Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> Altele >> Stiri si comunicate

SAP recruteaza pentru centrul din Cluj-Napoca

09 Ianuarie 2014



SAP Romania incepe din 2014 un nou program de recrutare pentru centrul de consultanta din Cluj-Napoca (Nearshore Delivery Center – NSC) si estimeaza ca, in urmatorii doi ani, compania va numara 100 de angajati in centrul din Transilvania.


În prezent, centrul de consultanță SAP Nearshore Center din Cluj-Napoca numără aproximativ 30 de angajați, 15% din aceștia fiind consultanți seniori, cu o vastă experiență în domeniu. 60% sunt angajați care aveau experiență anterioară în utilizarea sistemului SAP și cunoșteau procesele de business aferente, în timp ce 25% din angajați au fost recrutați direct din rândurile studenților.


În primele trei luni din 2014, compania dorește să organizeze o nouă ediție a programului de recrutare SAP Academy, dedicat celor interesați să devină consultanți SAP și care presupune parcurgerea unor training-uri intensive de specialitate şi susţinerea unor examene pentru obţinerea certificării internaționale SAP. În urma acestui program, compania intenționează să angajeze 20 de noi consultanți pentru centrul din Cluj-Napoca.


Printre alte mijloace de recrutare pe care compania le va folosi în perioada următoare se numără și anunțurile online pe site-urile specializate și rețelele de socializare, newsletterele, precum și târgurile de joburi. De altfel, ca urmare a organizării acestor sesiuni de recrutare, SAP estimează că, până în 2016, va ajunge la un număr de 100 de consultanți în centrul din Cluj-Napoca.


„Pentru următoarele angajări, vom căuta atât oameni cu experiență în implementarea soluțiilor SAP și care pot coordona echipele de juniori proaspăt create, cât și buni cunoscători ai unor procese de business, cu o vastă experiență într-o anumită arie de activitate și care vor putea cu ușurință să-și însușească, în cadrul academiilor, soluțiile SAP”, a declarat Gheorghe Olteanu, directorul SAP Nearshore Center România.


Reprezentantul companiei a mai precizat că viitorii angajați ai centrului din Cluj-Napoca trebuie să fie vorbitori de limba germană și să aibă cunoștințe avansate în ceea ce privește procesele logistice, în special SCM, TM, IS-U și ERP Logistics.


Noul program de recrutare face parte din strategia de extindere a serviciilor de consultanță pe care SAP le oferă în România, în centrele NSC din București, Timișoara și Cluj-Napoca.


Angajații NSC Cluj-Napoca furnizează servicii IT în principale pentru clienți din Europa Centrală și de Vest, în țări precum Austria, Belgia, Elveţia, Germania, Luxemburg şi Olanda. În prezent, în cele trei centre din România lucrează peste 350 de consultanți care asigură servicii la cele mai ridicate standarde pentru clienţi din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA).



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite