Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

“URBSIS” – Sistem informatic urban

28 Aprilie 2006



Incotro ne indreptam?


Sistemul informatic urban incepe sa patrunda pe piata autohtona ca o necesitate datorata evolutiei dinamice si schimbarilor survenite cu rapiditate in tot ceea ce inseamna mediul urbanistic. Scopul principal pentru implementarea unui astfel de sistem il constituie necesitatea de a inregistra toate aceste “schimbari” si de a le regasi, ulterior, cu usurinta.
img sat+vector2
In prezent, pentru a obtine o autorizatie de construire, spre exemplu, sunt necesare zeci de drumuri pe la diferite institutii, ca sa nu mai amintim de completarea a numeroase formulare, de avize si aprobari ce trebuie obtinute.


Solutia adoptata de Primaria Sectorului 3 Bucuresti, prin implementarea si dezvoltarea acestui sistem informatic, incearca sa rezolve cat mai multe dintre problemele enuntate mai sus. Proiectul, care in “faza pilot” a acoperit doar 1000 de hectare, a avut un real succes, luandu-se decizia extinderii acestuia pe intreaga suprafata a sectorului 3, aproximativ 3 400 hectare.


Rolul firmei noastre a fost nu numai de a dezvolta acest sistem, ci si de a asigura operatiunile de mentenanta si de a furniza suportul tehnic necesar.


Tehnologie


Una din componentele de baza ale acestui sistem a constituit-o, in cazul de fata, harta cadastrala digitala, alcatuita dintr-o baza de date complexa, continand informatii despre limitele sectorului, strazi, corpuri de proprietate, cladiri, etc.


Aceasta baza de date a fost populata cu informatii specifice constructiilor existente in sectorul 3, cum ar fi: numarul postal, tipul cladirii, utilitati, gradul de risc seismic, numarul si data emiterii autorizatiei de construire. Pentru o mai buna acuratete s-au suprapus imagini satelitare recent achizitionate cu harta digitala cadastrala existenta, obtinandu-se in acest mod o buna monitorizare a modificarilor survenite in plan real.


Integrarea acestor baze de date grafice impreuna cu bazele de date textuale a fost realizata cu ajutorul unei aplicatii specifice, conceputa anume pentru manipularea informatiilor.


Astfel, un sistem informatic urban permite, in ansamblul lui, prelucrarea informatiilor sub diferite forme: arhivare, actualizare, localizare, editare, tiparirea rapoartelor sau generarea formularelor de diverse tipuri.


Sistemul ofera, pe de alta parte, si posibilitatea vizualizarii anumitor elemente asociate. Ca exemplu concret, in momentul selectarii unei proprietati, prin simpla apasare a unui buton, vor fi afisate detalii de tipul: autorizatii de construire, titluri de proprietate, planuri topografice, releveele constructiilor de pe proprietate, chiar si cateva fotografii ale constructiilor respective.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite