Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cum identificăm potențialul de leadership într-o companie IT?

02 Decembrie 2013



Cine are nevoie de psihologi într-un mediu organizațional? Cu ce ne pot ajuta instrumentele de evaluare a personalității și a abilităților? Cât de mult ne putem încrede în puterea acestora de a prezice competențe precum potențialul de leadership, gradul de creativitate, spiritul de echipă al unei persoane? Iar când trebuie să susținem utilitatea testelor psihologice computerizate în fața unor decidenți din companii tehnice, precum cele de IT, este necesar să aducem argumente solide, științifice.



Cercetările au arătat că relația dintre personalitate și performanță este mai puternică decât cea dintre operația de bypass și rata de supraviețuire, administrarea de ibuprofen și scăderea durerii, fumat și dezvoltarea cancerului în 25 de ani. Această realitate statistică ne dă încredere în validitatea predictivă ridicată a instrumentelor de evaluare psihologică și constituie un argument puternic pentru utilizarea acestora în procesele de selecție.

Cum evaluăm calitatea leadership-ului

Un proverb românesc spune că peștele de la cap se strică. Prin urmare, calitatea leadership-ului este esențială dacă ne dorim ca întreaga organizație să obțină rezultate de calitate.

Comportamentele care au un impact direct asupra leadership-ului pot și trebuie să fie măsurate, având o mare importanță în procesele de selecție, promovare, dezvoltare, succesiune. Promovările și oportunitățile în carieră țin mult și de modul în care ne percep persoanele cu putere semnificativă din organizație. Vor dori să colaboreze cu noi? Ne văd ca având suficientă influență și destul impact pentru a ne da votul de încredere pentru un rol superior? Alții ne-ar urma dacă am fi promovați ca manageri? Evaluările psihologice predictive ajută la înțelegerea legăturii dintre anumite trăsături personale (abilități și comportamente) și performanța viitoare într-un anumit rol. Majoritatea organizațiilor eficiente au un model de competențe viabil.

Modelul de competențe propus de noi pentru măsurarea leadership-ului cuprinde patru teme majore care sunt luate în calcul în măsurarea performanțelor leader-ilor:
Abilități intrapersonale: integritate, stabilitate emoțională, autocontrol, reziliență etc.
Abilități interpersonale: construirea și menținerea de relații, empatia, modestia
Abilități de business: analiza datelor, alocarea adecvată de resurse etc.
Abilități de leadership: viziune, empowerment etc.

Personalitatea are un impact direct asupra acestor competențe de leadership. Anumite trăsături de personalitate pot facilita performanța leader-ilor, în timp ce altele o pot frâna. Spre exemplu, senzitivitatea interpersonală este o trăsătură de personalitate care are impact asupra abilității de a menține relații cu ceilalți. Senzitivitatea interpersonală nu este ceva caracteristic oamenilor din industria IT, așadar poate fi un punct de plecare în selecția sau dezvoltarea candidaților cu potențial de leadership. Competitivitatea, energia, încrederea în forțele proprii sunt trăsături care facilitează abilitatea de a îi conduce pe ceilalți.

Instrumentele de evaluare Hogan

Apariția noțiunii de trăsături de personalitate exagerate sau disfuncționale („dark side“) a produs o cotitură în înțelegerea și predicția asupra eficienței leader-ilor. Evaluarea este realizată cu ajutorul instrumentelor Hogan Assessments, disponibile în România prin intermediul HART Consulting. Există câteva bune practici de care managerii pot ține cont atunci când vor să pună bazele unor procese de selecție și dezvoltare eficiente:



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite
Ioana
Leadershipul este legat de gandirea oamenilor, de profunzimea lor, de reactiile lor in anumite imprejurari. http://www.neculaifantanaru.com/stiinta-omului-vesnic-cuprinsa-intre-nastere-si-moarte.html
01 Mai 2014, 10:03:11