Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Mișcarea Rails Girls cuprinde România

04 Iulie 2014



Tinerele care nu au intrat încă în contact cu lumea programării și a dezvoltării web au un nou loc unde pot învăța un limbaj de programare: comunitatea Rails Girls. Fondată în Finlanda în 2010, mișcarea Rails Girls a început rapid să se răspândească în jurul lumii. În România, Rails Girls a ajuns deja la București, Timișoara, Cluj și Iași.

Rails Girls București, organizat la sfârșitul lunii mai, a strâns la TechHub 32 de fete din 240 de candidate înscrise, care au învățat să dezvolte o aplicație web cu ajutorul limbajului de programare Ruby on Rails și al celor 16 instructori.

Workshopul este gratuit și adresat începătoarelor, cu scopul de a le încuraja să învețe un limbaj de programare și de a-și crea propria aplicație.

„Primul și cel mai important criteriu a fost ca participantele să nu fi avut cunoștințe de programare. Acest criteriu ne-a permis să selecționăm acele candidate care ar fi beneficiat cel mai mult de pe urma workshop-ului Rails Girls. (...) Următoarele două criterii au fost: motivația și ideea de aplicație web. Inițial, ne-am dorit un workshop pe Python/Django, însă am descoperit mișcarea Rails Girls. Ne-a plăcut formatul, așa că am decis să nu reinventăm roata și să încercăm un workshop deja testat cu succes“, explică Monica Muntean, co-fondatoare Girls Who Code - România și co-organizatoare Rails Girls București.

Rails Girls București este organizat de comunitatea Girls Who Code - România, susținută de Asociația Tech Lounge și de organizația Girls in Tech România, cu ajutorul sponsorului principal 4PSA și al unor companii locale și internaționale: Adobe România, 2Parale, GitHub, Mosaic Works, ColeStreet și TechHub Bucharest.

Comunitatea Girls Who Code România a fost înființată în februarie 2014 din pură pasiune pentru programare, de către Ioana Monica Muntean, Silvia Stegaru și Andreea Vișănoiu.

„Girls Who Code - România a pornit dintr-o simplă dorință personală și anume aceea de a învăța programare împreună cu alte fete și de a ne ajuta reciproc. Atunci când am creat grupul, nici nu știam că în România era nevoie de o astfel de comunitate. Mi-am dat seama de acest lucru două zile mai târziu, când grupului nostru se alăturaseră deja nu mai puțin de 250 de fete. Atunci am realizat că nu eram singura care avea nevoie de un grup de sprijin pentru a învăța programare, că erau multe alte fete în aceeași situație și că, dintr-o dată, trebuia să fac ceva mai mult în legătură cu acest fenomen“, adaugă Monica Muntean.

Programare pentru novici
Flavia Stoian a absolvit ASE și UNARTE, are un doctorat în domeniul economic, este cadru didactic universitar, lucrează în consultanță financiară și fiscală și derulează proiecte de e-learning vizând pregătirea profesională continuă. Workshop-ul a reprezentat pentru ea „o experienţă intensivă şi revelatoare“.

„Aplicaţiile web sunt instrumente polivalente, indiferent de domeniul în care lucrezi. Opţiunile sunt să ţi le dezvolţi in-house sau să le cumperi, însă, în cazul ăsta, trebuie să ştii ce să ceri şi cum să verifici că ţi s-a oferit un produs bun, care să-ţi deservească nevoile. Apoi intervine faza de întreţinere şi modificare, căreia i se subscriu aceleaşi alternative. În acest moment, nevoia mea de astfel de servicii este mare, dar nu complexă. Şi atunci a apărut această idee, de a învăţa o bază pentru a înţelege cât de mult şi cât de bine aş putea să mă auto-susțin în acest domeniu. (...) Simţi că ai construit ceva, e o plăcere primară care îmi aminteşte de orele de lucru manual, după care îi prezentam mamei câte un fular, puţin strâmb, ce-i drept, dar făcut de mine“, ne-a mărturisit Flavia Stoian.

Flavia intenționează să aloce în viitor o parte din timp pentru programare: „Acum sunt în faza în care îmi construiesc o strategie pe termen lung de abordare a programării. Trebuie să-mi stabilesc nişte obiective şi nişte termene. Pe de-o parte, Internetul este o resursă inepuizabilă de informaţie în acest sens, pe de altă parte, trebuie să formulez foarte clar ce vreau să obţin, altfel risc să mă pierd într-o aglomeraţie colorată şi seducătoare de inputuri care îmi vor construi structuri, dar nu şi forme.“



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite