Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Enterprise Applications >> Comunicatii >> Stiri si comunicate

Studiu Ericsson: Investitiile de capital imbunatatesc performanta retelelor telecom

14 Mai 2014



Un nou studiu Ericsson arata ca o crestere a investitiei in calitatea si performanta retelelor telecom atrage dupa sine avantaje competitive sustenabile si cresterea rentabilitatii financiare pentru operatori.


Condus de Dr. Raul Katz, Presedintele Telecom Advisory Services si Șeful catedrei de Business Strategy Research, Columbia Business School, studiul a analizat relatia dintre investitiile de capital in retelele mobile si performanta tehnica, comerciala si financiara a operatorilor.


Dr. Katz a desfasurat o analiza statistica cuprinzatoare, incluzand un set extins de parametrii si datele culese pe parcursul a trei ani din trei piete diferite: Statele Unite ale Americii, Brazilia si Mexic. Studiul a presupus si crearea unei simulari pentru a estima efectele cresterii cheltuielilor de capital asupra fluxului de numerar disponibil, pentru a le permite operatorilor sa evalueze castigurile comerciale si financiare direct legate de cresterea investitiilor.


Astfel, studiul arata ca o crestere de 10% a cheltuielilor de capital in cazul unui operator din Brazilia ar rezulta in cresterea cotei de piata a acestuia, cresterea semnificativa a ARPU-ului si reducerea numarului de abonati care renunta la serviciile acestuia. Data fiind aceasta imbunatatire a performantei comerciale, operatorul ar trebui sa resimta o crestere de 5,5% a veniturilor din serviciile oferite, o crestere a indicatorului EBITDA de 6,4% si a fluxului de numerar disponibil de 6,7%.


Analiza situatiei din Mexic si Statele Unite ale Americii arata aceeasi relatie directa intre investitii, performanta si situatia financiara ca in Brazilia. Cu toate acestea, Dr. Katz a descoperit ca exista cateva mici deosebiri legate de cauzalitatea conditiilor diferite din fiecare piata.


„Rezultatele acestui studiu cantitativ demonstreaza ceea ce banuiam impreuna cu operatorii de multa vreme: investitiile de capital bine directionate vor conduce la cresterea performantei retelelor. Acest lucru inseamna o mai buna performanta pe piata, implicit o crestere a veniturilor. Mai mult decat atat, studiile anterioare facute de Ericsson ConsumerLab arata ca performanta retelelor este principalul motiv pentru care abonatii raman loiali unui operator. Combinarea tuturor acestor rezultate arata clar ca investitiile de capital duc la imbunatatirea performantei retelelor, care, la randul sau, implica cresterea gradului de loialitate a abonatilor si, deci, o performanta crescuta a operatorului si venituri suplimentare”, a declarat Johan Haeger, Head of Tactical Marketing, Business Unit Networks, Ericsson.


Ca exemplu, scaderea de 1% a numarului de abonati care renunta la serviciile unui operator din Brazilia a insemnat pentru acesta o crestere de 6,86% a veniturilor din servicii la distanta de 2 trimestre.
Rezultatele statistice descrise in studiu pot fi aplicate si la un scenariu de analiza a unui operator individual. Astfel de simulari arata ca o strategie orientata spre investitii in piata poate creste semnificativ veniturile unui operator, oferindu-i avantaje competitive sustenabile, cresterea semnificativa a ARPU-ului si reducerea numarului de abonati care renunta la serviciile acestuia. Toate aceste beneficii apar inainte ca ceilalti jucatori de pe piata sa aiba timp sa reactioneze.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite