Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> Transporturi >> Stiri si comunicate

O infrastructură adecvată este necesară avānd īn vedere tendința de creștere a traficului din Romānia

27 Noiembrie 2014



BusinessMark a organizat “Infrastructure Forum”, eveniment care a avut loc pe 25 noiembrie, în cadrul Howard Johnson Grand Plaza din București. În cadrul evenimentului au fost dezbătute teme legate de strategia de dezvoltare a infrastructurii românești – rețeaua de autostrăzi, reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare și stadiul lucrărilor la marile proiecte de infrastructură, la nivel național, în Bucureşti şi în principalele oraşe ale ţării. De asemenea, au fost analizate principalele surse de finanțare a proiectelor de infrastructură: fonduri europene, investiții, parteneriate Public Private şi finanțare bancară.



Vorbitorii primei sesiuni de discuții au fost: Constantin Mustățea, șeful Serviciului de Urmărire Lucrări, Metrorex, Alina Bilan, Partener, Coodonator Infrastructură, Achiziții Publice, Concesiuni, PPP, ONV LAW, Monica Patrichi, Consilier Superior, Transport Naval, Ministerul Transporturilor, Laurențiu Plosceanu, Președinte, Asociația Română a Antreprenorilor de Construcții – ARACO, Roxana Gherman, Senior Analyst, Bucharest Office – Central and Eastern Europe, SACE SpA, Liviu Tache, Șef Serviciu investigatii vamale și control ulterior, Direcția Generală a Vămilor și Mihai Petre, Senior Manager, Customs & Global Trade, Deloitte România.

”Magistrala 5, Est-Vest, este în momentul de față în execuție la partea de structură pentru secțiunea Eroilor-Drumul Taberei și însumează 10 stații și un depou. Structura este realizată în proporție de aproape 80%. Utilajele vor ajunge spre final de an spre ultima stație, Râul Doamnei. Din totalul de 8.000 m de cale dublă sunt realizați în prezent 5.700 m de tunel fără probleme. Ritmul de execuție al tunelelor a înregistrat în unele perioade chiar și 40 m pe zi, media fiind de 12-15m pe zi. În momentul de față avem în analiză ofertele pentru încheierea contractului pentru material rulant”, a declarat Constantin Mustățea, șeful Serviciului de Urmărire Lucrări, Metrorex.

Potrivit acestuia, se preconizează că licitația se va încheia la finalul lui 2016. Următoarea zonă unde se vor demara construcții va fi zona Piața Iancului-Pantelimon. În primul semestru al 2016 se dorește demararea fazei de licitație pentru partea de structură.

”Avem numeroase porturi în România, dar din păcate traficul nu este așa cum ar trebui. Pentru ca un port să se mențină de interes european, traficul trebuie să fie de 500.000 de tone pe an. Și aceasta să fie media pe ultimii trei ani”, a explicat Monica Patrichi, Consilier Superior, Transport Naval, Ministerul Transporturilor.

Consilierul Superior, Transport Naval, din Ministerul Transporturilor, a mai declarat că pentru Canalul Dunăre-București, s-a finalizat, în anul 2014, identificarea coridorului de expropiere. Proiectul este cuprins în rețeaua de căi navigabile și se lucrează la documentația necesară în vedere solicitării de fonduri.

”Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind achizițiile publice aduce avantaje pentru părțile implicate. Printre principalele avantaje pentru ofertanți se numără: numai ofertantul câștigător va trebui să depună documente de calificare – documentul unic european de achiziții publice; facilitarea accestului IMM-urilor la proceduri prin divizarea contractelor mari în loturi – regula ”aplică” sau ”explică”. Practic, divizarea pe loturi va deveni regula și nu excepția; încurajarea comunicării prin mijloace electronice: de exemplu, după septembrie 2018 transmiterea ofertelor pe cale electronică va fi obligatorie”, a declarat Alina Bilan, Partener, Coodonator Infrastructură, Achiziții Publice, Concesiuni, PPP, ONV LAW.

Alina Bilan a mai afirmat că raportul cel mai bun preț-calitate va deveni un concept imperativ în atribuirea contractelor. Pe scurt, va dispărea ”tirania” prețului cel mai mic.

”Salutăm faptul că masterplanul general de transport a fost suspus dezbaterii publice. Nu mai vrem proiecte propuse de interese politice fără o fundamentare tehnică asumată. Există și în actualul masterplan elemente perfectibile și credem că trebuie să existe un mecansim pentru actualizarea periodică a acestuia, dar cu implicarea specialiștilor din domeniu”, a afirmat Laurențiu Plosceanu, Președinte, Asociația Română a Antreprenorilor de Construcții – ARACO.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite