Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Migraţia medicilor - cauza resuscitării īnvăţămāntului medical?

13 Septembrie 2013



Deşi învăţământul medical este una dintre cele mai nerentabile investiții ale statului, știut fiind costul ridicat al acestei școlarizări, fenomenul este profitabil pentru universități, prin creșterea numărului de studenți, însă este îngrijorător şi alarmant pentru societatea românească care întârzie să ia decizii eficiente.

Învățământul medical românesc a trecut prin schimbări majore în ultimii ani, impuse de crearea Spațiului european al învățământului superior (procesul Bologna), reglementările europene privind profesiile din domeniul sănătății, creșterea numerică semnificativă a facultăților/universităților care oferă programe de studii în acest domeniu.

În contextul socio-economic actual, după o perioadă de diminuare semnificativă a interesului pentru profesia medicală, asistăm la o creștere a concurenței la facultățile medicale, datorată beneficiilor personale incontestabile ale practicării medicinei în țări cu nivel economic mai ridicat, recunoașterii diplomelor absolvenților în țările UE, acțiunilor profesioniste de recrutare a cadrelor medicale, care aduc visele absolvenților de liceu mai aproape de realitate și îi determină să își proiecteze planurile de viitor în țări cu strategii mai eficiente de utilizare a forței de muncă înalt calificată.



Prof. Univ. Dr. Leonard Azamfirei, Rector al Universității de Medicină și Farmacie Tîrgu Mureș, precizează că domeniul sănătății are o situație aparte în contextul european al calificărilor, fiind beneficiarul unei globalizări foarte rapide și uneori chiar forțate, indusă de o disperare greu recunoscută a sistemelor europene de îngrijire medicală, provocate de lipsa forței de muncă înalt calificată. Sistemul vest european se confruntă cu scăderea interesului general pentru studiile legate de profesia medicală, cu migrarea profesioniștilor spre zone mai bine plătite extra-europene, dar și cu un anume grad de rigiditate a sistemelor proprii educaționale.

„Școala medicală românească s-a adaptat rapid standardelor europene privind învăţământul medical superior cu referinţă la cele 5.500 de ore de formare pentru medici şi 4.600 de ore de formare pentru asistenţii medicali şi moaşe, privind învăţământul practic, componenta curiculei, reajustările necesare fiind minime și, într-un timp foarte scurt, a reușit să aducă la zi ceea ce era necesar pentru ca diplomele sale să fie recunoscute în fiecare țară din UE, iar această oportunitate creată a fost imediat sesizată de universitățile de medicină tradiționale din România și apoi și de către alte facultăți de medicină apărute ulterior, prin crearea de programe noi de studii în limbile engleză, franceză, pentru medicina dentară și pentru farmacie, care s-au dovedit de un mare interes pentru cei din afară şi extrem de rentabile pentru universităţi”, spune Prof. Univ. Dr. Leonard Azamfirei.

Sistemul medical de învăţământ românesc – compatibil cu cel european

În prezent, sistemul medical românesc de învățământ este perfect compatibil, cel puțin din punct de vedere organizatoric, cu cel european, dar ca orice sistem are și problemele lui, iar o intenție de schimbare se lovește uneori de o puternică inerție.

Cauzele obiective includ tradiția regională a unui tip de învățământ medical cu un pronunțat caracter descriptiv, care a substituit de-a lungul timpului accesul mai facil la tehnologia medicală modernă, specific societăţilor mai dezvoltate economic, cu orientarea evidentă a învăţământului spre componenta sa clinică, spre bolnav ca subiect didactic. Acest sistem este și astăzi principalul atu, remarcat de studenții străini care studiază în România, el conferind accesul direct la bolnav, în condițiile unei interpretări românești mai laxe a drepturilor pacienților.

„Cauzele subiective sunt reprezentate de incapacitatea unei părţi a resursei umane, formată într-un sistem neconcurenţial, de a se adapta concurenţei şi mediului tehnologic. Parohializarea învăţământului medical centrat uneori nu pe student ci pe profesor face dificilă acceptarea unor concepte educaţionale medicale noi care însă, fiind noi, nu au reuşit nici ele să treacă proba timpului. Tentativele de impunere din exterior s-au soldat cu eşecuri, iar rezolvarea pe cale biologică, firească, presupune trecerea timpului şi, implicit, riscul emergenţei de urmaşi după chipul şi asemănarea formatorilor! Soluţia europeană: flexibilizarea promovării prin standarde şi criterii corecte, riguroase, dar fără loc vacant în faţă, ci şi prin transformare. O a doua cauză este dată de lipsa de flexibilitate a componentei administrative şi, implicit, dificultatea majoră a coordonării a două sisteme care funcţionează deseori independent: cel de învăţământ cu cel medical. Sistemul medical este mult mai vulnerabil influenţelor externe şi areactiv la nevoile universitare. O posibilă soluție ar fi crearea cadrului legal pentru înființarea spitalelor clinice universitare, model european de succes care integrează ambele componente. A treia problemă o reprezintă resursa financiară, înţeleasă până la un punct datorită permanentului deficit între nevoi şi posibilităţi, dar malformată deseori de reguli care amputează universităţilor componenta financiară a autonomiei. Soluția europeană, întâlnită inclusiv în Republica Moldova constă în redefinirea dreptului universităților de a-și administra resursele financiare proprii”, adaugă Prof. Univ. Dr. Leonard Azamfirei.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite