Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

IT-ul contribuie la dezvoltarea unei culturi alumni

02 Decembrie 2013



Terminarea studiilor universitare şi obţinerea statutului de „alumni“ (n.r. - fost elev sau student al unei instituții de învățământ) înseamnă, pentru majoritatea absolvenţilor din România, întreruperea oricăror legături cu mediul universitar. Pentru instituțiile de învățământ superior însă, ei reprezintă una din cele mai valoroase resurse, principala provocare a universităților fiind găsirea unei modalități cât mai bune prin care această resursă să fie valorificată. Și, pentru că trăim în secolul digitizării, un prim răspuns la această problemă a fost oferit de IT.

De altfel, companiile IT sunt printre cele mai interesate în a se conecta cu mediul universitar și, în special, cu facultățile cu profil tehnic, adevărate pepiniere pentru recrutarea viitorilor angajați. Acest lucru a fost confirmat încă o dată și în cadrul proiectului „Managementul comunicării cu alumni pentru instituţii de învăţământ superior din România“, derulat în perioada 1 noiembrie 2010-31 octombrie 2013 de Ministerul Educaţiei Naţionale, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu: Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Novensys Corporation şi Gold Agama Consulting.

Proiectul a avut ca obiectiv general creşterea gradului de comunicare între mediul universitar şi mediul economic (angajatori) în vederea promovării ofertei educaţionale, îmbunătăţirii serviciilor oferite de sistemul de învăţământ şi corelării cererii pieţei muncii cu oferta educaţională universitară.

„La Iași, un impact deosebit l-au avut asupra studenților cele 3 Open Days pe care le-am organizat. Ne-am orientat asupra unor firme de mare succes din Iași: Antibiotice Iași, Cap Gemini și Continental. Evenimentele au fost bine primite și din partea firmelor respective, potențiale angajatoare, și din punctul de vedere al legăturii cu alumni noștri, care au diferite poziții în middle și top management în firmele respective. Următoarele companii pe care le avem în vedere sunt Delphi și Palace Mall. La Continental a participat un număr mai mare de studenți de la Informatică, Fizică, Matematică. Vreau să subliniez că profilul studentului s-a schimbat. Studenții de azi sunt mult mai conectați și senzitivi la oferta piețelor de muncă. Interesul este oarecum natural, nu cunosc însă canalele pe care le pot accesa pentru informare. Orientarea către companiile de IT este oarecum normală, pentru că și dinamica pe piața de IT este foarte ridicată în Iași“, a declarat prof.univ. dr. Carmen Creţu, coordonator al proiectului în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza Iași.

Același lucru se poate spune și despre Timișoara, unde companii cu profil IT au deschis noi centre și au absorbit o cantitate considerabilă de IT-iști.

„Atât Continental, cât și Bosch au atras, în timp, în special din zona IT, 3.000-4.000 de oameni dintr-o lovitură. La întâlnirea organizată la Continental, nu ne-am focalizat în mod deosebit pe zona IT, pentru că în Timișoara compania are și un punct de producție, nu doar de dezvoltare soft. Evenimentele Open Day organizate la Timișoara le consider de un real succes. Am început cu un Open Day la Pasmatex, o firmă națională de prestigiu de confecții din Timișoara, fiind invitați studenți de la Facultatea de Arte, Facultatea de Științe Economice, chiar și de la Facultatea de Informatică. Al doilea eveniment a fost la Continental Automotive România, unde studenții de la Informatică, Matematică, Ştiințe economice, Psihologie și Sociologie au avut șansa de a discuta cu absolvenți ai universității noastre, acum angajați la Continental. Aceștia le-au vorbit studenților despre dezvoltarea profesională, șansele pe care le-ar avea ca în timp să ocupe un loc de muncă în Continental, despre lucrurile pe care ar trebui să le trateze cu seriozitate, dacă doresc să aibă succes profesional. Al treilea eveniment l-am organizat în relație cu Inspectoratul Școlar Timiș, pentru studenții care sunt tentați să pătrundă în învățământul preuniversitar“, menționează lect. univ.dr. Daniel Lucheș, Universitatea de Vest Timișoara.

Centre de comunicare cu alumni

În cadrul acestui proiect au fost lansate trei Centre de Comunicare cu Alumni, în cele trei universități menționate, și a fost dezvoltată o platformă informatică, pentru a menține contactul între studenţi, absolvenţi, mediul economic şi mediul universitar.

„Platforma a fost gândită pentru a oferi comunității alumni, studenților, profesorilor, mediului de afaceri, un instrument cu ajutorul căruia să se realizeze o comunicare eficientă între toate părțile implicate. Am creat şi un model de import, prin care bazele de date ale universităţilor pot fi importate cu uşurinţă în această platformă. Pentru alumni, am discutat să fie importate ultimele 5 generații.

Se importă baza de date cu studenţii sau cu absolvenţii universităţii şi, în mod automat, se trimite un e-mail de invitare a acestora pe platformă. În prima fază vor fi importați peste 4.000 de studenți. În cazul în care aceştia acceptă, devin în mod automat membri ai platformei informatice. În felul acesta se poate realiza mai uşor unul din principalele obiective ale proiectului şi anume adaptarea ofertei educaţionale la cerinţele pieţei muncii“, spune Mădălin Cincă, Project Manager Novensys.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite