Revista >> Iulie - August 2013 [Nr. 157] >> Cercetare & Invatamant superior

Ecosistemul de inovare se conturează într-o „cafenea“ dedicată

Alexandru Batali

30 Iulie 2013

George Bala a anunţat totodată că, începând cu luna septembrie, începe lucrul la un proiect de H.G., prin care se dezvoltă un program de inovare la nivel regional, cu implicarea tuturor autorităţilor locale. „Fiecare regiune va avea un buget, 50% constituit de la stat, 50% din fonduri locale, urmând să fie folosit pentru creşterea competitivităţii firmelor din zona respectivă, dar folosind rezultatele oferite de sistemul de cercetare la nivel naţional.”

Stafia, mitul şi ajutorul real oferit de Venture Capital
Irina Anghel-Enescu, Secretarul General al Asociaţiei Sud-Europene de Venture Capital, a încercat să restituie o imagine cât mai apropiată de realitate a acestei industrii învăluite în mister şi a furnizat o serie de date legate de potenţialul fondurilor specifice în susţinerea inovării.

„În general, toată lumea a auzit de Venture Capital (VC), dar foarte puţini au văzut venture capitaliştii. Ei sunt ca nişte stafii reale, prietenoase. VC este o industrie relativ necunoscută, în care profesează câteva mii de oameni la nivel mondial. În ceea ce priveşte fondurile publice de VC în Europa, am asistat în ultimii 4 ani la o creştere dramatică, prea mare, a acestora. În 2012 de exemplu, 40% din fondurile strânse de organizaţia pe care o reprezint au venit de la agenţiile guvernamentale... Deşi VC este o industrie de risc, se finanţează în ideea creşterii motorului dezvoltării economice, a inovării, a antreprenoriatului. Studiile europene arată că VC are un efect benefic asupra economiei, creează locuri de muncă, stopează migraţia creierelor (în special cercetători calificaţi) spre alte continente. În SUA, un studiu comparativ între finanţarea R&D şi finanţarea VC demonstrează că 1 dolar investit în cercetarea obişnuită generează de trei ori mai multe brevete dacă este investit în VC. În schimb, alte date dezvăluie o altă realitate: la vârful industriei de VC din SUA, în 2009, doar 0,202% din PIB erau banii investiţi din această zonă. Companiile din portofoliul fondurilor generau însă 21% din PIB prin veniturile lor şi angajau 11% din totalul forţei de muncă. În ceea ce privește România, la momentul actual nu există fonduri dedicate de VC, ci doar un fond de growth făcut cu acordul European Investments Fund, în timp ce în Ungaria, numai pe programul JEREMIE au existat 8 fonduri de VC...”.

Irina Anghel-Enescu a încercat să schimbe percepţia răspândită potrivit căreia VC este chibritul care aprinde flacăra şi ingredientul minune care rezolvă totul: „În esenţă, venture capitaliştii nu sunt cei care dau bani, ci acele persoane care ghidează strategic, deschid uşi, fac ideile să se întâmple, facilitează acces la talent prin atrageri de manageri foarte buni, adaugă perspective diferite, accelerează afacerile, împing companiile să se dezvolte către pieţe noi, să le cucerească. Ei nu dau bani, ci sunt nişte intermediari pe drumul către smart money, profesionişti care atrag managerii de fonduri pentru a le investi în start-up-uri...
Un fond de VC este bun prin managerii care ştiu să selecteze acele companii cu potenţial de creştere şi să adauge valoare prin mentoring şi monitoring, ghidând antreprenorul pe drumul potrivit”.

Învăţarea inovării şi antreprenoriatului
Peter Barta, CEO Fundaţia Post-Privatizare, consideră că inovarea trebuie în primul rând sprijinită de sistemul educațional-formativ şi ulterior de fondurile speciale de investiţii: „Nu cu sursele de finanţare trebuie început. Avem deja 145 de milioane de euro prin care finanţăm IMM-uri... Ar trebui să pornim cu educarea oamenilor, pentru a învăţa cum să-şi dezvolte o afacere, şi cu investiţii făcute mai ales în fazele de început ale unui business. De abia mult mai târziu e util să ajungem la fonduri de VC. Vorbim de VC, dar nu avem o lege care reglementează partea de VC şi angel investment. E necesară o abordare graduală, fără heirupuri şi salturi peste etape. Degeaba creăm fonduri de investiţii şi reţele de Business Angels, în mare măsură SF pentru marea noastră majoritate, când nici măcar nu avem educaţie în acest domeniu, nu ştim să transpunem ideile pe care le avem într-un business viabil. Puţini cercetători şi inventatori din ţară ştiu care este corespondentul economic a ceea ce au creat şi brevetat, nu ştiu cine sunt beneficiarii produsului realizat, care este piaţa de desfacere. Aici poate interveni şcoala, nu există nicăieri o genă antreprenorială, este un avantaj dobândit în sistemul educaţional”.

Peter Barta consideră că universităţile de top reuşesc să dea naştere unor antreprenori de top prin modul inteligent în care își pregătesc studenţii pe calea antreprenoriatului. „MIT, Stanford şi Harvard încurajează inovaţia, cercetarea, lucruri care produc valoare economică adăugată. Universităţile mari acordă granturi în funcţie de aplicabilitatea patentului într-un business. În România, uitându-mă pe lista de proiecte finanţate de Ministerul Educaţiei pe zona de cercetare, mă chinui să găsesc câteva idei care ar putea fi dezvoltate într-un business viabil şi care au corespondent economic. La noi, profesorii vorbesc din cărţi, nu au experienţă antreprenorială, sunt rupţi de economia reală, nu au cursuri bine puse la punct. La universităţile de top, aproximativ 70% din profesori au lucrat în corporaţii înainte să predea, au experienţă antreprenorială”.

O altă diferenţă notabilă remarcată de directorul Fundaţiei Post-Privatizare este aceea că în SUA afacerile nu se dezvoltă individual, ci prin asocieri, prin parteneriate, prin formarea de echipe şi prin urmarea unor exemple şi modele vizibile de succes din piaţă. În SUA există o reţea de mentori şi de antreprenori de succes, care vorbesc deschis despre parcursul lor deosebit, dar şi despre eşecurile prin care au trecut.