Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> Altele >> Stiri si comunicate

TotalSoft anunta lansarea Charisma ERP 2014

03 Octombrie 2013



TotalSoft anunţă o nouă generaţie a soluţiei software destinată gestionării activităţii unei companii – Charisma ERP 2014. Lansarea va avea loc cu ocazia evenimentului Zilele TotalSoft din 29-30 octombrie, cea mai mare întâlnire cu utilizatorii susținută de o companie din IT-ul românesc. Charisma ERP 2014 integrează o serie de tehnologii şi module noi, dezvoltate intern de către TotalSoft, dar și soluții “third-party” care extind funcţionalităţile produsului, propunând pieței o soluţie completă și robustă.


„Charisma ERP 2014 aduce un plus semnificativ de performanță, flexibilitate și calitate. Este orientarea care ne preocupă în mod constant și care în noua versiune a produsului se reflectă în principal în tehnologiile de ultimă generație pe care le-am adoptat și în portarea cât mai multor zone ale sistemului pe dispozitive mobile. Creșterea uzabilității, prin adopția tehnologiilor mobile, este un trend care va continua în Charisma, zonele de vânzare, achiziții, ofertare și comenzi sunt următoarele vizate. Evoluția Charisma va fi în permanență în pas cu schimbările mediului economic și cu creşterea exigenţei clienţilor”, a declarat Vlad Cristuțiu, Product Management Director, TotalSoft.


Printre noutăţile aduse de Charisma ERP 2014 se află o soluție de eProcurement destinată optimizării proceselor de achiziții, un nou instrument de urmărire și planificare a plăților, precum și un sistem de management al relației cu clienții care îmbină principiile native de CRM cu cele specifice jocurilor (gamification). Componenta de HR a sistemului a fost completată cu un sistem de pontaj electronic destinat echipelor mobile, prevăzut cu cititoare de card și de amprentă digitală, dar și cu funcționalități de localizare a echipamentelor prin GPS.


Pentru a răspunde modificării legislaţiei europene în zona sistemului financiar-bancar, TotalSoft a implementat deja sistemul SEPA (Single Euro Payments Area), asigurând posibilitatea realizării plăților/încasărilor în euro înainte de termenul limită impus de autorități (1 februarie 2014). De asemenea, Charisma 2014 include un modul specific de facturare electronică (generare document, semnare, marcare temporală, returnare document și arhivarea lui într-un centru de date dedicat), care automatizează complet procesul de facturare, indiferent de volumul de activitate al companiei utilizatoare.


TotalSoft a continuat strategia de migrare a soluţiilor de business spre dispozitive mobile, în vederea creșterii agilității companiilor. Astfel, Charisma 2014 se integrează cu soluții mobile noi, precum Charisma Cash Flow, Charisma MedCare, Charisma CRM (atât pentru automatizarea forţelor de vânzări, cât şi a echipelor tehnice din teren) sau raportări de tip organigramă HR.


Prin Charisma eProcurement, companiile au la dispoziție instrumentul ideal pentru optimizarea planificării şi execuţiei proceselor de achiziţii, de contractări şi renegocieri cu diverşi parteneri. Sistemul on-line de achiziții și licitații include politici şi practici utilizate în cele mai mari companii din România și este deja utilizat de nume ca Rafinăria Petrotel Lukoil sau Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria.


Noul modul de Cash Flow, disponibil inclusiv pe smartphones, permite financiarilor să planifice plăţile şi să menţină cel mai ridicat nivel de lichidităţi în condiţii de risc financiar şi legal minim. Prin fixarea corectă a ţintelor de plată sau de lichidităţi, prin condiţionarea plăţilor în funcţie de încasări şi prin evaluarea realistă a costului amânării plăţilor, managementul fluxului de numerar poate fi acum controlat mult mai bine.


Charisma este partener de încredere pentru mai mult de 1000 de companii, reunind practic cea mai mare bază de clienți din sectorul Medium-Large Enterprise din România. Din portofoliul său fac parte lideri de piață, companii precum TCE 3 Brazi, MedLife, UniCredit Țiriac Bank, Raiffeisen Leasing, Fildas Trading, Caroli, GE sau Mediplus. TotalSoft, prin Charisma ERP, a ocupat în ultimii 3 ani consecutiv locul 1 în topul furnizorilor de soluții ERP din România, conform studiilor realizate de compania de analiză de piață Pierre Audoin Consultans.


Toate acestea, împreună cu alte lucruri de interes pentru comunitatea Charisma, vor fi prezentate pe larg în cadrul evenimentului anual Zilele TotalSoft, la care sunt așteptaţi peste 1.400 de parteneri de afaceri din 25 de ţări.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite
Marian Petrea
Lucrez intr-o mare companie si va spun sincer ca si daca mi-ar da-o cineva degeaba si tot nu as recomanda aceasta solutie. La noi toti se plang de aceasta aplicatie. Nea-m lovit de problem majore legat de : - nerespectarea termenilor contractuali; - bug-uri fara numar care se remediaza in timpi inacceptabil de mari; - reapar bug-uri vechi remediate anterior; - desi discutam de un ERP nu contine multe rapoarte elementare; ti se cer bani suplimentar pt ele (repet.. elementare) - rapoarte defecte, incomplete cu date parca aruncate in ele (nealiniate, linii intrerupte si cu grosimi diferite etc etc etc) - raspunsul la orice problema, de bun simt, este "Asa merge Charisma" sau "Charisma nu contine in standard...", desi nu exista o clasificare a licentelor pe acest tip de criteriu ("standard" si/sau altfel). Am ajuns chiar sa discutam daca nu e mai rentabil sa incepem sa cautam un alt ERP desi am platit deja sume de ordinul multor zeci de mii de euro.
06 Aprilie 2015, 03:51:18
Vasile
Desi platim contract postgarantie si support, orice tichet dureaza cel putin o saptamana pana se aloca (asta nu inseamna si remediere ci doar te anunta ca au luat la cunostinta). Am tichete deschise si de 3 luni fara raspuns. Majoritatea se remediaza cam intr-o luna, o luna si jumatate. Am si tichete la care am renuntat intrucat nimeni nu a raspuns la ele. In tot acest timp trimit nenumarate mail-uri catre account manager care nici macar nu se deranjeaza sa mai raspunda. REPET ... platim lunar support si postgarantie. Pt acest tratament pe care ei ni-l aplica, am convins 2 companii mari locale sa opteze pt. alte solutii (desi erau pornite pe ei). De fapt eu nu am facut decat sa le prezint situatia
17 Septembrie 2015, 11:26:07