Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

USAMV București, un integrator de proiecte strategice pentru învăţământul superior

05 Ianuarie 2015



Istoria evoluţiei unei instituţii este în esenţă biografia liderilor săi. Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV Bucureşti) a ajuns să joace în ultimii ani un rol cheie în cadrul învăţământului agronomic şi dincolo de această sferă, condusă de prof. univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu, persoana care, din 2012 ocupă funcţia de rector, din 2013 este preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor din România, iar în momentul realizării acestui interviu a fost numit Ministru al Educaţiei şi Cercetării Științifice, fiind singurul profesor din USAMV București care ajunge să ocupe această poziție. În 2014 USAMV Bucureşti şi-a consolidat statutul reprezentativ pentru învăţământul de profil, dar, mult mai important, a reuşit să polarizeze o serie de acţiuni şi alianţe relevante pentru învăţământul superior şi cercetarea românească, motoare ale progresului socio-economic. Prof. univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu a încercat să detalieze cele mai semnificative momente.



După 15 ani de colaborare informală a universităţilor de ştiinţe agricole şi medicină veterinară din România aţi reuşit în toamnă legalizarea acestui consorţiu naţional. Cât de importantă este oficializarea acestei relaţii pentru învăţământul agronomic şi agricultura românească?


Învățământul agronomic românesc are o istorie bogată și veche în patru regiuni importante din România. Chiar dacă parteneriatul nu a fost formalizat, cele patru universități de științe agricole colaborează într-o manieră structurată începând cu anul 2000, în proiecte comune care vizează domenii precum educația, cercetarea, dezvoltarea de parteneriate strategice, dezvoltarea capacității instituționale, internaționalizarea, activități culturale și sportive. Implicarea tot mai profundă, precum și contextul actual au condus la înființarea Consorțiului Universităților de Științe Agricole și Medicină Veterinară - Științele Vieții din România, ca for național de reprezentare a învățământului agronomic, atât pe plan național, cât și internațional.

Unul dintre cele mai mari avantaje create prin înființarea acestui Consorțiu îl reprezintă faptul că este partener principal de dialog în relația cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și reprezintă o voce unitară în contextul elaborării de strategii care vizează sectorul agricol, dar și pe cel medical-veterinar.

Fiind reprezentate prin acest Consorțiu, cele patru universități de științe agricole au capacitatea sporită de atragere a fondurilor naționale și internaționale în vederea dezvoltării de proiecte de interes comun, care să conducă la dezvoltarea și modernizarea lor.

În calitate de preşedinte al Consorţiului, cum doriţi să puneţi în valoare competențele şi experienţa acestei organizaţii? Există în acest moment iniţiative concrete ale Consorţiului?


Într-o manieră colegială, am stabilit ca preşedinţia Consorţiului să fie asigurată prin rotaţie de către fiecare universitate parteneră, pentru câte un an, ordinea propusă pe viitor, începând cu luna martie 2015, fiind Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca, Bucureşti. Ca urmare a discuțiilor purtate cu colegii de la celelalte instituții partenere, în primă fază ne-am propus discutarea și semnarea unui acord de colaborare pe termen lung între Consorțiu și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), lucru care s-a și întâmplat în luna octombrie a acestui an.

Ce vă propuneţi să realizaţi în urma încheierii Acordului cu MADR? Care sunt principalele direcţii de colaborare vizate?

Odată cu semnarea acestui acord s-a constituit cadrul legal al colaborării dintre cele două instituții, Consorțiul Universităților de Științe Agricole și Medicină Veterinară- Științele Vieții devenind astfel un partener de dialog important pentru MADR. Practic am fost recunoscuți ca formatori ai resursei umane înalt calificate în agricultură, iar în acest sens vom fi susținuți de către Minister în desfășurarea activităților de formare inițială și continuă, precum și în cele de cercetare științifică.




Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite