Speranţa din Predeal şi va aduce împreună tineri talentaţi, un trainer internaţional, şi antreprenori şi investitori importanţi din România. La finalul celor cinci zile ale programului, echipele participante îşi vor valida conceptele de business dezvoltate prezentându-le în faţa unui juriu de specialitate.


„Prima ediţie a şcolii de antreprenoriat Start Me Up a avut un impact major în formarea participanţilor ca viitori antreprenori, i-a învăţat care sunt etapele dezvoltării unei afaceri de succes şi i-a adus faţă în faţă cu unii dintre cei mai apreciaţi antreprenori români ai momentului. Ne bucură faptul că putem oferi burse pentru participarea în program tinerilor pasionaţi care nu dispun însă de resurse financiare pentru a achita taxa de participare. Le mulţumim companiilor responsabile care ne ajută să oferim acces nediscriminatoriu în program şi care contribuie, prin bursele oferite, la formarea de noi generaţii de tineri antreprenori pentru România!”, a declarat Irina Scarlat, Vice-Preşedinte Executiv şi Co-Fondator Akcees.


Daniel Ramamoorthy, director al grupului de investiţii Phoenix Group, consultant pentru start-up-uri şi antreprenor serial, revine ca trainer în cadrul programului. În plus, participanţii vor avea ocazia să lucreze alături de unii dintre cei mai apreciaţi antreprenori autohtoni printre care se numără Dragoş Anastasiu (Preşedine Eurolines şi TUI Travel Center), Cristina Bâtlan (Fondator Musette), Irina Anghel (Secretar general al SEEPEA, antreprenor şi investitor), Cristian China-Birta (blogger), sau Bogdan Iordache (antreprenor serial, Co-Fondator How to Web şi TechHub Bucharest).



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite