Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cum contribuie IT-ul la dezvoltarea resurselor umane

30 Iulie 2013




Numărul studenților sprijiniți în tranziția de la școală la viața activă a depășit preconizările proiectului, fiind implicați 496 de studenți față de cei 450 estimați inițial.

Pe parcursul proiectului au fost încheiate nouă schimburi de experiență și bune practici, au fost realizate șase ateliere de lucru pentru analiza competențelor necesare din perspectiva experienței tutorilor, au fost formați 18 tutori și au fost realizate 570 de suporturi de curs. 15 companii au fost implicate în instruirea studenților față de cele 9 preconizate la demararea proiectului.

„Gândit ca un exerciţiu extrem de ambiţios prin activităţile sale complexe, proiectul pilot «Centre economice» a reuşit să coreleze cunoştinţele teoretice acumulate în timpul studiilor superioare cu cerinţele pieţei muncii. Astfel, studenţii aflaţi în situaţia de tranziţie de la şcoală la piaţa muncii, au putut obţine aptitudinile necesare şi şi-au îmbunătăţit competenţele prin intermediul unui produs software dezvoltat în cadrul acestui proiect şi găzduit de laboratoarele astfel create, dar şi prin participarea la stagii de practică în cadrul unor operatori economici ai căror reprezentanţi au fost, de asemenea, formaţi cu rol de tutori în vederea instruirii şi orientării studenţilor în tranziţia la viaţa activă. Dorința noastră este ca proiectul să nu se încheie după implementare, ci universitățile să preia partea de pregătire a studenților, iar ministerul să facă doar o observare din exterior. Dorim ca acest proiect să se adreseze și viitoarelor generații de studenți, nu doar celor din grupul țintă”, a adăugat Ioana Sandu, manager de proiect Ministerul Educației Naționale.

Absolvenții de studii superioare continuă să întâmpine dificultăți din ce în ce mai mari la angajare, din cauza lipsei de experiență. Însă cercul vicios în care intră aceștia – nu sunt angajați pentru că nu au experiență în domeniu, dar pentru a dobândi experiență trebuie să fie angajați – poate fi înlăturat doar prin demararea a tot mai multor programe care să reducă distanța între competențele oferite de universități studenților și cerințele pieței muncii.

Noul program al UE pentru educație

Noul program al UE pentru educație, formare și tineret va sprijini un număr mai mare de studenți din țările din sudul Mediteranei: acesta a fost mesajul transmis de comisarul european Androulla Vassiliou cu ocazia „summitului” universitar organizat la Nicosia. Comisarul a declarat că noul program, care va fi lansat în ianuarie 2014, se va baza pe succesul programelor existente Tempus și Erasmus Mundus. Începând cu 2007, au fost alocate peste 140 de milioane de euro pentru proiecte care au permis universităților din sudul Medi-teranei să creeze noi programe de învățământ, cursuri de formare pentru profesori, noi metode de predare și să investească în echipamente. În plus, au fost alocate burse în valoa-re de 150 de milioane de euro unui număr de peste 4.500 de studenți din regiune, pentru a-i ajuta să își efectueze o parte a studiilor în UE. De asemenea, peste 750 de membri ai personalului didactic universitar au luat parte la schimburi organizate cu universitățile europene.

Peste 200 de universități din Africa de Nord, Orientul Mijlociu și UE sunt implicate în schimburi. Universitățile din Franța, Italia, Spania, Germania, Egipt și Iordania sunt cele mai active universități din cadrul programului.

Programul Erasmus Mundus are rolul de a îmbunătăți calitatea învățământului superior prin burse de studii și cooperare academică între universitățile din Europa și cele din restul lumii. Programul oferă sprijin financiar instituțiilor și burse persoanelor fizice. Este disponibilă finanțare pentru:
- masterate și doctorate europene în cotutelă (inclusiv burse);
- parteneriate cu instituții de învățământ superior din afara Europei și burse pentru studenți și cadre didactice universitare;
- proiecte de promovare a învățământului superior european în întreaga lume.

Pentru prima dată, la programul Erasmus vor putea participa și universități din afara UE.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite