Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

IFIN-HH, 65 de ani de fizică sub semnul excelenței

24 Noiembrie 2014



Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH) sărbătorește anul acesta 65 de ani de existență. Prof. univ. dr. Nicolae Victor Zamfir, Directorul General IFIN-HH, consideră că institutul se află la vârsta la care a atins apogeului evoluției sale, având toate resursele pentru a fi un vector de schimbare al cercetării științifice naționale și mondiale. În acest context aniversar ne-a vorbit despre istoria și importanța fizicii în țara noastră și despre impactul uriaș pe care Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics (ELI-NP), proiectul flagship cu care România se afirmă în cercetarea internațională, îl va avea la nivel științific, educațional și economic.



IFIN-HH celebrează anul acesta 65 de ani de la înființare. Este o vârstă asociată înțelepciunii, capacității de a călăuzi și de a te deschide spre lume pentru a oferi ce e mai valoros din acumulările de o viață ...
IFIN-HH sărbătorește 65 de ani de la înființare alături de toate celelalte institute de cercetare de pe platforma de la Măgurele, cu toții provenim din același Institut de Fizică Atomică (IFA). Atunci, la începutul anilor '50, bazele IFA au fost puse extrem de bine și de solid, iar conducerea institutului din acea perioadă - mă refer cu precădere la profesorii Horia Hulubei, Ștefan Țițeica și Ion Agârbiceanu - a avut viziunea să nu dezvolte doar o ramură a fizicii, ci toate domeniile acestei științe. În anii de după război, întreaga lume s-a concentrat pe cercetarea științifică, iar fizica atomică și fizica nucleară au fost "vedetele" acelei perioade. Desigur, bomba atomică și energia nucleară au fost principalele motive pentru care politicul a arătat o atenție deosebită cercetării în aceste domenii, dar științele fizicii au cunoscut o dezvoltare impetuoasă în anii '50-'60, atât în întreaga lume, cât și în România. În anii '70, s-a luat hotărârea ca lFA să se împartă, din punct de vedere administrativ, pe domenii, ceea ce a dus la apariția celor cinci institute de astăzi. Faptul că, administrativ, suntem împărțiți astfel nu are mare importantă pentru că, de fapt, noi alcătuim comunitatea de fizică de la Măgurele.



Revenind la întrebare, aș compara "vârsta" actuală a institutului cu cea a unui cercetător de 40-50 de ani, matur, aflat la apogeul evoluției sale profesionale, care știe să-și aleagă foarte clar direcțiile de dezvoltare. Fizica românească este la momentul acesta așezată, și-a dovedit tăria și maturitatea. Cred că fizica nucleară românească, dar și celelalte ramuri ale fizicii, se află în plină dezvoltare. Are suficientă educație, a acumulat un nivel superior de expertiză în varii domenii, dar nu și-a atins potențialul maxim și se află încă într-o fază de creștere a înțelepciunii. Nu am atins încă stadiul în care să ne rezumăm doar la a da sfaturi, ci suntem încă implicați din plin în acțiune, pe diverse planuri și niveluri. Desigur, proiectul ELI-NP introduce o schimbare importantă de perspectivă, însă probabil abia peste 10 ani aș putea spune că fizica românească este la apogeul dezvoltării sale.



Cât de mult contribuie existența unei școli de fizică românești la accederea în elita mondială a cercetării științifice?
Școala de fizică românească este extrem de puternică și de bine așezată. O școală puternică nu se creează peste noapte, trebuie, probabil, mai mult de două-trei generații pentru a vorbi despre așa ceva. Generația mea este a treia generație IFA: au fost cei care au pus bazele institutului, apoi cei care l-au dezvoltat și care au reprezentat generația mea de profesori, iar noi, la rândul nostru, îi formăm pe cei ce ne vor urma. Nu există o școală de cercetători în care se predau reguli, acestea se deprind doar practicând. De exemplu, la doctorat nu te ocupi doar de o temă, ci deprinzi modul serios, sistematic, cinstit în care tratezi respectiva temă astfel încât să o faci cercetare științifică.

O școală se creează extrem de greu și se poate distruge extrem de ușor, dacă există presiuni și condiții precare puternice care se prelungesc. Școala de fizică a depășit etapa sa critică de la începutul anilor '90. A înfruntat cu bine vicisitudinile istoriei și a rezistat anilor de după Revoluție, în care schimbările din societatea autohtonă s-au reflectat în mod dramatic în domeniul cercetării din fizică, iar în momentul în care au fost întrunite condițiile proprice s-a stabilizat, s-a dezvoltat și a atins acum expresia deplinei maturității, în care își poate alege și argumenta acțiunile și direcțiile în care se îndreaptă.



Cât de mult au contribuit la această așezare și dezvoltare a școlii de fizică românești proiectele internaționale la care institutele locale au a participat de-a lungul anilor?
Fizica, în general, și fizica nucleară, în particular, reprezintă "științe mari". La momentul actual, s-a ajuns la un asemenea nivel de complexitate și elaborare încât efortul singular - fie că vorbim de cercetările unui singur grup sau chiar și ale unei singure țări - extrem de greu mai poate aduce contribuții semnificative la progresul și dezvoltarea fizicii. De aceea, în fizica nucleară, în special, dar și în celelalte domenii ale fizicii, s-au dezvoltat mari colaborări internaționale. Chiar în condițiile de izolare ale anilor '80, fizica nucleară românească a avut contacte, a avut relații cu comunitatea științifică internațională. Practic, fizica românească s-a integrat în Europa cu mult înainte de 2007, când România a devenit țara membră a UE. Fizica nucleară este o știință globală, iar exemplul cel mai elocvent este CERN-ul, înființat în 1954: toate cercetările în domeniul particulelor elementare - nu doar din Europa, ci din întreaga lume - se fac la Geneva, unde lucrează peste 10.000 de cercetători din peste 100 de țări. Un alt exemplu similar, la altă scară și în alt sistem de referință geo-politic, este Institutul Unificat de Cercetări Nucleare din Dubna, înființat în 1956, singura instituție care a supraviețuit lagărului socialist, cu rezultate științifice solide, apreciate la nivelul întregii lumi. Revenind la exemple mai actuale, proiectul FAIR (Facility for Antiproton and Ion Research) a avut la început șase țări fondatoare, acum sunt 10 și participă la acest proiect cercetători din alte 50-60 de țări. IFA a fost cofondator al Institutului de la Dubna, iar de la începutul anilor '90 ne-am început colaborarea directă cu CERN-ul, atât în domeniul particulelor elementare, cât și în experimentele de fizică nucleară. Așa cum colaborăm și în cadrul FAIR, dar și al altor proiecte și organizații, precum ECT* (European Centre for Theoretical Studies in Nuclear Physics and Related Areas), IAEA (International Atomic Energy Agency), CEA (Commissariat a l'Energie Atomique) etc. Evident că dezvoltarea din țară a depins direct de modul în care fizicienii nucleariști români și-au făcut simțită prezența în aceste colaborări internaționale.

Care considerați că sunt momentele-cheie ale dezvoltării fizicii nucleare?
Fizica nucleară din România a avut ca stindard programul nuclear național care s-a născut aici, la reactorul nuclear de cercetare de la Măgurele, care apoi s-a dezvoltat, partea energetică mutându-se la Pitești, încununarea fiind Centrala de la Cernavodă.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite