Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Conjunctură sau strategie?

17 Decembrie 2013




Este general cunoscut că mai multe companii au în mod curent poziţii deschise pe specializări IT, însă au dificultăţi în găsirea personalului necesar. Lipsa resurselor umane pe diverse specializări tehnologice, de la dezvoltatori, la manageri de proiect, devine o stare de fapt pe piaţa locală (realitate confirmată şi de recentul studiu ANIS), care, pe de o parte, întârzie planurile de dezvoltare ale unor jucători, iar pe de alta creşte constant costul forţei de muncă disponibile. Situaţia este similară şi pe segmentul Business Services Outsourcing/Shared Services (celebrele centre de suport), unde principalii investitori s-au orientat deja către alte oraşe din ţară, după ce resursele Bucureştiului au fost cvasi epuizate. În acest sector de activitate, activau circa 35.000 de angajaţi în 2011, iar în 2013 sectorul a depăşit probabil 50.000 de angajaţi, dacă avem în vedere creşterea anuală preconizată la aproximativ 20 de procente.

Deşi încă atragem astfel de investiţii, suntem încă departe de performanţă. Conform studiului anual realizat de Tholons („Top 100 Outsourcing Destinations“), printre oraşele europene atractive se află Cracovia, al doilea oraş ca mărime din Polonia, şi Dublin, singurele intrate în TOP 10. Bucureştiul ocupă locul 44, precedat fiind de Praga - locul 17, Budapesta - locul 22, Brno - locul 30 şi Varşovia - locul 36. Bulgaria şi Ukraina vin tare din urmă, capitalele Sofia şi Kiev ocupând poziţiile 55 şi 60. Prin urmare, România nu are o situaţie privilegiată, în ciuda imaginii de mare succes naţional. Alţii au înţeles mult mai bine că oamenii sunt o resursă strategică importantă, ce poate contribui considerabil la creşterea economică şi propăşirea naţiei.

Am participat recent la o conferinţă în Dublin, unde viceprim-ministrul guvernului a relatat presei internaţionale câteva dintre elementele de atracţie ale Irlandei, o ţară aflată pe locul şase în ceea ce priveşte recomandările pentru investiţiile IT&C şi pe locul trei global ca nivel de pregătire şi competenţe ale resurselor umane. Irlanda a considerat educaţia un element-cheie în acest proces şi a avut ca obiectiv declarat obţinerea celui mai bun raport la nivel european între numărul de absolvenţi ai facultăţilor tehnice faţă de numărul general al absolvenţilor. Astfel, în ultimii cinci ani, Irlanda a crescut constant masa de specialişti cu profil IT, reuşind să ofere industriei de profil forţa de muncă necesară dezvoltării şi atragerii, pe scară largă, a unor investitori precum Microsoft, Apple, Google etc.

România nu are o strategie în această direcţie, nici pentru creşterea numărului de studenţi în facultăţile tehnice, nici pentru atragerea investitorilor, dar probabil asta nu miră pe nimeni. Din fericire, încă mai suntem interesanţi, prin prisma unui cost acceptabil al forţei de muncă, prin raportare la cultura europeană şi proximitatea geografică. Conjunctura ne-a dus pe locul 44, strategia ne-ar fi putut duce mult mai sus.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite