Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> Servicii >> Stiri si comunicate

Bittnet Systems tinteste o crestere a cifrei de afaceri de 70%

14 Mai 2014



Bittnet Systems, liderul pe piata de training IT din Romania, tinteste pentru 2014 o crestere a cifrei de afaceri de minimum 70%, pana la 2,5 milioane de euro, de la 1,5 milioane de euro, cat a inregistrat in 2013. Bittnet Systems, o companie antreprenoriala romaneasca, detinuta de fratii Mihai Logofatu (29 de ani) si Cristian Logofatu (33 ani), a finalizat primele trei luni ale acestui an cu o cifra de afaceri de 480.000 de euro, in crestere cu 95% fata de cea inregistrata in primul trimestru al anului trecut.


„Cresterea din primele trei luni ale anului 2014, de 95%, a fost determinata in principal de concretizarea mai multor proiecte de videoconferinte, virtualizare si constructie de centre de date. Rezultatele financiare inregistrate in primul trimestru al acestui an, dar, mai ales, cele de anul trecut (care a fost cel mai bun din istoria de sapte ani a companiei) ne fac sa fim increzatori ca in 2014 putem atinge un nou record”, a declarat Mihai Logofatu, CEO al Bittnet Systems.


Compania isi propune sa mentina un ritm sustinut de crestere pana la sfarsitul anului, concentrandu-si eforturile pe organizarea si livrarea catre clienti a mai multor tipuri de training-uri Microsoft Office si IBM, precum si pe implementarea de proiecte de suport.


„In 2013, profitabilitatea noastra a cunoscut un trend ascendent, valoarea EBITDA dublandu-se, de la 35.000 de euro la 77.000 de euro. Profitabilitatea a crescut mai repede decat cifra de afaceri (120% pentru EBITDA versus 75% pentru cifra de afaceri), ceea ce ne face sa avem siguranta ca in 2014 Bittnet Systems isi va mentine ritmul accelerat de crestere”, a explicat, la randul sau, Cristian Logofatu, CFO al Bittnet Systems.


Bittnet Systems, companie infiintata in 2007, este liderul pietei de training IT din Romania, oferind in acelasi timp clientilor sai si servicii de implementare, suport si echipamente hardware. Bittnet este unic partener GlobalKnowledge in Romania, avand astfel competente certificate pentru a organiza orice tip de training IT.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite