Bilanţ SNRI – trecut, prezent şi viitor

Factori de succes
„Din 2009 până la finalizarea proiectului a existat o singură echipă de proiect. Determinarea șefului Poliției Române, chestorului general de poliție Petre Tobă, a fost esenţială. Niciodată nu a fost pusă sub semnul întrebării importanţa SNRI. Experiența noastră din SNRI a fost transpusă într-un proiect similar și am oferit consultanță la nivelul Jandarmeriei Române, care a realizat un sistem unic de raportare a evenimentelor. Apoi, la nivelul MAI, a fost implementat un proiect de integrare a zonei de raportare a incidentelor, SIMIEOP. Toate sistemele care au venit după SNRI au preluat bunele practici, ceea ce ne bucură mult. Sunt subiecte care acum au găsit ecouri în mai multe echipe de lucru, discutăm de birouri GIS, de fond de hartă comun, de nomenclatoare comune la nivelul ministerului pe zona GIS etc., care până în 2009 erau tratate la nivel de topografie militară”, subliniază Wili Apreutesei.
Parerea ta conteaza: 





























UVT, catalizator al mișcării academice timișorene, își urmează calea spre cunoașterea aprofundată și trecerea către tehnologiile viitorului și ale noilor generațiiUniversitatea de Vest din Timișoara este astăzi cea mai dinamică instituție de învățământ superior din România, o universitate care se...










Q-East Software sustine domeniul geospatial