Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

A&C Brokerage 2013 - Locul în care Facultatea de Automatică și Calculatoare şi industria IT&C identifică oportunităţile comune de dezvoltare

02 Decembrie 2013



Facultatea de Automatică și Calculatoare a organizat şi găzduit la sfârşitul lunii octombrie cea de a patra ediţie a evenimentului „A&C Brokerage“, un eveniment a cărui principală menire este de a crea o punte de dialog între studenţii şi cadrele didactice ale facultăţii şi reprezentanţii industriei IT&C româneşti. Ediţia din această toamnă a evenimentului, organizată în cadrul proiectului FP7 ERRIC (Empowering Romanian Research in Intelligent Information Technologies), a avut ca temă prinicipală parteneriatul dintre universitate şi industrie pe zona proiectelor de cercetare.


“«A&C Brokerage Event» este o manifestare iniţiată încă din 2011, în cadrul proiectului european ERRIC al Comisiei Europene, coordonat de către Facultatea de Automatică şi Calculatoare, principalul obiectiv urmărit fiind crearea unui forum de discuţii între specialişti din industrie şi cadre didactice din facultate, orientat în special către identificarea de modalităţi de realizare în comun a activităţilor de cercetare inovative, dar şi a altor posibilităţi de cooperare.“
Prof. dr. ing. Adina Magda Florea, decanul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare


„Parteneriatul dintre facultate şi companii reprezintă un instrument important de extindere a competenţelor, precum şi o sursă a inovării şi creşterii competitive, într-o legătură mutual benefică.

Legătura şi parteneriatele dezvoltate de facultate cu mediul privat se materializează sub diferite forme de colaborare la nivel didactic, la nivelul cercetării şi dezvoltării profesionale, de exemplu prin organizarea de evenimente profesionale extracuriculare dedicate studenţilor sau prin susţinerea unor manifestări ştiinţifice organizate de facultate. La acestea se adaugă stagii în companii pentru studenţii din diferite cicluri de învăţământ (licenţă, masterat, doctorat), burse de studiu, dezvoltarea de laboratoare în comun, prelegeri pe subiecte tehnice de specialitate prezentate de specialişti de renume din industria IT naţională şi internaţională, parteneriate pentru organizarea anumitor programe de master, workshop-uri pe diferite tematici «fierbinţi» ale industriei IT etc.“, ne sintetiza la începutul acesui an prof. dr. ing. Adina Magda Florea, decanul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, strategia de colaborare a facultăţii cu mediul privat.

Cea de a patra ediţie a evenimentului „A&C Brokerage“ a reprezentat o nouă materializare concretă a acestei strategii de aliniere a demersurilor Facultăţii de Automatică şi Calculatoare la cerinţele şi nevoile reale ale industriei locale, creând astfel premisele unei relaţii win-win. Pentru a răspunde acestor deziderate, în cadrul ediţiei din acest an au fost abordate o serie de teme actuale, cu aplicabilitate directă şi care au adresat probleme importante precum:
• modalităţi de eficientizare a activităţilor de colaborare existente deja;
• identificarea unor noi oportunităţi de colaborare între facultate şi mediul privat;
• creşterea nivelului de interacţiune în relaţia dintre facultate şi companii şi identificarea factorilor care să permită realizarea rapidă a proiectelor în comun.

Interactivitate şi dialog

Echipa de coordonare a evenimentului – alcătuită din: Adina Magda Florea (UPB), Dan Gârlaşu (ANIS şi Oracle), Valerica Dragomir (ANIS), Cătălin Petrescu (UPB) şi Traian Rebedea (UPB) – a conceput cea de a patra ediţie a manifestării „A&C Brokerage“ astfel încât să se asigure, din start, un nivel ridicat de interactivitate, facilitând interacţiunea audienţei cu companiile participante la eveniment în cadrul unei mese rotunde, de tip „Knowledge Café“.

Strucurată pe mai multe grupuri de dialog, din fiecare grup făcând parte atât reprezentanţi ai universităţii, cât şi ai companiilor, masa rotundă organizată cu sprijinul Asociaţiei Naţionale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS) a oferit o serie de răspunsuri viabile la temele centrale abordate. Astfel, grupurile s-au axat pe stabilirea soluţiilor optime de identificare a temelor comune de cercetare pentru companii şi facultate, pe definirea cadrului legal optim pentru desfăşurarea activităţilor de cercetare comune între mediul universitare şi cel privat, dar şi pe decelarea unor instrumente şi strategii eficiente de diseminare a rezultatelor cercetării ştiinţifice în mediul privat.

Direcţii de acţiune

Dintre principalele concluzii ale mesei rotunde s-a remarcat nevoia dezvoltării de proiecte de cercetare pe baza unor obiective pragmatice, susţinute printr-o reputaţie ştiinţifică solidă, care să permită crearea de relaţii de încredere cu mediul privat. Promovarea acestei strategii impune însă un dublu efort de educare – atât în rândul partenerilor provenind din mediul economic, cât şi al propriilor cercetători, care trebuie motivaţi să fie mai eficienţi în identificarea potenţialilor beneficiari.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite