Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Alunecările de teren din România şi rolul hărtilor de risc

13 Februarie 2015



Între cerinţele actuale şi de perspectivă ale societăţii umane se remarcă şi cele legate de protecţia mediului ambiant, din care prevenirea şi combaterea efectelor negative produse de alunecările de teren reprezintă o problemă prioritară. Cunoaşterea alunecărilor de teren conduce la elaborarea de programe de reconstrucţie ecologică, de ameliorare, de recuperare şi de redare în circuitul economic a unor importante suprafeţe de teren, de prognozare şi de luare a unor măsuri de evitare a unor posibile dezastre.

Alunecările de teren reprezintă un factor major de influenţă negativă asupra mediului, în urma producerii lor fiind afectate suprafeţe mari de teren agricol, şosele, căi ferate, incinte industriale, construcţii rurale sau urbane, cursuri de apă etc. În acest sens, ca urmare a realizării hărţii de risc pentru alunecări de teren, se pot întocmi strategii regionale şi locale de prevenire şi se pot elabora soluţii de remediere şi înlăturare a efectelor produse de acestea.



Elaborarea acestui tip de hărţi a devenit la ora actuală o necesitate prioritară pentru România, având în vedere existenţa unor arii extinse, cu potenţial ridicat în ceea ce priveşte probabilitatea de declanşare a unor alunecări de teren. Riscul de producere a dezastrelor provocate de fenomenele de instabilitate este confirmat de numărul mare de obiective economice şi sociale care sunt ameninţate sau afectate frecvent de aceste fenomene.



În cazul alunecărilor de teren managementul riscului reprezintă etapa finală a unui proces îndelungat. Baza acestui proces o reprezintă cartările pe teren (geologice, geologice inginereşti, geomorfologice, hidrogeologice etc.), la acestea adăugându-se metode conexe de studiu, cum ar fi măsurătorile geofizice (electrometrie, seismică de refracţie, gravimetrie, magnetometrie, GPR). Tot în acest context poate fi menţionat ajutorul deosebit oferit de studierea imaginilor satelitare, a aerofotogramelor, ridicările GPS, studiilor geotehnice, utilizarea scanerului terestru cu laser sau a sistemelor aeropurtate autonome. Utilizând cât mai multe metode şi tehnici de investigare a zonelor afectate de fenomene de instabilitate a terenului, estimarea susceptibilităţii, a hazardului şi a riscului la alunecări de teren dispune de informaţii diverse, care pot conduce la rezultate cât mai apropiate de situaţia reală. Tocmai caracterul multidisciplinar al studiului acestor fenomene reprezintă o provocare.



În cadrul Institutului Geologic al României au fost elaborate studii regionale privind acţiunea factorilor naturali şi tehnogeni în declanşarea fenomenelor de instabilitate şi implicaţii ale acţiunii acestora pe teritoriul României, studii geofizice de mare detaliu pe câteva zone cu alunecări de teren din judeţele Gorj, Vâlcea, Argeş, Prahova, Buzău şi Dâmboviţa, precum şi studii locale privind gestionarea hazardului/susceptibilităţii în perimetre afectate de alunecări de teren.
În România, în anul 2001 a fost adoptată Legea 575, “Lege privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a V-a- Zone de risc natural”, care prevede redactarea « Hărţii de risc la alunecări de teren » pentru întreg teritoriul ţării. Prin Hotărârea 1491/2014, s-a stabilit Regulamentul-cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă.

Din punct de vedere al prevederilor, România dispune de un cadru legislativ corespunzător, dar mai există “goluri” ce ar trebui completate. Lipsa unui inventar, centralizat la nivel naţional, a tuturor fenomenelor de instabilitate a terenului, face foarte dificilă estimarea hazardului/susceptibilităţii la alunecări de teren la scară regională. În acelaşi timp, utilizarea hărţilor geologice, la o scară necorespunzătoare, poate duce la rezultate eronate, iar rezultatele se pot vedea cu ochiul liber.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite