Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Technology >> Diverse >> Stiri si comunicate

Cisco anunta Application Centric Infrastructure pentru data center

07 Noiembrie 2013



Cisco a anuntat lansarea noilor tehnologii Cisco pentru data centere, aliniate noii viziuni a companiei, respectiv Application Centric Infrastructure (ACI).


Patrick Schmidt, Managing Director Architecture Sales, Central Europe a prezentat noul concept intr-o sesiune de teleprezenta care a reunit reprezentanti ai presei din mai multe tari din Europa.
„Este cea mai importanta lansare a Cisco din ultimii 5-6 ani, pentru ca va transforma practic modul in care opereaza IT-ul. Odata cu ACI, Cisco ofera clientilor prima solutie de data center si cloud care le asigura transparenta totala si gestionarea integrata a resurselor IT de retea, atat fizice, cat si virtuale, toate construite in jurul nevoilor aplicațiilor”, a declarat Patrick Schmidt.


Aplicatiile reprezinta deja motorul unei afaceri. Performanta foarte buna si consecventa aplicatiilor este vitala pentru capacitatea unui CIO de a livra noi produse si servicii, de a gestiona riscurile si reduce amenintarile de securitate, de a asigura productivitatea organizatiei. Pe măsură ce miliarde de noi conexiuni se formează pentru a crea Internetul tuturor lucrurilor – pe care majoritatea dintre noi îl vom experimenta prin intermediul aplicatiilor – e nevoie tot mai mult de dezvoltarea unor aplicatii rapide si solide. Rolul retelei, din perspectiva tehnologiei care conecteaza utilizatorii, aplicatiile si data center-urile, devine critic.


„In prezent, complexitatea si inflexibilitatea IT-ului pun o frana afacerilor. Profesionistii IT lucreaza ineficient, din cauza ca actuala tehnologie nu suporta un model arhitectural partajat si este foarte greu de obtinut o vedere de ansamblu a tuturor componentelor tehnologice care au un impact asupra performantei aplicatiilor. Drept urmare, componentele IT sunt dificil de configurat și greu de schimbat. Acest lucru trebuie sa se schimbe. Complexitatea trebuie sa fie inlocuita de viteza si agilitate”, a mai spus oficialul Cisco.


CIO vor sa transforme acest mod de lucru si sa unifice toate partile componente ale IT-ului – retelistica, stocare, calcul, servicii de retea, aplicatii, securitate – si sa le gestioneze unitar si dinamic.
„De asemenea, in urma discutiilor cu clientii se observa ca profesionistii din data centere migreaza de la IaaS la PaaS. Noi credem ca aici punctam noi, prin ACI. Odata cu lansarea acestei arhitecturi se schimba modul de administrare si operare a infrastructurii centrelor de date. Aceasta noua abordare permite reducerea dezvoltarii aplicatiilor de la saptamani la cateva ore. Actualele infrastructuri din data centere nu sunt inlocuite, ceea ce oferim noi este o extindere a actualelor infrastructuri. Avem deja un ecosistem de parteneri care va sustine aceasta arhitectura: IBM, RedHat, Symantec, EMC, Citrix, Microsoft, NetApp, F5, VCE”, a mai spus Patrick Schmidt.


ACI include APIC (Application Policy Infrastructure Controller), portofoliul de swithc-uri Nexus 9000 si versiunile imbunatatite ale sistemului de operare NX-OS.
Noua familie de switch-uri Nexus 9000 reprezinta fundatia intregii solutii Cisco ACI.


„Cisco propune doua moduri de operare pentru noua arhitectura: simplificat si structurat. In primul caz, familia de switch-uri Nexus poate fi vanduta imediat de catre parteneri, in al doilea caz e nevoie de o certificare, care nu e definitivata inca, dar o vom face publica in viitor”, a mai spus oficialul Cisco.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite