Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Comunitatea virtuală, șansa universităţilor de a-și valorifica proprietatea intelectuală

28 Martie 2014



Început în urmă cu 3 ani, proiectul de tip POSDRU „Comunitatea virtuală interuniversitară pentru ştiinţă, tehnologie, inovare şi valorificare a proprietăţii intelectuale” (CVIU) a ajuns, deopotrivă, la final şi început de drum. Deşi finanţarea s-a încheiat, universităţile partenere, (Politehnica din Bucureşti, Universitatea din Craiova şi Universitatea de Vest din Timişoara) încearcă să identifice resurse noi, care să permită transformarea platformei create (portal.cviu.ro) într-un instrument eficient de colaborare cu mediul economic.

Potrivit prof. dr. ing. Anton Hadăr, vicepreşedintele Senatului UPB, CVIU este un proiect strategic al României, care are ca atribut principal valorificarea proprietății intelectuale din universități şi compatibilizarea ei cu cerinţele mediului socio-economic. „Multă vreme universitățile din România n-au fost în stare să valorifice decât o foarte mică parte din ce au creat. A sosit momentul să valorificăm proprietatea intelectuală din universități (invenții, mărci, opere științifice) în concordanţă cu nevoile mediului socio-economic. Ţinta noastră este să mergem către exploatarea rezultatului, către crearea de spin-off-uri şi start-up-uri, către obţinerea de licențe şi către vânzarea în piaţă.“

Prof. dr. ing. Ecaterina Andronescu, preşedintele Senatului UPB, consideră că proiectul trebuie să continue realizarea unei comunități virtuale, iar resursele online create – un capital de informație extrem de important – trebuie să devină accesibile întregului mediu academic şi de business. “

Prof. dr. ing. George Darie, rectorul UPB, crede că acest proiect a apropiat Politehnica de mediul socio-economic. „Este un mare câștig că am reușit în programele de învățământ să vedem ce putem face pentru a ne alinia la ce îşi dorește economia, reuşind să creăm un dialog cu societățile comerciale.”

Mediul economic aşteaptă să fie curtat

La rândul său, Adrian Izvoranu, directorul general al Confederaţiei Patronale din Industrie, Servicii şi Comerţ, salută această iniţiativă, dar consideră că universităţile trebuie să-şi perfecţioneze modalităţile de intrare în graţiile mediului economic: „Admir universităţile pentru perseverența cu care insistă să se apropie de mediul de afaceri. Lucrul acesta este un merit, dar şi o anomalie a sistemului: e greu să ajungi cu hrană la cel flămând, iar cel flămând nu vrea hrana care i se întinde. Proiectul a creat un sac bun în care poate fi pus conţinut, hrană. Ideile, ofertele studenţilor ar trebui să fie însă prezentate mult mai simplu şi mai atractiv. Platforma este interesantă, dar ar trebui să îmbunătăţească intuitivitatea navigării, structurarea informaţiilor, atractivitatea ofertelor, promovarea lucrurilor de actualitate, astfel încât să nu ajung greu la lucrurile care mă interesează. Managerii nu au răbdare şi nici timp să navigheze foarte mult în căutarea unui răspuns... Ţinând însă cont de faptul că fără cercetare şi inovare nu mai poți face economie peformantă și durabilă, proiectul în sine este un succes. Plecând de la el, recomand să treceţi la nivelul creării unei legături reale cu mediul economic. Acesta deocamdată nu se apropie de universități, este ca o domnişoară sofisticată căreia îi place să fie curtată. Vă revine efortul să năvăliți peste ea şi să o seduceţi. Iar cea mai simplă metodă de a demonstra că sunteţi atractivi este să faceți economie şi întreprinderi în universitate, să trăiţi astfel din rezultatele cercetării“.

Paşi spre universitatea antreprenorial-inovativă

Prof. dr. ing. Anton Hadăr crede într-o apropiere reciprocă: „CVIU este un pas pe care îl facem către mediul economic, pe care îl dorim mai aproape de noi, dar ar trebui ca și el să vină în întâmpinarea noastră. Toate temele şi ideile din portal reprezintă o ofertă către mediul economic, din care pot apărea colaborări serioase și pot fi dezvoltate afaceri. Sunt convins că proiectul va avea sustenabilitate. El nu se termină odată cu finanțarea POSDRU, pentru că avem nevoie de colaborarea cu mediul economic. De multe ori am susținut conceptul de universitate antreprenorială. Noi trebuie să tânjim la mai mult, la o universitate antreprenorial-inovativă și cred că UPB și universitățile partenere vor reuşi să colaboreze eficient cu mediul economic.“

Realizări
• 1 portal de ştiinţă, tehnologie, inovare şi valorificare a proprietăţii intelectuale peste 6.000 de studenţi înscrişi în grupul ţintă
• 5 suporturi de curs; 3 sisteme software pentru interconectarea universităţilor partenere; 3 biblioteci virtuale
• 3 centre de transfer tehnologic (CTT)

CTT POLITECH din UPB
• A încheiat acorduri economice cu firme inovative din România;
• A câștigat două proiecte europene, în valoare totală de 3 milioane de euro;
• Are trei proiecte care la competiția națională PARTENERIATE, după evaluarea preliminară, au obținut punctaje între 85-92, cu șanse de reușită



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite