Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

I have a dream...

26 Mai 2004



Am inceput articolul cu celebrele vorbe ale lui Martin Luther King, desi nu exista nici o legatura cu acesta, deoarece voi aborda in continuare ceea ce in limbaj comun numim „viziune”. Este vorba de o viziune asupra viitorului, asupra evolutiei si a impactului tehnicii asupra calitatii vietii si afacerilor. Punctul de plecare al articolului a fost raspunsul dat de Bill Gates, CEO Microsoft, la un simpozion Gartner, despre cum vor arata urmatorii 10 ani. Nivelul general de schimbare este atat de intens, incat e dificil de precizat cum va fi, dar cu siguranta modul de interactiune cu computerul si modul de colaborare interumana vor fi diferite.


Bill GatesMulte dintre subiectele tabu la care s-a lucrat in ultimii 30 de ani vor avea o rezolvare in urmatorii 10“ a afirmat Bill Gates la simpozionul Gartner. Printre aceste praguri s-ar afla recunoasterea vorbirii si a scrisului, software pentru forecasting si modele noi de dezvoltare a aplicatiilor. Viziunea arhitectului sef de la Microsoft tine de magia legii lui Moore, de faptul ca dublarea performatelor procesoarelor la fiecare un an si jumatate continua sa fie principalul factor de progres. Pe viitor costul echipamentelor (desktop, portabil, server etc.) raportat la viteza de lucru sau capacitatea de stocare va fi nesemnificativ, la fel si conectivitatea tuturor acestor echipamente. Tehnologiile wireless vor acapara in totalitate piata, enterprise sau consumer, intr-o conexiune permanenta UltraWideBand. Tablet PC-ul care va recunoaste vocea si scrisul va fi generalizat si va putea sa inregistreze orice tip de interactiune umana, sa colecteze informatii si sa le transpuna intr-o forma vizuala.


Computerele care vorbesc sunt o imagine tipica pentru o lume stiintifico-fantastica, insa adevarata provocare pentru zilele noastre o reprezinta computerul care asculta si intelege. Cand aceasta etapa va fi depasita, si Bill Gates vede acest lucru in urmatorii 10 ani, vom avea la dispozitie moduri surprinzatoare de interactiune cu masinile. Ca pasii pentru atingerea acestor obiective sunt reali o demonstreaza lansarea in luna martie a acestui an a Microsoft Speech Server 2004, software dedicat aplicatiilor de call-center automat.


Totusi, recunoasterea vocii este un subiect inca nerezolvat astazi, dar cu siguranta nu va mai fi o problema peste 10 ani. Rata erorilor in recunoasterea vocii a scazut mult, iar in anumite domenii unde vocabularul este limitat rezultatele sunt impresionante. In viziunea lui Bill Gates, pentru succesul deplin al recunoasterii vocii de catre o masina, trebuie surmontate doua mari avantaje umane: eliminarea zgomotului de fond si intelegerea contextului. Intelegerea contextului este poate cea mai importanta piedica pentru ca omul pare deocamdata singurul capabil, in functie de persoana care vorbeste si de ceea ce a spus anterior, sa distinga printre ambiguitati. Este vorba de sindromul „wreck-a-nice-beach“ pentru ca un calculator care va incerca sa recunoasca aceste cuvinte va finaliza inevitabil cu varianta Wreck A Nice Beach. Aceasta pentru ca oamenii proceseaza frazele in timp real, pe masura ce sunt emise, fara pauze artificiale intre cuvinte, iar din context pot elimina orice ambiguitate. Daca totul s-ar rezuma, spune Bill Gates, la o camera fara zgomot de fond si doar la recunoasterea unor cuvinte la intamplare, fara context, direferenta om-calculator ar fi minima. Mai mult Microsoft a initiat in China un concurs intre un expert dactilograf si soft-ul de dictare al companiei, acesta din urma iesind castigator. Evident, s-a amuzat Bill Gates, dactilograful a utilizat o tastatura pentru limba chineza, cu 96 de taste pentru caractere, in general, pentru editarea unui caracter chinezesc simplu fiind nevoie de apasarea a trei taste simultan. Aparent comica, aceasta situatie valabila acum pentru limbile asiatice va fi valabila in trei, patru ani pentru orice limba europeana. Nu se poate vorbi de disparitia tastaturii insa multe dintre interactiunile cu masina vor fi multimodale.


Alaturi de recunoasterea vorbirii si a scrisului de mana, o alta treapta tehnologica pe care Microsoft doreste sa o atinga este „modular computing“. Ideea nu este noua, dar generalizarea acesteia a fost impiedicata de puterea de calcul limitata a computerelor si de reticenta existenta al nivel de industrie. Multe dintre tehnologiile de modelare a aplicatiilor vor fi disponibile in versiunile de Visual Studio in anii urmatori. Viziunea lui Bill Gates despre dezvoltarea aplicatiilor tine de standarde comune, de XML si de servicii Web. „Serviciile Web sunt foarte importante“ a afirmat Bill Gates si legat de acestea in urmatorii ani sunt asteptate inovatii in domeniul securitatii informatiei, al spam-ului si al caracterului privat al mesageriei electronice. 6,8 miliarde USD sunt investite anual de catre Microsoft, in activitati legate de securitate pentru ca odata cu generalizarea serviciilor web si a continutului digital cresc si atacurile cu virusi, scurgerile de informatii sau patrunderile nepermise in retele.


Bill Gates vede doua domenii cu o dezvoltare uimitoare pe viitor: IT-ul si medicina. In ambele domenii, realizarile actuale nu sunt constientizate la adevarata valoare, insa vor contribui la un progres rapid in urmatorii 20-30 de ani. Din pacate, spune Bill Gates, intr-o prima etapa care a inceput deja, beneficiile oferite de avansul tehnologic in aceste domenii nu sunt disponibile decat unor categorii restranse de oameni. Viitorul insa va elimina aceste bariere pentru ca evolutia este un proces tipic uman, iar visurile, inclusiv cel al lui Martin Luther King, tind sa devina realitate.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite