Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cătălin Velescu, director general 3M România: „Inventica poate şi trebuie să fie o sursă generatoare de profit, reputaţie şi cariere de succes“

28 Martie 2014



La 111 ani de la înfiinţarea companiei şi cu ocazia împlinirii a 15 ani de prezenţă în România, compania 3M a venit în întâmpinarea cercetătorilor şi inventatorilor autohtoni, prin intermediul campaniei „PR3MIAZĂ INOVAŢIA“. Cătălin Velescu, directorul general 3M România, ne-a detaliat motivele pentru care compania pe care o conduce a decis să sprijine inventica românească şi care sunt premisele de extindere a acestei iniţiative unice pe plan local.


„3M este o companie globală de tehnologii diversificate, iar inovaţia continuă este esenţa noastră. Inovaţia este un element-cheie şi la nivel local şi, din acest motiv, ne dorim să încurajăm spiritul inovativ din România. Trebuie să recunoaştem meritele acestor oameni şi poate că nimeni nu ştie mai bine decât noi cât de importantă este cercetarea – compania noastră a crescut, practic, odată cu revoluţiile tehnologice permanente. În clipa de faţă, la nivel global, 3M deţine peste 20.000 de patente înregistrate şi, anual, îi premiază pe cei mai buni oameni de ştiinţă din companie. Avem o tradiţie solidă în acest sens, care datează încă din 1963.“
Cătălin Velescu, director general 3M România

Campania „PR3MIAZĂ INOVAŢIA“, desfăşurată de 3M cu ocazia împlinirii a 15 ani de prezenţă în România, reprezintă un fenomen unic în peisajul inventicii româneşti. Care au fost motivele pentru care aţi ales această strategie de susţinere a inventatorilor români?


3M datorează, de peste 100 de ani, succesul său inovaţiei şi dorinţei oamenilor de a depăşi limitele. Baza activităţii şi produselor noastre este reprezentată de un proces continuu de inovare, de aceea credem că inventica şi inventatorii români trebuie să fie cunoscuţi marelui public şi că valorile care susţin ştiinţa şi cercetarea românească au nevoie de mai multă promovare şi de mai mult suport financiar. Credem că inventica poate şi trebuie să fie o sursă generatoare de profit, de reputaţie şi cariere de succes. Am observat în timpul derulării proiectului nostru că este necesară o comunicare mai bună între mediul de business şi inventatori. Este adevărat că se pot face mult mai multe pentru sprijinirea procesului de inovaţie şi încurajarea tinerilor să fie inovativi. De aceea, încercăm să implicăm activ partenerii noştri comerciali şi să facem lobby şi către alte firme pentru a ni se alătura în acest demers.

3M deţine „Centre de inovaţie“ în peste 30 de ţări din întreaga lume, pe când unul şi în România?

Compania noastră se implică în mod constant în comunităţile ştiinţifice din diverse locaţii ale globului, atât la nivelul universităţilor, cât şi în cadrul centrelor de cercetare-dezvoltare. Estimăm că în următorii 5 ani, dacă lucrurile merg bine, vom putea lua în considerare deschiderea unui centru de cercetare în România.

Deşi a premiat inventatori consacraţi, campania itinerantă a fost prezentă în 5 centre universitare importante (Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara şi Braşov). Cum a fost primită iniţiativa 3M la nivelul studenţilor şi al corpului profesoral?

Caravana „PR3MIAZĂ INOVAŢIA“ a fost primită cu entuziasm de către studenţi şi profesori, care au fost prezenţi în număr mare la conferinţe. În universităţi am simţit un interes real pentru iniţiativa noastră, alimentat de dorinţa studenţilor de a afla mai multe despre inovaţie, prin prisma unei companii multinaţionale. În cadrul evenimentelor au fost prezentate deopotrivă invenţii româneşti şi internaţionale, precum şi inventatori locali, alături de tehnologiile 3M care ne îmbunătăţesc în fiecare zi viaţa, de la banalele produse de bucătărie, până la invenţii revoluţionare din domeniul sănătăţii, industriei auto, energiei sau siguranţei traficului.

Care au fost obiectivele urmărite pentru a fi atinse prin intermediul campaniei şi ce rezultate au fost obţinute?

Prin evenimentele locale pe care le-am desfăşurat, ne-am propus să catalizăm participarea şi dialogul între inventatori, studenţi, curioşi, pasionaţi, mediul academic, odată cu prezentarea, pur şi simplu, a unor inventatori mai puţin cunoscuţi, din regiunea respectivă. Campania a avut – prin cele trei componente principale ale sale (Concursul „Premiile Inovaţiei“, platformele on-line www.inventamatori.ro şi www.premiileinovaţiei.ro şi Caravana Inovaţiei) – un parcurs excepţional pe durata celor 8 luni de desfăşurare: 230.000 de telespectatori şi 550.000 de accesări online. În plus, timp de 9 zile, campania a fost vizibilă în cele mai frecventate mall-uri din Bucureşti. În total, estimăm că mesajul campaniei „PR3MIAZĂ INOVAŢIA“ a ajuns la peste 1.200.000 de persoane.

Inventica este – dacă ne raportăm la rezultatele înregistrate la nivel mondial, dar şi la aprecierile companiilor internaţionale prezente pe plan local – un domeniu în care România înregistrează rezultate notabile. Şi totuşi, numărul startup-urilor locale, respectiv al iniţiativelor materializate cu succes şi care au trecut proba timpului, este încă unul relativ redus. Care consideraţi că sunt principalii factori inhibitori?



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite
cosovan ovidiu
as dori si eu sa colaborz cu dumneavoastra detin un proiect c se foloseste la masinile ce functioneaza pe electricitat proiectul meu detine energie pina 5000 km pe cind acuma exista pina 100 km va rog nu este de pierdut acest proiect va multumesc numarul mu de telfon 447440639072
25 Aprilie 2014, 04:47:01