Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

NANOSENS consolidează locul IFT Iaşi în elita cercetării europene

27 Octombrie 2014




NANOSENS, un proiect care respiră internaţional
Proiectul NANOSENS are o contribuţie substanţială la strategia de „internaţionalizare” a activităţii de cercetare a institutului. NANOSENS este un proiect de tip „Capacităţi” din cadrul programului FP7-REGPOT, cu finanţarea integrală a INCDFT-IFT Iaşi, obiectivul principal fiind creşterea capacităţii de cercetare şi inovare a institutului la cel mai înalt nivel european.

Acest obiectiv va fi atins prin activităţi de twinning cu şase parteneri europeni de prestigiu; angajarea de personal de cercetare cu experienţă din străinătate şi a unui manager de proprietate intelectuală şi inovare; activităţi de diseminare (seminarii bilaterale, workshop-uri de diseminare, workshop-uri de inovare şi de proprietate intelectuală) şi prin completarea dotării INCDFT-IFT Iaşi cu aparatură specifică domeniului abordat.

Proiectul NANOSENS a început la 1 iunie 2013 şi are o durată de 36 luni. În cadrul său au fost deja angajaţi pe perioade de 1-3 ani opt specialişti din străinătate: câte doi din S.U.A. şi India şi câte unul din Marea Britanie, Germania şi Tunisia, cărora li s-a alăturat un specialist român revenit din Japonia.



Activitatea de twinning are în vedere componenta de formare şi specializare a cercetătorilor tineri din INCDFT-IFT Iaşi prin efectuarea de stagii în laboratoarele de cercetare ale celor şase organizaţii de cercetare europene de top, partenere în cadrul proiectului. Proiectul NANOSENS are ca parteneri de „twinning”, care contribuie la realizarea obiectivelor prevăzute în acest proiect, Universitatea din Sheffield si Universitatea din Glasgow din Marea Britanie, Institutul Naţional de Ingineria Sistemelor şi Tehnicii de Calcul – Microsisteme şi Nanotehnologii din Portugalia, Institutul Catalan de Nanoştiinţă şi Nanotehnologii din Barcelona, Spania, Institutul de Știinţa Materialelor din Madrid, Spania şi Universitatea din Ulm, Germania. "Este prima noastră experienţă de participare într-un astfel de proiect. Acceptul partenerilor noştri de a fi colaboratori în proiectul NANOSENS reprezintă un semn de apreciere şi recunoaştere a prestigiului institutului nostru la nivel internaţional, cât şi a posibilităţilor de dezvoltare de proiecte şi activităţi comune în viitor", ne-a declarat Prof. Dr. Horia Chiriac, fost Director General al INCDFT-IFT Iaşi şi Coordonator al proiectului NANOSENS.



Premieră la nivelul CE

INCDFT-IFT Iaşi urmăreşte în mod constant implicarea companiilor locale în valorificarea rezultatelor cercetării şi participarea împreună cu acestea la noi proiecte de cercetare şi inovare. Aplicarea rezultatelor cercetării şi valorificarea acestora, inclusiv prin transfer tehnologic, componente ale procesului de inovare, ocupă un loc important în strategia de dezvoltare instituţională. Proiectul NANOSENS adresează direct aceste aspecte prin clarificarea abordării drepturilor de proprietate intelectuală şi prin evaluarea în prezent şi în perspectivă a capacităţii de inovare a institutului.

"Acest tip de proiect permite finanţarea pentru prima dată de către Comisia Europeană a activităţilor ce vizează proprietatea intelectuală şi inovarea, inclusiv prin angajarea unui specialist de prestigiu pentru familiarizarea personalului din institut cu aceste aspecte. Această acţiune este cu atât mai importantă cu cât răspunde cerinţelor noului program cadru al UE, Orizont 2020, care pune un accent deosebit pe componenta de inovare", a precizat Prof. Dr. Horia Chiriac, Coordonator al proiectului NANOSENS.

O componentă importantă a activităţii managerului de proprietate intelectuală şi inovare constă în instruirea personalului institutului în problematica specifică acestui domeniu.

Microsenzorii, calea spre excelenţă
Activităţile dezvoltate în cadrul NANOSENS vor avea ca rezultat creşterea vizibilităţii ştiinţifice a INCDFT-IFT Iaşi, precum şi a potenţialului său de inovare şi a adaptării la nevoile societăţii, în general, şi ale agenţilor economici, în particular, în cele mai avansate tematici din domeniul microsenzorilor pentru aplicaţii medicale (microsenzori acustici pe bază de nano- şi microfire pentru aplicaţii medicale şi microsenzori magnetici implantabili pe bază de materiale nanostructurate pentru aplicaţii medicale) şi al biosenzorilor pe bază de nanoparticule şi nanofire (senzori cu elemente de detecţie nanometrice pentru aplicaţii în nanomedicină şi biosenzori pe bază de nanofire multistrat pentru detecţia de biomolecule).



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite