Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Canon extinde oferta imagePROGRAF cu două noi echipamente de format mare

04 Februarie 2014



Canon Europe a anunțat lansarea a două modele noi de imprimante de format mare din gama imagePROGRAF, dotate cu 6 culori de cerneluri pe bază de pigment. Concepute pentru servicii accesibile de imprimare a afișelor și materialelor publicitare tip POS (point-of-sale), iPF6400SE și iPF8400SE sunt dedicate piețelor de marketing și industriei hoteliere. Cele două noi modele sunt complementare gamei imagePROGRAF, poziționate la confluența dintre modele Canon de imprimante cu 6 culori de cerneluri pe bază de colorant, pentru aplicaţii CAD, și modele similare cu 8- și 12- culori, construite pentru imagini la calitate de laborator foto și producție de materiale publicitare.
Noul model de 24’’ imagePROGRAF iPF6400SE și cel de 44” iPF8400SE – indicativul „SE” semnifică viteză ridicată de imprimare și eficiență economică (Speed & Economy) – sunt concepute cu atenție sporită asupra acelor funcționalități esențiale pentru producția în regim domestic a afișelor și materialelor colaterale tip POS. Imprimantele pot produce afișe de dimensiuni A1 pe hârtie cretată în decursul unui minut, cu comanda Fast Mode, și sunt accesibile utilizatorilor neexperimentați mulțumită costurilor reduse de achiziționare.
O însușire binevenită a noilor modele este setul de 6 culori de cerneluri pe bază de pigment, indicativ LUCIA-EX, prin intermediul acestora, echipamentul poate imprima o paletă generoasă de materiale, iar rezistența în timp a imaginilor imprimate este prelungită simțitor, în raport cu cartușele de cerneluri pe bază de colorant. Compoziția setului de cerneluri pe bază de pigment asigură utilizarea unei cantități reduse de cerneală pentru a produce anumite culori. Roșul, cerneală inclusă în pachetul de 6 cerneluri pigment (magenta, cyan, galben, negru, negru mat și roșu), este una dintre culorile forte ale imprimării de grafică. Echipamentele pot reproduce cu fidelitate calitatea vibrantă a accentelor de roșu și portocaliu, culori care apar cu frecvență ridicată în afișe și materiale publicitare colaterale tip POS.
Ambele modele, atât iPF6400SE, cât și iPF8400SE, pot fi echipate cu cartușe opționale de dimensiuni mai mari (de 300 ml, respectiv 700ml, suplimentare celor standard de 130ml și 330 ml). Acestea vor furniza utilizatorului timpi favorabili de operare mulțumită unui rezervor de imprimare care permite imprimarea non-stop – funcția este denumită Hot Swap – imprimanta rămâne operațională chiar și în timpul înlocuirii cartușelor de cerneală.
Canon ia în considerare spațiul disponibil în mediile de lucru corporate sau retail, design-ul compact al echipamentelor permite ocuparea unei amprente de spațiu redus cu 20% față de modele anterioare precum imagePROGRAF iPF6400 sau iPF6400S, exemplul noului model iPF6400SE fiind grăitor în acest sens.
Pentru a înlesni operarea noilor echipamente de către cei cu minimă (sau fără) experienţă în domeniu, Canon pune în practică soluţia unui pachet software dedicat care cuprinde un plug-in pentru suita Microsoft Office şi aplicaţia PosterArtist Lite, aceasta permite utilizatorilor să creeze afişe în 4 etape simple de urmărit. Pachetul standard include aplicaţia Direct Print & Share care eficientizează comenzile de imprimare, simplifică procesele de operare şi oferă partajare în mediul cloud.
Necesităţile domeniilor corporate, retail sau celor din industria hotelieră impun oferirea unor soluţii de imprimare în format mare care să ajute utilizatorii să producă afişe de calitate la costuri reduse, în cadrul propriei firme, pentru a reduce costurile externalizării comenzilor de print şi a obţine control deplin asupra imprimării materialelor”, comunică Yuichi Miyano, Director of Large Format Solutions, Canon Europe. „Prin intermediul noilor modele imagePROGRAF iPF6400SE şi iPF8400SE, venim în întâmpinarea tuturor necesităților de imprimare în format mare în regim propriu, la costuri reduse.”



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite