Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Xerox România sprijină prima şcoală fără hârtie

28 Martie 2014



Xerox România a reînnoit parteneriatul cu Şcoala Americană Internaţională din Bucureşti (AISB) pe o perioadă de cinci ani, continuând astfel colaborarea care datează deja de 8 ani. Prin intermediul acestui parteneriat, AISB urmăreşte să transforme şcoala într-una fără hârtie, să îşi reducă semnificativ costurile cu documentele, să îşi optimizeze reţeaua de echipamente şi procesele de lucru cu documentele, să crească nivelul de calitate a materialelor tipărite şi să beneficieze de mobilitate şi soluţii de personalizare şi securizare a datelor.

AISB beneficiază acum de 9 modele multifuncţionale Xerox de ultimă generaţie, care includ platforma ConnectKey, pentru un plus de mobilitate, securitate, personalizare şi acces la servicii de cloud, precum şi de soluţia de imprimare mobilă, Xerox Mobile Print, care tipăreşte de pe orice dispozitiv mobil către orice imprimantă, indiferent de brand, simplificând imprimarea, crescând productivitatea şi securizând fiecare document tipărit. Proiectul Xerox a început în iunie 2013, iar la momentul actual manualele sunt studiate direct pe e-readere şi tablete. Utilizarea serviciilor Cloud, securizate print tehnologia Xerox ConnectKey, în cea de-a doua etapă a procesului, va ajuta la o reducere şi mai mare a consumului de hârtie, fiind integrate cu restul tehnologiilor Xerox implementate în şcoală.

„Folosind tehnologiile moderne Xerox, ne aşteptăm la o reducere de costuri de 20% pe întreaga perioadă a contractului“, spune David Ottaviano, Director AISB. „Cu ajutorul echipamentelor multifuncţionale inteligente şi al instrumentelor software avansate de la Xerox avem acum un control riguros asupra activităţilor noastre cu documentele şi putem urmări consumul lunar, la nivelul fiecărui utilizator. De asemenea, beneficiem de o mobilitate sporită, de opţiuni de securitate diversificate şi avem multiple posibilităţi de a fi responsabili faţă de mediu, exact ceea ce ne-am dorit.“



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite