Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

CA Technologies şi Power Net Consulting

27 Martie 2014



După 15 ani de parteneriat solid, tot împreună pentru clienţi noi

CA Technologies ajută de mulți ani companiile să simplifice și să rezolve cele mai provocatoare probleme IT cu scopul de a accelera inovația. Compania POWER NET CONSULTING, unul dintre cei mai importanți parteneri CA din regiune, împlinește 15 ani și se poate bucura de aprecierea unor clienți din cele mai sensibile și diverse sectoare sau verticale industriale. CA DAY, eveniment organizat cu sprijinul CA SEE, se înscrie în cadrul strategiei de prezentare și extinderea soluțiilor oferite de companie către noi categorii de clienți, dincolo de proiectele de mare anvergură, care au marcat în ultimii ani activitatea PNC atât la nivel de consultanță și training, cât și în ceea ce privește modelarea sau implementarea acestora. Și să nu uităm service-ul și mentenanța. Despre bilanțul companiei, noile tehnologii și parteneriatul cu CA, precum și despre strategia din următorii ani, Dl. Director General, Eduard Dimitriev – Grădinescu, ne-a acordat un interviu la sfârșitul unei zile de conferință pline, unice în an, intitulată “Inovating Government with Cloud-enabled IT”.



Împliniți în 2014 15 ani de când activați pe piața din România, dar și 15 ani de când ați semnat parteneriatul de reseller pentru produsele software CA. Cum a debutat acest parteneriat cu CA și cum a susținut CA evoluția spre dezvoltarea de astăzi a acestui parteneriat?


În anii 2000 colaborarea cu CA a debutat ca o curiozitate, ei intrând pe piața românească cu o alternativă la bazele de date existente - CA Ingres - dar și cu soluții noi pentru România în domeniul infrastructurii și arhivării (CA Unicenter și CA Backup). CA a susținut permanent eforturile PNC de a implementa soluții bazate pe produsele CA, ba mai mult, a ajutat la certificarea specialiștilor în aceste zone. Statusul PNC a crescut de la an la an, de la un simplu implementator ajungându-se azi la nivelul echivalent de Enterprise Partner. Prin specialiștii proprii,CA a fost foarte aproape de piața românească și ne mândrim cu faptul că am reușit să îi convingem să își deschidă un birou de reprezentare locală în urmă cu 4 ani. Având în vedere complexitatea produselor precum și necesitatea permanentă de colaborare între producător și implementator, relația cu CA Technologies astăzi este mai sudată ca oricând.

Cum văd clienții pachetele de soluții CA Technologies în această perioadă de reduceri bugetare drastice și cerințe crescute de business? Este cloud-ul o soluție care poate răspunde acestor provocări, sau care atrage la rândul ei răspunsul la alte probleme, cum ar fi securitatea, disponibilitatea, performanța, complianța, integrarea, dezvoltarea, etc.?

Pachetele CA Tehnologies se adresează unui spectru larg de clienți și au în componența lor atât produse destinate zonei middle business cât și zonei enterprise. Clienții sunt conștienți de faptul că pentru a rămâne competitivi pe piață și pentru a putea oferi servicii de calitate, trebuie să fie capabili să se adapteze rapid cerințelor noi de business, motiv pentru care implementarea soluțiilor de cloud computing începe să fie îmbrățișată de cât mai mulți dintre aceștia.

Într-adevăr, discuții legate de securitatea, disponibilitatea, performanța, și integrarea aplicațiilor într-un mediu de tip cloud vor apărea întotdeauna și vor fi atent analizate pentru fiecare client în parte, însă CA Tehnologies are numeroase implementări de succes în toate domeniile, folosind platforma CA APPlogic, astfel încât, cu ajutorul specialiștilor, acestea pot fi replicate cu succes și la noi în țară.

Pe scurt, ce aduce nou în acest context pachetul CA Nimsoft Monitor de management al infrastructurii? Cât de util poate fi acest pachet într-un data center, de exemplu?


CA Nimsoft Monitor s-a remarcat de la început în cadrul portofoliului de produse CA pentru managementul infrastructurii, ca fiind o soluție eficientă, intuitivă, simplu de implementat și de administrat. Acesteatribute sunt susținute de funcționalitățile soluției, ce permit monitorizarea pro-activă a infrastructurilor on-premise și de tip cloud, fără a necesita implementarea a două soluții. CA Nimsoft Monitor este construit pe o arhitectură unificată, ce permite monitorizarea server-elor, rețelelor, aplicațiilor, a bazelor de date, a echipamentelor de stocare, a serviciilor de cloud public sau privat, dar și a timpului de răspuns la nivelul utilizatorului final, fiind în același timp o soluție scalabilă și multi-tenant (asigură posibilitatea de utilizare în regim multi-organizațional).

Aceste funcționalități, ce permit identificarea și remedierea rapidă a problemelor în infrastructură, sunt esențiale pentru scopul unui data center, acela de a asigura servicii de calitate clienților, utilizatorilor. La acestea putem adăuga scăderea costurilor asociate cu operațiunile de monitorizare și administrare, dar și amprenta scăzută a acestui sistem, ce permite redistribuirea resurselor către aplicațiile core.

Securitatea este una dintre cerințele pe care trebuie să le îndeplinească orice soluție cloud, publică sau privată. Ce aduc nou pachetele MINDER companiilor care doresc săîși crească afacerile, beneficiind de accesul la tehnologii mobile sau cloud? Cât de “pe fază” sunt tehnologiile CA față de amenințările reprezentate de recentele atacuri?



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite