Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

COMOTI sprijină sectorul petrol și gaze prin programe specializate de eficientizare a turbomaşinilor

01 August 2014



În ultimele decenii tehnica şi metodele de proiectare a maşinilor paletate s-au îmbunătăţit prin încorporarea ultimelor descoperiri din domeniul calcului numeric în aplicaţiile de dezvoltare şi optimizare numerică a produselor. Această strategie a dus pe plan global la reducerea timpului necesar realizării produsului finit, pe de o parte, şi, pe de altă parte, la îmbunătăţirea timpului de răspuns în cazul identificării problemelor la un produs finit.

Încorporarea acestor metode în fluxul de dezvoltare şi optimizare a maşinilor paletate s-a făcut treptat, pe măsură ce din ce în ce mai multe produse dezvoltate pe baza acestora şi-au dovedit performanţele ridicate şi fiabilitatea crescută. Metodele de care vorbim sunt metodele de calcul gazodinamic şi de calcul de rezistenţă şi vibraţii, iar în lume există două tendinţe privind folosirea acestor metode de către companiile din domeniu:

1.Dezvoltarea programelor specializate proprii. Acestea implică crearea unui departament specializat de dezvoltare programe, având avantajul de a permite particularizarea programului pentru tipul de aplicaţie avut în vedere, reducând astfel timpul necesar realizării şi optimizării produsului. Această metodă este folosită de obicei doar de companiile mari, pentru că întreţinerea şi dezvoltarea unui asfel de cod necesită resurse financiare şi umane semnificative.
2.Achiziţionarea unui program specializat, realizat de altă firmă ce realizează acelaşi lucru, dar întreţinerea şi optimizarea programului este efectuată de această companie. Pe această piaţă putem aminti trei dintre cei mai importanţi dezvoltatori: Ansys CFX, CD-Adapco şi Numeca.

Investiție strategică în programe specializate de calcul

COMOTI a observat potenţialul acestor metode încă din anii 1990 şi atunci s-a hotărât dezvoltarea programului propriu de CFD (Computational Fluid Dynamics). Criza financiară şi lipsa comenzilor pe piaţa internă au dus însă la stoparea proiectului, mai ales din cauza micşorării resursei umane.

În prezent, odată cu revirimentul economiei româneşti şi a creşterii comenzilor de maşini paletate, COMOTI a mers, în mare măsură, pe cea de-a doua direcţie pentru a putea ţine pasul cu competitorii externi. Astfel, în prezent, COMOTI deţine două programe specializate de calcul şi optimizare aerodinamică - ANSYS CFX şi NUMECA şi un program de calcul de rezistenţă şi vibraţii NASTRAN PATRAN, dotări realizate cu ajutorul partenerilor externi ai institutului. De asemenea, odată cu achiziţionarea acestor programe, COMOTI a investit şi în resursele umane, având în prezent peste 10 ingineri specializaţi în calculul CFD, dintre care patru sunt specializaţi pe dezvoltarea şi optimizarea aerodinamică a compresoarelor şi doi specializaţi în calcul la rezistenţă şi vibraţii. Aceste echipe lucrează în această configuraţie de mai bine de cinci ani cu realizări concrete, şi aici putem aminti două dintre realizările echipei de compresoare: un compresor centrifugal industrial în trei trepte livrat firmei Linde Gas Ungaria (vezi Fig.1b) şi un compresor centrifugal pentru experimentări livrat institutului de cercetare AEROSPACE RESEARCH AND TEST ESTABLISHMENT (VZLU), din CEHIA.(vezi Fig. 1a )



Focus în industria de petrol și gaze

În cadrul activităţii de cercetare-dezvoltare, INCD Turbomotoare COMOTI acordă o importanţă deosebită proiectelor din sectorul de petrol şi gaze pentru companiile OMV-Petrom şi ROMGAZ.
COMOTI are o experienţă semnificativă în proiectarea şi producerea utilajelor pentru industria de petrol şi gaze:
• Echipamente de comprimare a gazelor naturale dotate cu unităţi de comprimare cu rotoare elicoidale (compresoare cu şurub);
• Instalaţii de comprimare a gazelor naturale echipate cu grup turbocompresor pentru gaz metan;
• Electrocompresoare de gaze naturale acţionate electric;
• Centrale cogenerative destinate producerii de energie electrică şi termică necesare la extracţia ţiţeiului;
• Turboexpandere destinate recuperării energiei mecanice (de detentă) şi transformării acesteia în energie electrică;
• Staţii de compresoare centrifugale de aer.

Modernizarea Stației Suplacu de Barcău
Unul din proiectele de anvergură pe care l-a derulat COMOTI pentru Compania OMV-Petrom a fost realizarea Staţiei de comprimare a aerului necesar în arderea subterană din cadrul procesului tehnologic de extracţie a ţiţeiului în zona Suplacu de Barcău, jud. Bihor. La această staţie, de o complexitate deosebită, s-a pornit de la cercetări asupra compresoarelor centrifugale şi a fost proiectată, executată şi pusă în funcţiune de COMOTI în perioada 1992-1995, ea fiind echipată cu electrocompresoare centrifugale cu 5 trepte, CCAE-21-300, cu o putere absorbită de 1625 Kw si un debit de aer de 285.000 Nm3 / zi (vezi Fig. 2), folosind un ciclu de comprimare cu răcire intermediară pentru a apropia comprimarea de comprimarea izotermă, ce are cel mai mic consum energetic.



Liniile de compresoare din componenţa staţiei asigură debitul şi presiunea de aer necesare desfăşurării în condiţii optime a procesului de extracţie a ţiţeiului pe câmpurile de sonde. Fiabilitatea foarte mare a acestor linii de compresoare conferită de echipamentele, materialele şi tehnologiile înglobate, provenite din domeniul turbomotoarelor de aviaţie, a făcut ca până la ora actuală această staţie să acumuleze peste 1.500.000 de ore de funcţionare neîntreruptă.

În anul 2013, ca urmare a solicitării companiei OMV-Petrom de reducere a consumurilor energetice în cadrul Staţiei de comprimare aer Suplacu de Barcău, INCDT COMOTI a câştigat licitaţia de modernizare a acestei staţii.
Proiectul de modernizare implică, în primul rând, transformarea ansamblelor compresoare centrifugale cu 5 trepte în ansamble compresoare centrifugale cu 4 trepte, modificate şi din punct de vedere al construcţiei aerodinamice pentru a asigura debite de aer mai mari cu consumuri energetice mai mici.

Proiectul de modernizare al Staţiei de comprimare aer Suplacu de Barcău vizează în primul rând modificarea compresoarelor centrifugale în vederea creşterii randamentului pe treapta de comprimare de la 83-84%, obţinut pe vechile compresoarele cu 5 trepte, la 86% pe compresoarele noi cu 4 trepte, precum şi a scăderii consumului specific cu până la 5%. De asemenea, debitul de aer livrat de compresorul cu 4 trepte în magistrala staţiei va creşte la 310.000 Nm3/zi, iar puterea absorbită va fi de 1619 Kw.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite