.jpg)
Academia Română a fost creată în 1866 pentru a cristaliza cele mai înalte valori intelectuale din provinciile românești într-o societate erudită menită să consolideze identitatea națională pe baza a patru componente esențiale: limbă și literatură, istorie, etnografie și cultură. La...
Arta și tehnologia, colaborare pe frontiera cunoaşterii
Spectacolul uimitor pe care îl dă tehnologia în spaţiile publice sau în sălile de spectacol contemporane arată cu puterea evidenţei și ascunde în același timp un fenomen efervescent: interdisciplinaritatea la graniţa dintre două domenii ale cunoașterii, cunoașterea știinţifică și cunoașterea artistică. Dezvoltarea explozivă a unor domenii ca art research, research through the arts, art & technology, Human-and-Technology poate fi măsurată atât prin indici bibliografici, cât și prin proliferarea conferinţelor și a întâlnirilor internaţionale organizate de noile departamente, centre de digital arts, reţele de cooperare între universităţi tehnice, universităţi de artă sau generalist-umaniste.
Modelul platformei digitale de comunicare socială reprezintă o nouă paradigmă în modelarea experienţei umane, insuficient studiată, aflată probabil încă într-un stadiu primitiv de dezvoltare. Sfidarea radicală este tocmai cea enunţată: modelarea experienţei umane la interfaţa cu noile tehnologii. Altfel spus, etapelor clasice ale designului formei și designului ergonomic li se alătură o fază a designului experienţei umane provocată de contextul noii tehnologii. În abordarea de tip art-research intuiţia, emoţionalitatea și senzorialul au un rol important, până la a exclude rigoarea raţională. Practicile artistice presupun atingerea performanţei prin strategii learning by doing. Ca un prim pas putem observa că dezvoltarea inovativă a tehnologiilor pentru noi practici artistice presupune o explorare de tip research in the making. Într-o cercetare de acest gen construcţiile teoretice de teoria artei, analitice și centrate pe judecata de valoare estetică sunt puţin relevante. De un maxim interes sunt experimentele artistice de explorare a resurselor limbajelor și cele situaţioniste, care explorează experienţe umane limită.
Provocările laboratorului tridimensional
Modelul unui astfel de laborator ar trebui să poată funcţiona pe trei nivele distincte: un nivel mediu, în care dotările tehnologice să poată fi utilizate în toate caracteristicile tehnice și productive oferite prin proiectare, un nivel al experimentului la frontiera limbajelor artistice și un nivel al experimentului în știinţele umanului, de la bio-art la noi paradigme de învăţare emoţională. Pentru a da un singur exemplu, ne putem imagina un studio de sunet dotat la nivelul maxim al producţiei (înregistrare și procesare), perfect tratat fonic și cu posibilităţi de redare de înaltă fidelitate, la cele mai înalte standarde de producţie. Același studio poate fi utilizat în plan artistic ca sală experimentală în care, doar prin resursele limbajelor sonore, pot fi create spectacole ce presupun design scenografic de sunet, plan epic, stări emoţionale complexe, imagini poetice și participare senzorială în plan auditiv. Experimente știinţifice lipsite de componenta artistică pot fi imaginate pentru studiul și tratamentul fobiilor de întuneric, pentru experimente privind învăţarea prin canalul senzitiv auditiv, pentru studiul relaţiei kineto-acustice dintre percepţia acţiunii și sunet în procese de comunicare, etc. Același concept al laboratorului tridimensional poate fi folosit pentru experienţe centrate pe realitate augmentată, pe relaţia sunet-lumină și altele, cu un grad ridicat de complexitate.
Artişti şi cercetători în faţa unui dialog dublu-benefic
Acest tip de laborator facilitează formarea unui grup de cercetare cu un profil special, aducând alături artiști și cercetători, cu aptitudini și abilităţi specifice, dar pe un teritoriu comun, acela al cunoașterii din două perspective, artistică și știinţifică. Un prim efect cu consecinţe profunde ar fi un efect de contaminare, urmat de declanșarea unor intuiţii pe teritoriul de vecinătate și de un dialog ce poate fi dublu-benefic: creativ în dezvoltarea unor noi tehnologii și uimitor în adaptarea lor la experienţe umane reale.
Recent (7 octombrie 2014) am avut ocazia de a participa la un spectacol-experiment creat de o echipă condusă de regizorul Alexandru Berceanu la Centrul Naţional al Dansului. Echipa cuprindea un grup de actori, un compozitor cu abilităţi remarcabile în folosirea tehnologiilor digitale, un inginer programator și a beneficiat de consultanţa unor specialiști în știinţe medicale. Alexandru Berceanu este el însuși doctorand al UBB Cluj, cu o teză la interferenţa dintre teatru și neuroștiinţe. Cea mai pregnantă idee a experimentului-spectacol (sau spectacolului-experiment) era aceea de a folosi căști EEG pentru a capta semnalele necesare transformării efectelor produse asupra creierului unor participanţi în sursă a muzicii de spectacol produsă live chiar în timpul desfășurării acestuia. 
Un studiu experimental, mai multe perspective
E de menţionat și faptul că, în urmă cu câteva luni, regizorul realiza împreună cu un grup de studenţi un studiu experimental "Teatrul și emoţiile" pentru a evalua efectul emoţiilor asupra reprezentării teatrale. Structura spectacolului cuprindea momente explicite de descriere a metodei, momente stimulative de dialog cu publicul, dar mai ales ample scene de teatru documentar pe teme cu potenţial ridicat de reacţie emoţională (holocaustul din teritorii locuite de români, discriminarea pe rasă, sex sau opţiune sexuală, violenţă familială și altele). Mixtura ce poate părea stranie între fragmente textuale de o natură atât de diferită nu a generat vreo problemă de receptare, ci a menţinut atenţia pe tema mai profundă a experimentului, anume aceea a activării prin expresie artistică a modului profund în care reacţionăm la actualizarea unor straturi ocultate ale memoriei colective, de mai lungă sau mai scurtă durată. În cele mai bune momente ale experimentului scenic, feed-back-ul creat prin soluţii de tip tehnologic digital sporea emoţia artistică și însoţea informaţia documentară de un plan uman-emoţional exprimat prin muzică și întărit de sentimentul participării pe viu la un dialog profund cu o altă fiinţă umană. Am putea spune: un teatru augmentat prin procedee electronice și digitale. Am putea spune, schimbând perspectiva: o încercare de a explora, tatonând și calibrând după fiecare pas, prin intuiţie și emoţie, un teritoriu al cunoașterii știinţifice: memoria, reacţiile psihologice, comunicarea. Am putea spune, schimbând încă o dată perspectiva: o ocazie de a participa, spectator implicat sau nu, la un experiment în care adevărul despre asumarea unor atitudini sau valori nu este doar subiect, ci este evidenţiat prin mijloace ce beneficiază de mijloace creditate cu atributul obiectivităţii tehnice. Dar cât de siguri putem fi că că știm să plasăm corect limita dintre obiectiv și subiectiv, cognitiv și emoţional, raţional și emoţional?
Fereastra abordării interdisciplinare
Cu certitudine suntem abia la un început de drum. Codurile acestor noi tipuri de practică artistică nu au fost scrise încă, după cum nici metodologiile de cercetare prin artă în formula Human-and-Technology sunt departe de rigoarea necesară validării știinţifice. Într-o comunicare prezentată la Conferinţa Arts IT 2013 - Arts and Technology, Anthony Brooks de la Aalkborg University folosea termenul de neuro-estetică, desemnând o subdisciplină a esteticii empirice, introdusă recent (2002) ca studio știinţific al bazelor neurale pentru contemplarea și crearea unor opere de artă. Este doar una din ferestrele pe care le deschide noua abordare interdisciplinară a cercetării prin artă.
Parerea ta conteaza: 
