Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Despre evenimente și prezentări ITC

27 Octombrie 2014



În 14 ani de presă am „consumat” probabil sute de prezentări pe teme ITC, iar în ultimii ani am avut inclusiv ocazia să moderez câteva evenimente de profil. Invariabil, concluzia este aceeaşi: prezentările bune sunt rare, majoritatea sunt slabe și prin urmare ineficiente.

Ce face ca o prezentare să fie slabă? Cauzele sunt multiple şi ţin de: alegerea unor subiecte prea comerciale (cei mai mulţi prezentatori persistă în descrierea companiei și a produselor/serviciilor aferente, fără a livra audientei informaţii despre cum ar putea să-i ajute la îmbunătăţirea unor activităţi), lipsa de personalizare a prezentării pe audienţa unui eveniment (avem prea multe prezentări bune la orice), talentul prezentatorului (destul de mulţi încă mai citesc slide-uri şi nu se mişca din faţa monitorului) etc.

Este un mesaj de alarmă pe care marketerii industriei IT l-au primit constant, prin intermediul formularelor de feedback, a discuţiilor din Social Media sau chiar a scăderii prezenţei la evenimente, însă o reacție nu am văzut să apară. Din păcate, situația este similară și în cazul articolelor advertoriale, scrise, de cele mai multe ori, într-o manieră rigidă, prea puțin informativă.

Care sunt urmările? Principalul risc este scăderea interesului pieţei faţă de participarea la evenimente și scăderea calităţii audienţei. Ne confruntăm deja cu acest fenomen, lumea nu prea mai vine la evenimente sau cei care participa sunt juniori. Nu am un studiu, nu cred că există, dar este suficient să aruncaţi o privire prin sălile de conferinţe să vedeţi că media de vârsta a scăzut mult. Devine tot mai greu, pentru organizatorii de evenimente B2B să atragă persoane de decizie, iar raportul confirmare prezență/participare devine tot mai mic. Prin urmare, obiectivele sunt atinse tot mai greu, iar costul pe expunere/identificare oportunitate/generare lead creşte constant.

Ce e de făcut? Atât companiile IT, cât şi organizatorii de evenimente ar trebui să fie mai selectivi (știu, nu e simplu) sau mai pretențioși cu nivelul de performanță a vorbitorului și prezentării, să le discute/analizeze împreună pentru a avea un control asupra situației. Mi-ar plăcea să văd evenimente mai omogene ca tematică, mai puţine subiecte comerciale, prezentatori mai relaxați, ppt-uri mai ingenioase, mai multe referinţe locale etc. Calitatea prezentărilor este un ingredient important în succesul unui eveniment, alături de temă, logistică, locație, mediatizare etc.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite