Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> Sanatate >> Stiri si comunicate

New York Genome Center şi IBM Watson Group colaborează în domeniul medicinei genomice

25 Martie 2014



New York Genome Center şi IBM au anunţat o iniţiativă pentru a accelera noua eră de medicină genomică prin utilizarea sistemului cognitiv IBM Watson. IBM şi NYGC vor testa un prototip unic Watson conceput pentru cercetare genomică ca un instrument ce va ajuta oncologiştii să ofere îngrijiri personalizate pacienţilor.
NYGC şi instituţiile medicale partenere plănuiesc să evalueze abilitatea Watson de a ajuta medicii oncologi să dezvolte tratamente medicale personalizate pentru pacienţii cu glioblastom, un cancer malign şi agresiv al creierului care ucide anual peste 13.000 de oameni în Statele Unite ale Americii. În pofida descoperirilor revoluţionare în domeniul genetic, puţini pacienţi beneficiază de tratament personalizat care este adaptat individual la mutaţiile de cancer. Medicii nu dispun de instrumentele şi de timpul necesar pentru a oferi tratamente pe baza ADN-ului; pentru a realiza acest lucru trebuie să coreleze datele de secvenţiere ale genomului cu înregistrări medicale, noi studii şi jurnale medicale – informaţiile medicale dublându-se la fiecare cinci ani.
Această iniţiativă comună are scopul de a accelera procesul complex, identificând modelele de secvenţiere a genomului şi datele medicale pentru a genera perspective care vor ajuta medicii să aducă promisiunea de medicină genomică pacienţilor. Combinaţia de expertiză genomică şi clinică a NYGC, cuplată cu puterea de calcul a IBM Watson va permite dezvoltarea şi rafinarea instrumentului Watson cu un scop clar: ajutorul oferit profesioniştilor din domeniul medical de a dezvolta tratamente personalizate împotriva cancerului.
Noul sistem Watson cloud-based va fi conceput pentru a analiza datele genetice împreună cu baze de date de literatură biomedicală şi medicamente. Watson poate învăţa „continuu” pe măsură ce întâlneşte noi scenarii medicale şi pe măsură ce sunt identificate noi informaţii din cercetarea medicală, articole şi studii clinice. Având în vedere amploarea şi viteza abilităţii Watson de a analiza baze de date masive, scopul colaborării este de a creşte numărul de pacienţi care au acces la opţiunile de îngrijire adaptate ADN-ului lor.
De la maparea genomului uman de acum 10 ani, am realizat progrese uriaşe în înţelegerea factorilor genetici care determină boala. Adevărata provocare este de a da un sens cantităţii masive de date genetice şi de a traduce aceste informaţii în tratamente mai bune pentru pacienţi”, a declarat Robert Darnell, M.D., Ph.D., CEO, Preşedinte şi Director Ştiinţific, New York Genome Center. „Aplicarea puterii de calcul cognitive a sistemului Watson va revoluţiona genomic şi va accelera oportunitatea de a îmbunătăţi rezultatele pentru pacienţii cu boli mortale prin furnizarea de tratament personalizat”.

Prima aplicaţie Watson în cercetare genomică
Watson va completa secvenţierea rapidă a genomului şi este de aşteptat să reducă dramatic timpul necesar pentru a corela mutaţiile genetice ale unui individ cu informaţiile din literatura medicală, concluzii de studiu şi indicaţii terapeutice care pot fi relevante. Intenţia este de a oferi informaţii complete pentru a permite medicilor să ia în considerare o varietate de opţiuni de tratamente care pot fi adaptate la mutaţiile genetice ale pacientului. De asemenea, cercetătorii NYGC vor putea înţelege datele care detaliază secvenţa genetică dintre biopsiile normale şi cele canceroase de tumori cerebrale.
Pe măsură ce cercetarea genomică progresează şi informaţiile sunt disponibile, scopul nostru este de a face procesul de analiză mult mai practic şi accesibil prin intermediul inovaţiilor cognitive cloud-based, cum este Watson”, a declarat Dr. John E. Kelly III, Senior Vice President & Director, IBM Research. „Cu aceste cunoştinţe, medicii vor putea ataca cancerul şi alte boli devastatoare cu tratamente adaptate la profilurile ADN ale bolii. Daca va avea succes, va reprezenta o transformare majoră care va ajuta la îmbunătăţirea vieţii a milioane de pacienţi din întreaga lume”.
Scopul este de a avea un prototip genomic Watson care să ajute doctorii în furnizarea de informaţii genomice de analiză personalizate ca parte a studiului clinic al NYGC. Soluţia a fost în curs de dezvoltare în ultimul deceniu în Centrul IBM Computational Biology Center din cadrul IBM Research.
IBM este Membru Fondator Technology al NYGC şi va avansa obiectivele organizaţiei de a transpune cercetarea genomică în soluţii clinice pentru boli grave prin intermediul colaborării medicinei, a ştiinţei şi a tehnologiei. Cum biologia devine o ştiinţă informaţională, promisiunea genomică este mai aproape de realitate cu ajutorul metodelor de analiză bazate pe date şi sisteme de calcul mai puternice. IBM şi experţii de biologie computaţională ai NYGC sunt renumiţi pentru accelerarea descoperirilor ştiinţelor vieţii utilizând metode de analiza avansate şi tehnologii informaţionale de ultimă generaţie.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite