Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Un start-up românesc cucerește Intel Global Challenge

28 Octombrie 2013






De ce Bulgaria?

„În Bulgaria există mai multe acceleratoare. Noi am mers cu Eleven, iar ei au avut încredere în acest produs și ne-au finanțat în luna ianuarie a acestui an. Împreună cu ei lucrăm să finalizăm și a doua rundă de finanțare. Țin minte primele săptămâni, când am trecut printr-un tur de forță, în care în fiecare zi veneau 10 oameni din industrii diferite, care nu aveau nici o idee de gaming și trebuia să le explicăm tot mai mult. Am avut o serie întreagă de experiențe foarte bune în felul acesta“, explică Victor.

„Dacă nu te distrezi cu ceea ce faci, o să se vadă în produs“, completează Vlad. „Tot ce am făcut am făcut împreună, lucruri bune, lucruri rele, mutatul în Bulgaria... a fost tot timpul ca o excursie cu prietenii. Cred că mutatul în Bulgaria a fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut. Cei de la Eleven ne-au zis: vă dăm bani, dar vă mutați aici trei luni. Am ajuns să rămânem patru. Țin minte și acum dimineața de ianuarie, când la ora 3 plecam din București în mașina micuță a lui Adi, în care îngrămădisem toate bagajele noastre și toate calculatoarele firmei. Așa ne-am dus acolo și ne-am întors tot așa“, povestește Vlad.

Istoria Gameleon

Povestea nașterii platformei cloud Gameleon a început în urmă cu mai bine de un an.

„La momentul respectiv aveam un joc în dezvoltare la care realizasem un editor. Într-o zi, la birou, l-am văzut pe Vlad cum edita un nivel, dădea click pe un buton și deodată tot conținutul se ducea într-un data center și imediat era disponibil pentru oricine voia să joace. Era o funcție de la sine înțeleasă, dar ne-am dat seama că este foarte puternică și oricine își poate crea un joc în cloud. Ne-am zis că de acest lucru pot beneficia și alții, Gameleon fiind o platformă de realizat jocuri și de atunci am început să lucrăm la acest produs și să-l ducem spre direcția în care este astăzi, fiind aproape de prima lui versiune“, își amintește Victor.



La finalul lunii septembrie erau înregistrați 1.700 de utilizatori.

„În prezent, nu plătesc, pentru că nu am vrut să creăm o piedică. Odată ce adaugi plată știi că produsul tău o să se dezvolte mai încet. Noi credem că acest produs trebuie să crească, să aibă un număr mare de utilizatori și în momentul respectiv îl putem monetiza. Focusul nostru este pe dezvoltatorii independenți de jocuri și o lecție pe care am învățat-o e că nu te duci în mai multe direcții deodată.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite