Revista >> Noiembrie - Decembrie 2013 [Nr.160] >> Cercetare & Invatamant superior

Cercetarea românească pe „Pluta Meduzei” - între naufragiu, disperare şi speranţă -

Alexandru Batali

02 Decembrie 2013

După o specializare în Anglia (1968/1969) şi reîntoarcerea în ţară, nu am mai putut părăsi România pentru a susţine comunicări la conferinţe ştiinţifice din Vest. Am avut totuşi „voie” să public în străinătate (articole şi chiar monografii ştiinţifice). În „compensaţie”, am coordonat echipe care au realizat în premieră naţională produse (în industria de semiconductori şi, respectiv, în cea de telecomunicaţii). Păstrez o vie amintire colegilor din Politehnica care s-au angajat alături de mine în activităţi „imposibile”, de genul cercetare high-tech, fără a avea propria dotare. Tragedia din 4 martie 1977, oricât ar părea de straniu, a adus colectivului nostru un beneficiu. Am primit din donaţie internaţională prima noastră „zestre”: trei aparate electronice de uz general.

13. Cercetarea românească: puncte forte, puncte slabe

Cercetarea românească are resurse umane şi materiale (infrastructură), dar nu are priorităţi naţionale bine definite şi nici cooperare strânsă cu industria.

14.Cel mai bun proiect de cercetare existent

Voi menţiona cel mai frumos proiect de cercetare la care am participat, unul finanţat cu mult timp în urmă de IPRS-Băneasa (Întreprinderea de Piese Radio şi Semiconductoare). Inginerii din linia de fabricaţie de dispozitive de putere au eşuat în încercarea de a aplica o tehnologie obţinută prin licenţă pentru realizarea altor dispozitive. Şi-au dat seama că trebuie să înţeleagă fenomenele care apar în cazul aplicării unei anumite „reţete” din procesul tehnologic. Aşa a fost demarată o cercetare comună Politehnica – IPRS, legată de contactul metal-semiconductor, pe un front mai larg. Cercetarea a avut succes, dar nu numai pe plan tehnologic. Am publicat în reviste din străinătate şi am scris şi o monografie (în colaborare).

15.Cel mai defectuos proiect de cercetare

O întreagă categorie de proiecte care „mimează” cercetarea adevărată, adică „se (pre)fac că” descoperă (sau aplică) ceva. Din nefericire, sistemul funcţionează: astfel de proiecte primesc finanţare şi toată lumea (finanţaţi şi finanţatori) este mulţumită. Trebuie să ne întrebăm „de ce”? Cine tolerează (încurajează) aşa ceva? Comunitatea ştiinţifică? Cei care coordonează (finanţează) cercetarea?

16.Cea mai bună politică de cercetare din ultimii ani

Perioada 2005-2007(8), cu creşterea finanţării şi diversificarea instrumentelor de cercetare... dar fără reformă. Păcat, reforma este mult mai uşor de făcut într-o perioadă de relativă abundenţă, prin concentrarea resurselor pe direcţia bună. Citând din nou din „cugetările” lui Nicolae Iorga „În loc să dărâmi, construieşte alături”. Reforma cercetării romaneşti este de actualitate şi acum. Cel puţin aceasta era părerea Comisarului European pentru Cercetare, Inovare şi Ştiinţă, exprimată cu ocazia vizitei pe care a făcut-o recent la Bucureşti (4-5 octombrie 2013).

17.Cea mai proastă decizie la nivelul politicii de cercetare

Schimbările repetate de politică a cercetării (inclusiv fluctuaţiile în finanţare) reprezintă un semnal al derutei şi nesiguranţei care domneşte în acest domeniu. Primii care suferă sunt tinerii angajaţi în instituţii de cercetare. IMT furnizează un exemplu edificator: în perioada în care eram încă Director general al acestui institut am angajat un număr semnificativ de cercetători care şi-au obţinut doctoratul în străinătate. Aceştia au înţeles rapid că trebuie să aibă propriile contracte şi, ca urmare, au făcut propuneri de proiecte avansate de cercetare pentru programul de „Idei”. Au deja proiecte finanţate sau au propuneri foarte bine clasate, dar... s-a schimbat politica!

18.Şansa relansării cercetării româneşti