Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

„Trebuie să faci întotdeauna un pic mai mult decât se așteaptă de la tine, altfel nu te evidențiezi niciodată”

13 Septembrie 2013



Ana Maria Păsculescu lucrează de trei ani și jumătate în cadrul Samsung România, companie al cărei stil organizațional s-a mulat perfect pe personalitatea ei – dedicat, entuziast și pătimaș. Este Product Manager al diviziei de televizoare, care are un portofoliu de 100 de produse, și remarcă despre ea, râzând, că este o „carte tehnică ambulantă”.



Drumul până la Samsung România a trecut mai întâi prin orașul natal, Pitești, la Alianța Franceză, cu oprire apoi în București, la Cora și Domo. Deși visa să lucreze în turism și voia să dea la Facultatea de Comerț, s-a răzgândit și a ales Facultatea de Economie generală și Dreptul afacerilor din cadrul ASE.

„După absolvirea facultăţii nu eram hotărâtă să rămân în București. Am zis să încerc mai întâi în Pitești şi am lucrat un an la Alianța Franceză, unde mi-am îmbunătățit nivelul de franceză. Aveau abonamente la toate revistele care veneau din Franța și totuși n-am răbdat, nu m-am putut reobișnui cu orașul foarte mic şi care nu mai făcea parte din personalitatea mea. Am revenit în București și m-am angajat la Cora, care deschideau primul magazin din România şi căutau oameni care să vorbească franceză. Toată echipa de management era vorbitoare de franceză și acesta a fost avantajul care m-a adus într-o companie cumva pe profilul ASE-ului. Visul meu a fost să fac turism, dar lucrurile au intrat pe alte cărări și alte făgașe, probabil trebuia să întâlnesc oamenii pe care i-am întâlnit, cu o parte din ei am legat niște prietenii foarte strânse pe care le mențin și acum. Pregătirea mea era destul de teoretică, însă am ştiut întotdeauna că îmi doresc să fiu undeva departe, iar când am ajuns în Cora am știut că vreau să lucrez într-o
companie unde să mă folosesc și de o limbă străină”, spune Ana Maria.

În Cora a lucrat trei ani şi s-a ocupat de electrocasnice şi corpuri de iluminat. Bucățica de corpuri de iluminat s-a legat mai târziu de profilul Domo, care își deschidea un magazin foarte mare și începea să lucreze cu corpuri de iluminat.

„Am mers la un interviu, am obținut job-ul şi, în afară de corpuri de iluminat am mai prins niște categorii – cabluri, baterii, becuri, filme şi console etc. Lucrând la vremea aceea cu peste 100 de magazine, în cei patru ani cât am stat acolo mi-am extins cunoștințele în zona tehnică. În 2009, Samsung căuta un product manager pentru LED TV, un produs luxury la acea vreme. Am mers într-o joacă la interviu, unde am spus de la început că nu am experiență, dar s-ar părea că baza mea a fost ok. Şi așa am ajuns să mă ocup pentru prima dată de televizoare. Cred că la un interviu trebuie să fii exact persoana care ești, dacă angajezi persoana care nu este ce pare a fi, va fi un eșec într-un anumit moment al colaborării. Am venit fără vreo experiență în spate pe produsul respectiv, dar mergeam acasă seara, accesam internetul și învățam. A fost destul de greu la început, dar pur și simplu am învățat specificații, produse, concurență, prețuri. Ca stil, companiile asiatice sunt diferite de cele europene, au alte valori, alt mod de a lucra. Sunt foarte pătimași şi angajați. Nu poți să fii genul de persoană care la ora 18 s-a ridicat şi a plecat, trebuie să arăți măcar un pic de entuziasm. Eu m-am mulat foarte bine pe acest profil, pentru că sunt omul care mă implic, așa am făcut tot timpul și la celelalte companii”, adaugă Ana Maria.

„Acum deleg mult şi îmi dau seama mai bine care sunt diferențele dintre oameni”

Un product manager este cel care analizează piața, mărimea şi cerințele ei, prețurile. Se ocupă în momentul lansării unei game noi de produse de bugetele de marketing, canalele de comunicare, tipurile de promoții, poziționarea şi introducerea produselor în piață, distribuția. Este omul care știe practic tot despre produsul respectiv, ține legătura cu sediul central al companiei şi are foarte multe responsabilități.

„Eşti șef pe produsul respectiv. Nu pot să zic că mă copleșește, însă necesită timp foarte mult. Eu sunt o perfecționistă. Niciodată n-am putut să spun că nu pot, dacă mi s-a spus să fac ceva. Le iau pe toate și le rezolv într-un fel. În acest moment există un junior product manager și doi marketing specialists, care lucrează în cadrul departamentului, în directă subordonare şi mă simt mult mai bine, pentru că am ieșit din sfera executabilului și deja pot să fac mai multe lucruri. Acum deleg mult şi este interesant, pentru că îmi dau seama mai bine care sunt diferențele dintre oameni. În toate companiile în care am lucrat echipa care s-a format a fost extraordinară. Am plâns de fiecare dată când am plecat dintr-un colectiv. Se spune că managerul este cel care își alege oamenii și își aduce în jurul lui oameni asemănători și acum când deleg mă gândesc cum eram și eu la început. Trebuie să explici din nou chestiunile cele mai simple, să le dai feedback, să stai cu persoana respectivă puțin timp. Este o altă experiență, te simți altfel, simți că ești mai inteligent”, mai spune Ana Maria.

Ca şef, nu toate deciziile pe care le-a luat au fost şi cele mai bune: „Chiar dacă unele alegeri s-au dovedit a fi nepotrivite, am învățat dintr-o greșeală şi nu am regretat că am luat decizia respectivă. Ba uneori e bine să greșești, altfel nu vezi că genul acela de abordare nu are succes. Însă o decizie nu poți să o iei fără să fii 100% sigur. Cel puțin eu nu pot.”



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite