Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> Altele >> Stiri si comunicate

SAP transforma tenisul feminin cu ajutorul unei noi tehnologii pentru antrenament

01 Noiembrie 2014



SAP, impreuna cu Asociatia Jucatoarelor Profesioniste de Tenis (Women’s Tennis Association – WTA) au prezentat o tehnologie inovativa ce permite antrenorilor sa aduca in teren dispozitive mobile autorizate de WTA in timpul pauzelor din meciuri si sa utilizeze informatiile furnizate in timp real pentru a analiza performantele jucatoarelor de tenis din meciurile oficiale. Dezvoltata de SAP ca solutie personalizata, bazata pe cerintele WTA si ale jucatoarelor, aplicatia pentru antrenament, ce a fost folosita in acest sezon de jucatoare si antrenori doar dupa incheierea partidelor, in vederea pregatirii pentru meciurile viitoare, va fi disponibila incepand cu sezonul 2015 WTA si in timpul meciurilor, in momentele in care antrenorii intra pe teren pentru a discuta cu jucatoarele.


Practica pregatirii pe teren in timpul meciului a fost introdusa de WTA in 2008, ca o modalitate de a le oferi fanilor posibilitatea de a urmari discutiile despre strategie dintre jucatoare si antrenori. SAP a lucrat indeaproape cu jucatoarele si antrenorii WTA pentru dezvoltarea acestei aplicatii si s-a asigurat ca datele colectate si analizele generate le vor imbunatati performantele acestora, oferindu-le informatii in timp real despre evolutia jucatoarelor, chiar in timpul meciului.


„Consideram ca tehnologia va avea un rol important in modernizarea jocului de tenis, oferind fanilor mai multe informatii, fara a afecta integritatea meciului. Tenisul este un sport bazat pe date exacte, iar informatia inseamna putere. Multe dintre meciurile noastre se rezuma la cateva puncte-cheie, astfel ca orice avantaj pe care jucatoarele sau antrenorii il pot obtine in urma analizei datelor poate fi important pentru rezultatul meciului. Aceasta tehnologie stabileste un nou standard in tenisul feminin si ne bucuram sa lucram alaturi de SAP pentru a aduce inovatie in acest sport si a oferi resurse de ultima generatie pentru imbunatatirea performantelor jucatoarelor si a experientei fanilor”, a declarat Stacey Allaster, CEO si Presedinte WTA.


In prezent, jucatoarele si antrenorii din WTA au acces, dupa fiecare meci, la analize amanuntite ce le permit sa vizualizeze variatiile tehnice subtile din timpul partidei, ajutandu-i astfel sa analizeze performantele inregistrate. In sezonul 2014 WTA, expertii in tehnologia SAP au colaborat indeaproape cu antrenorii si jucatoarele, in vederea identificarii informatiilor esentiale pentru crearea unei solutii analitice puternice, care sa optimizeze performanta sportivelor. Ca rezultat al acestei abordari de co-inovare, SAP a dezvoltat o aplicatie simpla si interactiva, ce le permite jucatoarelor si antrenorilor sa acceseze in timp real date importante despre performantele in teren, precum directia serviciilor si plasarea loviturilor, chiar in timpul jocului.


Pe langa solutia pentru antrenament, SAP a dezvoltat si aplicatia mobila oficiala a WTA, ce le ofera fanilor din intreaga lume acces la continut exclusiv, stiri, reluari, sondaje, statistici, date despre jucatoare si fotografii ale acestora, precum si informatii despre turneele de tenis si mijloacele de achizitie a biletelor. Fanii prezenti la Turneul Campioanelor din Singapore vor avea si posibilitatea de a accesa un perete interactiv conectat la social media, unde pot urmari toata activitatea legata de competitia WTA pe retelele de socializare, precum si acces la SAP Match Center, unde participantii pot urmari evolutia jucatoarelor preferate.


„Suntem foarte norocosi ca avem ocazia de a colabora cu o comunitate de jucatoare si antrenori atat de entuziasti pentru a dezvolta tehnologii inovative care sa imbunatateasca performantele sportivelor si sa simplifice modul in care WTA interactioneaza cu fanii. Includerea acestei noi aplicatii in desfasurarea meciurilor vine in completarea analizelor post-meci realizate pana acum, furnizand date in timp real pentru a oferi informatii mai detaliate chiar in timpul partidelor de tenis”, a spus, la randul sau, Stefan Wagner, Director General al diviziei Media, Sports and Entertainment din cadrul SAP.


In ultimii ani, SAP s-a concentrat tot mai mult pe transformarea industriei de media, sport si divertisment cu ajutorul tehnologiilor inovative care sa imbunatateasca performanta jucatorilor si a echipelor, sa creasca gradul de implicare a fanilor si sasimplifice operatiunile desfasurate de cluburile sportive. In prezent, SAP colaboreaza cu numeroase organizatii si asociatii sportive recunoscute la nivel mondial, din sporturi precum navigatie, golf, Formula 1, cricket, fotbal american, baseball, tenis, baschet si fotbal.



Tags: SAP, WTA, tenis

Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite