Cercetarea românească pe „Pluta Meduzei” - între naufragiu, disperare şi speranţă -
Şansa ar fi ca cercetarea să fie considerată o prioritate naţională, iar sistemul CDI să fie reformat.
19.Imagine-metaforă a cercetării româneşti
O imagine şoc este cea dată de tabloul intitulat „Pluta Meduzei” (în prezent la Luvru) semnat de Théodore Géricault. Este vorba de naufragiu, disperare şi speranţă. Pentru cei care vor să îşi împrospăteze imaginea şi detaliile despre evenimentul real care a fost punctul de plecare al acestei picturi, Internet-ul furnizează în câteva secunde mai multe (şi mai cutremurătoare) amănunte decât şi-ar dori să afle. Sunt convins că această „metaforă” va stârni oroarea şi reprobarea colegilor, deoarece nici cel mai înverşunat sindicalist din cercetare nu a îndrăznit să se gândească la ceva comparabil. Scuzaţi-mă, este o „imagine şoc” care îndeamnă la reflecţie, vizavi de ce s-a întâmplat în ultimele două decenii şi mai bine.
20.Comentariu liber despre situaţia la zi a cercetării româneşti
Performanţa cercetării romaneşti ar putea creşte dacă sistemul ar fi reformat pe principii noi. Menţionez câteva idei care mi se par importante:
a. Creşterea rolului universităţilor în „triunghiul inovării” (generare-transmitere-aplicare de noi cunoștiinţe) este esenţială. Mai concret, cercetarea ştiinţifică concentrată în universităţi de înalt nivel ar trebuie să aibă o amploare mult mai mare (asigurând o masă critică pe anumite domenii, dar şi cercetare interdisciplinară), iar interacţiunea cu industria ar trebui să fie mai profundă. Un detaliu: ar trebui să se renunţe la doctoratul în sistem „seral” sau „fără frecvență”, simptomul clar al unei activităţi superficiale.
b. Statul trebuie să investească sistematic în „înalta tehnologie” din sistemul public CD, atrăgând astfel şi investiţii private. Aceste tehnologii avansate sunt de natură să asigure competitivitatea IMM-urilor indigene, dar ele ar potenţa şi cercetarea fundamentală, precum şi cooperarea cu companiile străine. Am evita astfel ca România să devină o „colonie tehnologică”.
c. Infrastructura experimentală joacă un rol crucial în succesul cercetării, dar ea trebuie orientată în mod strategic, fiind utilizată cu mai multă eficiență decât în prezent. Un obiectiv cheie al noului plan european CDI (Horizon 2020) este „integrarea şi deschiderea facilităţilor de cercetare existente”. Ce se petrece, de fapt? Infrastructurile de cercetare sunt „deschise”: ele sunt o platformă de cercetare interdisciplinară, dar şi o platformă de interacţiune cu educaţia şi industria. Pe de altă parte, se formează reţele de infrastructuri de cercetare (în primul rând, dar nu exclusiv, facilităţi experimentale), pentru a asigura servicii ştiinţifice şi tehnologice diverse şi de o complexitate mai ridicată. Primul beneficiar al acestei „integrări” a diverselor infrastructuri este chiar cercetarea.
d. Rolul institutelor naţionale trebuie redefinit. Cu câţiva ani în urmă, Comisia Europeană blama existența institutelor „de ramură” din România, vestigii ale unei industrii dispărute. Lucrurile nu sunt însă aşa simple. Germania are institutele Fraunhofer, iar Franța institutele de cercetare „tip Carnot”, care constituie o interfaţă între cercetarea din sistemul public şi industrie. Nu sunt institute „de ramură” propriu-zise, dar sunt ferm orientate spre tehnologii avansate şi interacţiunea cu industria. Din nou ne putem pune problema: „Ce rol i se rezervă României”?
Parerea ta conteaza:
(0/5, 0 voturi)