Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Peste 1.500 de utilizatori înregistrați pe geo-portalul INIS

28 Martie 2014




Geo-portalul INIS asigură accesul la metadatele, seturile şi serviciile de date spaţiale deţinute de membrii Consiliului Infrastructurii Naţionale pentru Informaţii Spaţiale (CINIS), fiind conectat la geo-portalul european. Rolul CINIS este de a asigura cadrul unitar pentru punerea în comun a datelor spaţiale din România şi accesul publicului la acestea, îmbunătăţirea calităţii şi reducerea costurilor aferente informaţiilor geografice şi suportul necesar pentru fundamentarea politicilor naţionale şi comunitare. Din Consiliu fac parte 20 de membri, ministere, alte instituţii publice şi organizaţii, preşedinţia fiind asigurată de ANCPI.

După modificarea HG 1073 privind regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului INIS, în prezent se lucrează la proiectul de HG privind stabilirea de atribuții și responsabilități pentru membrii CINIS.



Limitele administrative pot fi descărcate gratuit

Agenția s-a mișcat foarte repede în ultimii ani pentru a fi la zi cu calendarul INSPIRE, având obligaţia să asigure servicii de căutare, vizualizare, transformare și descărcare.

În prezent, se pot descărca de pe geo-portal, gratuit, limitele administrative. Consiliile judeţene, primăriile şi prefecturile sunt invitate să descarce aceste date, să le utilizeze şi să le verifice. Proiectul RELUAT (Registrul Electronic al Limitelor Unităţilor Administrativ-Teritoriale), demarat în 2010, a transpus în delimitări geografice limitele unităţilor administrativ-teritoriale. Majoritatea unităţilor administrativ-teritoriale din România aveau una sau mai multe divergenţe cu vecinii în ceea ce priveşte delimitarea teritorială. ANCPI a reuşit marcarea tronsoanelor contestate şi a propus măsuri pentru soluţionare.

Deși transpusă extrem de greu în legislația românească, directiva INSPIRE a reprezentat punctul de pornire al unor proiecte care nu mai suportau amânare în administrația publică. Geo-portalul INIS poate fi considerat un succes, chiar dacă mai sunt mulți pași de parcurs până la o deplină maturizare și funcționare.

Informații statistice privind geoportalul INIS (dec. 2013-ian. 2014)

Singura resursă disponibilă momentan pentru serviciul de vizualizare pe temele INSPIRE este Serviciul de vizualizare INSPIRE – tema Unități Administrative – Anexa 1, documentul de metadate aferent descoperibil prin serviciul de căutare, iar url resursei:
http://geoportal.ancpi.ro/arcgis/rest/services/AU/AU_View/MapServer/exts/InspireView/service?SERVICE=WMS&REQUEST=GetCapabilities

Aplicațiile de vizualizare a datelor disponibile pe Geoportal, care nu urmăresc schema de aplicare INSPIRE sunt:
• Aplicația de vizualizare imobile e-Terra (http://geoportal.ancpi.ro/geoportal/imobile/Harta.html). Numărul aproximativ de utilizatori ce accesează această aplicație este de 310 utilizatori unici/zi și 5.000 utilizatori unici/lună
• Aplicația de vizualizare INIS viewer (http://geoportal.ancpi.ro/geoportal/viewer/index.html) pentru TopRo5 (planul topografic de referință scara 1:5000), precum și ortoimagini edițiile 2005-2012. Numărul aproximativ de utilizatori pentru această aplicație:
• TopRo5: 540 de utilizatori unici pe zi, 3.800 utilizatori unici pe lună
• Ortoimagine ediția 2005: 382 unici/zi, 5.380 unici/lună
• Ortoimagine ediția 2008: 170 unici/zi, 2.671 unici/lună
• Ortoimagine ediția 2009: 163 unici/zi, 2.653 unici/lună
• Ortoimagine ediția 2010: 234 unici/zi, 3.613 unici/lună
• Ortoimagine ediția 2012: 113 unici/zi, 1.455 unici/lună



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite