Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Înalta tehnologie şi obiectivele Strategiei Naţionale CDI (2014-2020). Întâlnirea Clusterului High-Tech de la Măgurele

24 Noiembrie 2014



Clusterul High-Tech de la Măgurele, www.mhtc.ro/magurele-high-tech-cluster/, a organizat la data de 14 noiembrie 2014 un simpozion Dedicat Strategiei Naţionale CDI (2014-2020) şi Programului Naţional CDI aferent. A avut loc un dialog al organizaţiilor din cluster cu dl. Secretar de Stat Tudor Prisecaru, şeful Departamentului pentru Cercetare din Ministerul Educaţiei Naţionale. Printre altele, participanţii au avut observaţii şi propuneri legate de PNCDI.



SNCDI: Creşterea competitivităţii economiei româneşti prin inovare

Acest din urmă document nu este încă public şi nu ne vom referi la el în continuare. Prezentul articol va aborda în schimb problema rolului pe care ar trebui să îl joace înalta tehnologie în asigurarea competitivităţii industriale a României, precizând anumite aspecte care au fost ridicate şi în simpozionul de mai sus. Punctul de plecare este primul dintre obiectivele generale pe care le conţine SNCDI şi anume: “Creşterea competitivităţii economiei româneşti prin inovare. Obiectivul vizează susţinerea performanţei operatorilor economici pe lanţurile globale de valoare. Strategia susţine tranziţia de la competitivitatea bazată pe costuri la cea bazată pe inovare. Aceasta presupune dezvoltarea capacităţii firmelor de a absorbi tehnologie de ultimă generaţie, de a adapta aceste tehnologii la nevoile pieţelor deservite, şi de a dezvolta, la rândul lor, tehnologii sau servicii care să le permită progresul pe lanţurile de valoare”.
Să ne focalizăm asupra IMM-urilor inovative, altele decât cele care utilizează tehnologiile informatice curente. Care sunt tehnologiile “de ultima generaţie” pe care le pot “absorbi” şi “ dezvolta”? Este limpede că posibilităţile acestor firme sunt limitate şi chiar şi finanţarea acestora din bani publici nu este suficientă. Cum intră aceste firme pe “lanţurile globale de valoare”, într-un sistem de furnizori, parteneri şi clienţi? Exemplificam mai jos cu dezvoltarea tehnologiei siliciului (pentru electronică şi fotonică) în Europa.

Modelul saxon: Silicon Saxony Cluster şi Silicon Europe
În Saxonia, land german provenind din fosta RDG, a fost creat în anul 2000 Silicon Saxony Cluster, orientat pe industria microelectronică, acoperind aproape întregul lanţ valoric (inclusiv producţia de materiale). Circa 300 de parteneri, majoritatea IMM-uri, dar şi firme mari de producţie, 9 universităţi, 20 de institute de cercetare dezvoltă tehnologia siliciului (silicon) şi ţintesc aplicaţii în biotehnologie, energie şi “internetul lucrurilor”. Există o similitudine frapantă cu priorităţile din SNCDI, dar în ultima lipseşte tehnologia de fabricaţie.
Între timp, colaborarea s-a extins pe plan european, grupând în Silicon Europe un sistem de clustere localizate în Villach (Austria), Grenoble (Franţa), Leuven (Belgia), Eindhoven (Olanda), în total 840 de entităţi industriale şi de cercetare. Peste 75% din aceşti parteneri sunt IMM-uri, care au acces la infrastructura de cercetare. Este un sistem deschis de inovare, în care valorificarea cercetării se poate face rapid, cu cheltuieli minime. Sistemul este deschis şi spre exterior, oferind acces celorlalte ţări din UE, dar beneficiind şi de “turnătoriile de siliciu” (fabricaţie la comandă) din Asia.

Situaţia actuală: de unde plecăm?
Acordul de parteneriat România-UE care asigură alinierea la politica europeană debutează cu o analiză, ale cărei rezultate nu sunt încurajatoare. Produsul naţional brut pe cap de locuitor era în 2013 la 54% din media EU 27 şi aproximativ la 70% din valoarea pentru noii membri EU. Alături de industria auto (cu mare valoare adăugată), avem industria alimentară, textile şi pielărie, cu un nivel tehnologic mediu sau chiar redus. Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor este competitivă pe plan internaţional, dar este focalizată mai mult pe “outsourcing” pentru clienţii străini, decât pe producţia internă.
Alte caracteristici ale României sunt performanţele reduse în inovare, fragmentarea sistemului public CDI şi legătura redusă a acestuia cu economia.

Particularităţile “specializării inteligente” în SNCDI
În procesul de elaborare a strategiei naţionale s-au identificat iniţial şi analizat 13 domenii CDI, din care au fost selectate un număr de patru domenii prioritare. De fapt selecţia a fost însoţită şi de unele comasări, astfel încât domeniile rămase au un caracter heterogen sau rezultă pur şi simplu din juxtapunerea mai multor domenii iniţial separate (cazul domeniului “Tehnologiile informaţionale şi de comunicaţii, spaţiu şi securitate”). Celelalte priorităţi sunt “Bio-economia”, “Energie, mediu şi schimbări climatice”, “Eco-nanotehnologiile şi materialele avansate”. Cele de mai sus au fost declarate “priorităţi ale specializării inteligente” şi apar atât în PNCDI (alături de prioritatea naţională “sănătate”), cât şi în Acordul de parteneriat România – UE menţionat mai sus, fiind destinate finanţării prin fonduri structurale.
Problemele apar în momentul în care încercăm să aprofundăm conceptul de “specializare inteligentă”. Acest concept are la bază competitivitatea regiunilor economice. Componenta economică/industrială este esenţială, ca şi parteneriatul dintre diverse regiuni/țări din UE, nu neapărat în imediata vecinătate. Este vorba de orientări strategice complexe, în primul rând în plan economic, în care sistemul public CDI nu este decât unul din actori. Această abordare are drept ţintă competitivitatea Europei în plan global şi, de regulă, dar nu obligatoriu, se bazează pe tehnologiile generice şi industriale. Dacă în România parteneriatele public-privat, orientările regionale, colaborările în UE (tipic, pentru completarea “lanţului valoric”) nu au jucat până acum un rol vizibil în conturarea conglomeratului de obiective şi nu s-a respectat cu stricteţe Strategia pentru Specializare Inteligentă a UE, lucrurile trebuie elaborate şi/sau consolidate de aici înainte, pentru ca proiectele concrete să fie finanţabile prin programul operaţional competitivitate.

Tehnologiile generice esenţiale nu trebuie introduse în mod formal
Introducerea tehnologiilor generice esențiale (TGE) în ultima versiune (aprobată prin HG) a SNCDI reprezintă, în principiu, un semnal pozitiv, deoarece “Orizont 2020” acordă acestora un rol cheie în asigurarea competitivităţii economice. În domeniul de specializare inteligentă “Eco-nanotehnologii şi materiale avansate” din SNCDI se etalează interesul pentru două din cele şase tehnologii generice esenţiale (TGE), dar descrierea este neconcludentă, abundă în generalităţi. Există o versiune “detaliată” a descrierii acestui domeniu în propunerea de program POS Competitivitate (POS-CDI), de unde vedem că nanotehnologiile au de fapt un rol marginal, apărând la un subpunct al unui subdomeniu (polimeri, nanomateriale, nanotehnologii), În rest, domeniul este structurat pe industrii, de exemplu “echipamente (!?) de transport”. Dincolo de aceste detalii, sugerăm faptul că un program în PNCDI, în domeniul nanotehnologiei şi nanomaterialelor (citat în “acordul de parteneriat” pe primul loc între domeniile în care România şi-a dovedit competența ştiinţifică) ar fi deosebit de atractiv. Pe de altă parte clusterul High Tech Măgurele, care dispune de resurse materiale şi umane considerabile (inclusiv firme performante) în acelaşi domeniu ar putea avea un rol cheie în specializarea inteligentă a regiunii economice Bucuresti-Ilfov.

Detalierea domeniilor de specializare inteligentă poate continua
Având în vedere că în POC-CDI (program încă în dezbatere) a fost detaliată şi completată tematica domeniilor prioritare dincolo de textul care apare în SNCDI, propunem ca domeniul “TIC, spaţiu şi securitate” să fie completat cu “Componente şi sisteme electronice” (pe model ECSEL-JU), ceea ce înseamnă în primul rând, dar nu exclusiv, nanoelectronica şi fotonica. Aceasta ar permite valorificarea tehnologiilor de micro-nanostructurare în electronică şi fotonică (asigurate prin investiţii considerabile la INCD-Microtehnologie, respectiv IN-FLPR), utilizarea experienţei câştigate în proiectele europene, precum şi posibilităţile extinse de cooperare din cadrul UE (Orizont 2020, ECSEL-JU, ESIF/ERDF). Într-adevăr, dincolo de dotările şi de experienţa existentă în ţară, există acces la tehnologia avansată din vestul Europei şi finanţare pentru susţinerea activităţilor CDI ale firmelor inovative şi colectivelor de cercetare.
ECSEL (Electronic Components and Systems for European Leadership) este iniţiativa public-privată din UE, lansată în 2014 pentru o durată de 10 ani de zile. Există trei subdomenii ale ECSEL-JU (iniţiativa tehnologică comună la care participă şi România), iar în ţară există experienţa şi/sau interes pentru dezvoltarea pe baza PN3 şi POC-CDI pentru toate trei: (1) Micro- şi nanoelectronica. Firmele private existente deja, care proiectează circuite integrate fabricate “la comandă” în fabricile din Europa de vest (şi nu numai). Universităţile, centrele de cercetare şi firmele private participă la cercetările legate de dezvoltarea liniilor pilot. (2) Sistemele integrate inteligente (micro- şi nanosisteme). Sunt importante, printre altele, pentru realizarea de microtraductori (microsenzori şi microactuatori) cu aplicaţii în diverse domenii prioritare (agricultură, sănătate, mediu, energie etc). (3) Sistemele cu software încorporat (embedded/cyber-physical systems). Este un domeniu în care România trebuie să investească şi să colaboreze pentru a putea să adreseze şi aplicaţii sensibile.
Aceasta completare ar lega specializarea inteligentă de patru din cele 6 TGE, anume nanoelectronica, fotonica, nanotehnologiile şi materialele avansate. Este punctul de vedere formulat într-o întâlnire a specialiştilor din cercetare, firme şi învăţământul superior, un grup de lucru care s-a reunit la Academia Româna în ziua de 12 noiembrie 2014. Acelaşi mesaj a fost prezentat şi la întâlnirea Clusterului High Tech Măgurele.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite