Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Enterprise Applications >> CRM >> Stiri si comunicate

Oracle anunţă o nouă versiune a Siebel CRM Public Sector

26 Martie 2014



Oracle a anunţat lansarea unei noi versiuni a soluţiei Siebel CRM Public Sector 8.2.2 – parte componentă a Oracle Social Services Suite – pentru a ajuta organizaţiile din sectorul public să reacţioneze mai bine la mediile economice, sociale şi politice în schimbare, concentrându-se în acelaşi timp pe îmbunătăţirea furnizării programelor şi a serviciilor pentru cetăţeni, precum şi pe simplificarea automatizării legislaţiei programelor.
Una dintre primele soluţii software comerciale create anume pentru servicii sociale, Oracle Social Services Suite le oferă agenţiilor guvernamentale o platformă completă, deschisă şi integrată pentru gestiunea eligibilităţii şi a dosarelor, pentru simplificarea stabilirii eligibilităţii, creşterea eficienţei funcţionarilor sociali şi îmbunătăţirea eficienţei programelor. Organizaţiile din sectorul public – inclusiv serviciile sociale, justiţia şi siguranţa publică, alte servicii componente şi agenţiile de taxe şi impozite – aleg cea mai nouă versiune a soluţiei Siebel CRM Public Sector pentru a suplimenta soluţiile lor de gestiune a dosarelor deoarece oferă o soluţie completă, modulară ce le permite agenţiilor să dezvolte şi să implementeze propriile soluţii într-o manieră rapidă, flexibilă şi rentabilă.
Prin lansarea Oracle Siebel CRM Public Sector 8.2.2, compania Oracle rămâne fermă în angajamentul de a inova funcţionalităţi puternice şi cu costuri reduse pentru clienţii noştri guvernamentali. Oracle a deschis drumul agenţiilor guvernamentale din întreaga lume să-şi transforme operaţiunile cu ajutorul celor mai bune funcţionalităţi de tip enterprise din domeniu. Soluţia oferă îmbunătăţiri noi în domeniul accesibilităţii utilizatorilor şi al gestiunii dosarelor şi al beneficiilor primite, care vor pune la dispoziţia organizaţiilor din sectorul public chiar mai multă putere şi uşurinţă de utilizare pentru a îmbunătăţi serviciile pentru cetăţeni”, a declarat Anthony Lye, senior vice president of CRM, Oracle.
Ca parte din Oracle Applications Unlimited, Siebel CRM Public Sector 8.2.2 continuă să construiască pe fundaţia oferită de posibilităţile complete de gestiune a eligibilităţii şi a dosarelor din Oracle Social Services Suite, oferind inovaţii şi caracteristici îmbunătăţite de accesibilitate pentru utilizatori, pentru gestiunea plăţilor, a cererilor şi a furnizorilor de servicii. În plus, îmbunătăţirile aduse integrării soluţiei Siebel CRM Public Sector cu Oracle Policy Automation susţin o implementare simplificată, performanţă îmbunătăţită şi posibilităţi suplimentare de auditare şi raportare a deciziilor.
Prin intermediul arhitecturii tehnologice moderne şi sigure de aplicaţie enterprise şi prin integrarea deschisă cu sistemele de procesare back-end ale Siebel CRM Public Sector, organizaţiile din sectorul public pot reduce imediat costurile şi riscurile administrative în timpul implementării, permiţând agenţiilor guvernamentale să profite de pe urma tehnologiei de care dispun deja, progresând în acelaşi timp în eforturile de modernizare.
Organizaţiile guvernamentale trebuie să găsească o modalitate de a oferi servicii mai rapid şi mai bine, gestionând în acelaşi timp bugete în scădere. Versiunea Oracle Siebel CRM Public Sector 8.2.2 oferă posibilităţi de gestiune a dosarelor în circuit închis cu noi inovaţii pentru determinarea automată a eligibilităţii, gestiunea beneficiilor, suport extins pentru reţelele de furnizori şi integrare orientată pe servicii între gestiunea dosarelor şi gestiunea regulilor. Guvernele au putut să modernizeze infrastructura, să crească eficienţa programelor şi să îmbunătăţească rezultatele pentru clienţi folosind în toate programele şi agenţiile facilităţile de tip enterprise pentru gestiunea dosarelor din Siebel CRM for Public Sector. Clienţii noştri au putut să crească eficienţa funcţionarilor şi să ofere mai rapid servicii cetăţenilor, în acelaşi timp gestionând eficient costul furnizării”, a declarat Sucha Kukatla, Deloitte Consulting.
Siebel CRM Public Sector este parte a Oracle iGovernment, o platformă tehnologică pentru operaţiuni inovatoare, integrate şi inteligente care le permite agenţiilor guvernamentale să-şi modernizeze infrastructurile IT, să îmbunătăţească furnizarea de servicii şi să crească eficienţa şi transparenţa.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite