Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> Educatie >> Stiri si comunicate

Ora de Programare – cel mai mare eveniment de educatie

13 Noiembrie 2014



Intre 8 si 14 decembrie 2014, va avea loc, in Romania si in lume, Hour of Code (Ora de Programare), cel mai mare eveniment de educatie din istorie, care-si propune sa faca din programare un limbaj accesibil oricui si sa arate ca, indiferent de varsta sau de cunostinte, oricine poate invata bazele acesteia.


Proiectul lanseaza catre participanti provocarea de a incerca o ora de programare accesand unul dintre tutorialele online de pe ro.code.org si de a participa la o introducere distractiva in tainele programarii.


Disponibile in peste 30 de limbi, tutorialele de o ora pot fi accesate in cadrul unui curs - cu sustinerea unui profesor - sau individual. Acestea sunt gandite in asa fel incat proiectele pot fi desfasurate pe un computer, tableta sau telefon, insa pot fi realizate chiar si fara computer sau acces la internet. Parcurgerea acestora nu necesita experienta sau cunostinte speciale, intrucat sunt realizate pentru a atrage in special persoanele care nu s-au gandit niciodata ca ar putea invata programare.


„Cred ca Hour of Code va inspira multi tineri sa acorde o atentie mai mare domeniului IT, care se confrunta cu o lipsa acuta de experti, in ciuda oportunitatilor pe care le deschide. Astazi programarea este cea mai vorbita limba de pe glob si reprezinta o sansa care trebuie exploatata”, declara Alin Chiriac, Founder & CEO ADFABER, asociatia desemnata sa se ocupe de organizarea, promovarea si sustinerea Hour of Code in Europa de Est.


Daca, in cadrul editiei 2013 Hour of Code, la nivel mondial au participat 15 milioane de oameni si doar in Romania s-au inscris 75.000 de cursanti, anul acesta organizatorii se asteapta ca 3 milioane de romani sa incerce o Ora de Programare pana la finalul anului.


La nivel global, nume sonore din zona tech precum Facebook (Sheryl Sandberg), Google (Eric Schmidt), Microsoft (Bill Gates) sau Twitter (Jack Dorsey), dar si personalitati mondene sustin Hour of Code. In Romania, lor li se alatura, printre altii, Radu Georgescu (GECAD Group), Ela Moraru (Google Romania) sau Simona Lapusan (ZITEC).



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite