Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cercetare si Invatamant superior >> Stiri si Evenimente

researchforindustry.ro, platformă suport pentru transfer tehnologic și antreprenoriat

24 Octombrie 2013



Institutul Român de Știință și Tehnologie (rist.ro) a lansat platforma de sprijinire a transferului tehnologic și antreprenoriatului researchforindustry.ro. Obiectivul platformei researchforindustry.ro este de a crește vizibilitatea cercetării aplicative românești, de a stimula conectarea sa internațională și de a furniza pregătirea și mentoratul necesare cercetătorilor, dar și instituțiilor, pentru a le permite să obțină rezultate măsurabile în domeniul transferului tehnologic. Platforma va mai avea și rolul de a agrega și integra informația disponibilă din întregul ecosistem, pentru a oferi o viziune de ansamblu asupra evoluției acestuia și pentru a juca un rol de catalizator în dezvoltarea proiectelor antreprenoriale din mediul academic românesc.

Platforma are trei componente esențiale:

1. O bază de date online a cercetării științifice cu potențial aplicativ, incluzând informații privind resursele umane, infrastructura și rezultatele cercetării aplicate cu potențial ridicat de valorificare (brevete) din întregul sistem de cercetare.

2. O bază de date publică online a industriei high-tech şi medium-tech din România, pe modelul bazei de date a agenției Israeliene de finanțare a cercetării industriale: http://www.matimop.org.il/database.aspx

3. Bază de cunoștințe conținând documente și alte resurse, inclusiv înregistrări video ale evenimentelor, seminarelor sau workshop-urilor organizate în cadrul proiectului, care vin în sprijinul birourilor de transfer tehnologic și managerilor de inovare din cadrul instituțiilor de cercetare. Vor fi disponibile informații despre proprietate intelectuală, modele de contracte de colaborare cu industria, atragere de finanțare din mediul privat, evaluarea potențialului de piață a tehnologiilor, precum și alte informații privitoare la antreprenoriatul tehnologic.

Proiectul va include organizarea unui workshop de 3 zile la Lausanne pentru 14 cercetători și/sau administratori din instituții de cercetare din România, organizarea de seminare de pregătire în campusuri românești de cercetare, oferite de experți din Elveția, România și din alte tari, precum și organizarea. Platforma este dezvoltată în parteneriat cu Biroul de Transfer Tehnologic al Universității Politehnice Federale din Lausanne (EPFL-TTO) și cu sprijinul financiar al Programului de Cooperare Elvețiano-Român și al Asociației Ad Astra a cercetătorilor români.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite