UE accelerează dezvoltarea infrastructurilor broadband de nouă generaţie
Parlamentul European a aprobat în luna mai a.c. Directiva 2014/61/UE care vizează încurajarea dezvoltării infrastructurilor broadband de nouă generaţie pe teritoriul UE. Ţările membre au termen de adoptare şi transpunere a acestei directive în legislaţiile naţionale până la 1 ianuarie 2016.
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a publicat pe 23 mai Directiva 2014/61/UE, referitoare la măsurile vizând reducerea costurilor de dezvoltare a reţelelor de comunicaţii electronice. Această directivă, validată pe 15 mai a.c. de către Parlamentul European şi Consiliul Europei, vizează încurajarea dezvoltării infrastructurilor broadband de nouă generaţie pe teritoriul UE.
Iniţiativa, care a fost lansată în iulie 2012, după ce a parcurs o etapă de consultare publică în care Comisia a invitat la discuţii toate părţile interesate, contribuie la transpunerea în practică a strategiei digitale a UE – „Digital Agenda for Europe“. Bruxelles-ul a urmărit prin această măsură reducerea costurilor aferente instalării reţelelor de fibră optică, costurile de infrastructură reprezentând (la nivelul anului 2012) până la 80% din valoarea totală a investiţiei necesare realizării reţelelor de mare viteză. Directiva, în forma sa iniţială, a urmărit, în principal, valorificarea avantajelor cooperării şi reutilizării infrastructurilor existente, care să permită obţinerea de economii.
Patru direcţii principale
Obiectivul Comisiei Europene este ca, până în 2020, majoritatea cetăţenilor europeni să beneficieze de o viteză de acces la Internet de peste 30 Mbps, iar peste 50% din domiciliile cetăţenilor UE să utilizeze conexiuni de peste 100 Mbps, prin fibră optică (FTTH) sau cablu (FTTB/LA).
Conform Directivei 2014/61/UE, reducerea costurilor de dezvoltare a reţelelor de nouă generaţie, fixe sau mobile, se va realiza prin urmărirea a patru direcţii principale:
- exploatarea infrastructurilor pasive existente (conducte, guri de vizitare, cutii, stâlpi, turnuri, facilităţi aferente antenelor, turnurilor etc.), în special cele aparţinând operatorilor din zona Utilităţilor (gaz, electricitate, apă);
- o mai bună coordonare a proiectelor de inginerie civilă;
- simplificarea demersurilor administrative;
- includerea, din start, în proiectele noilor construcţii a cerinţelor de compatibilitate cu reţelele broadband de nouă generaţie.
Forurile europene estimează că noile măsuri vor permite reducerea costurilor de dezvoltare a infrastructurii de mare viteză, la nivelul Uniunii Europene, de la 60 de miliarde de euro la 40 de miliarde, precum şi creşterea ratei de penetrare a acestora de la 20 la 30%. Potrivit statisticilor forurilor UE, creşterea cu 10% a gradului de penetrare a reţelelor de înaltă viteză corespunde unei creşteri economice de 1-1,5% la nivelul întregii Uniuni.
Care este situaţia în România
Legea nr.154/2012 privind regimul infrastructurii reţelelor de comunicaţii electronice a creat mari aşteptări în rândul industriei, dar şi numeroase probleme, pe care operatorii telecom le-au semnalat forului tutelar, respectiv Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Principala problemă rezidă în faptul că dezvoltarea reţelelor este frânată nu doar de obstacolele întâmpinate în construirea de noi infrastructuri (conducte, stâlpi, piloni, antene, turnuri etc.), ci şi în tentativele de utilizare a infrastructurii deja disponibile.
Deşi până la 1 noiembrie 2013, 99,75% din cele 3.267 de unităţi administrativ-teritoriale din România fuseseră informate de reprezentanţii ANCOM cu privire la obligaţiile ce le revin ca urmare a intrării în vigoare a Legii
infrastructurii, acestea continuă să pună piedici operatorilor telecom. Dintre aceste obstacole, cele mai frecvente sunt:
- lipsa de coordonare a lucrărilor civile în momentul realizării unei noi infrastructuri sau a reabilitării uneia existente;
- procesul lung şi birocratic de acordare a autorizaţiilor administrative, cum ar fi autorizaţiile de construire;
- dificultăţile cu care se confruntă operatorii la obţinerea drepturilor de acces pe proprietatea publică sau privată;
- barierele în calea dezvoltării reţelelor în interiorul clădirilor;
- implementarea la scară limitată sau costurile ridicate ale utilizării partajate a infrastructurii fizice existente, controlate de operatorii de comunicaţii sau de furnizorii de utilităţi.
Tuturor acestor piedici citate mai sus le-a fost adăugată încă una prin adoptarea actului normativ privind impozitul pe construcţiile speciale, care va avea un efect negativ asupra operatorilor telecom, cu impact direct în profitabilitate şi, implicit, în valoarea investiţiilor planificate pentru anii următori. (L.S.)
Parerea ta conteaza:
(0/5, 0 voturi)