Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Proiecte Charisma ERP prin fonduri structurale

29 Aprilie 2014



TotalSoft a anunțat contractarea a peste 20 de proiecte de implementare finanțate din fonduri structurale europene – „Axa prioritară III – Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC) pentru sectoarele privat şi public“. Proiectele au fost semnate în primele 3 luni ale anului 2014 și au o valoare cumulată ce depășește 2,5 milioane de euro. Individual, proiectele sunt cuprinse între 50.000 de euro și 240.000 de euro, iar beneficiarii sunt companii mici și mijlocii, cu cifre de afaceri de până la 100 de milioane de euro și provin din verticale ca distribuție, retail și servicii. Componenta centrală a tuturor proiectelor este Charisma ERP, completată cu soluții de BI (35% dintre contracte), sisteme CRM (40%), resurse umane, dar și soluții de producție, service, SFA sau eCommerce. „Vedem o maturizare fără precedent în zona privată a companiilor mici şi mijlocii, care înţeleg că un sistem informatic este un element critic de susţinere a dezvoltării pe termen lung, de creştere a productivităţii, de reducere a costurilor. Finanțarea din fonduri structurale oferă o șansă unică, un suport financiar pentru alinierea rapidă la standarde economice internaționale“, a declarat Daniel Ionescu, Sales & Marketing Director TotalSoft.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite