Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Samsung lanseaza un copiator de mare viteză, cu capabilitati extinse

25 Februarie 2015



Folosindu-și expertiza în dispozitive mobile, tehnologie de ultimă generaţie și abilitatea de a dezvolta o gamă largă de produse, Samsung Electronics a lansat o nouă soluție de imprimare, care le oferă companiilor mai multă convergență, ajutându-le să îmbunătățească eficiența și conectivitatea din birouri. Noul copiator MultiXpress 7 (MX7), care le permite business-urilor să își îmbunătățească modul de lucru. Simplu de utilizat, copiatorul va îmbunătăți productivitatea în birouri, oferindu-le angajaților un spațiu de muncă smart și eficient.
„MultiXpress 7 reprezintă punctul culminant al eforturilor noastre în dezvoltarea soluțiilor de imprimare care cresc productivitatea și eficiența, fiind în același timp accesibile,
” a declarat Dr. KiHo Kim, Executive Vice President Printing Solutions în cadrul Samsung Electronics. „Mediul de lucru se dezvoltă rapid, devenind mai orientat spre mobilitate, iar posibilitatea de a lucra din orice colț al lumii, de pe orice dispozitiv, este tot mai importantă. În MultiXpress 7, am integrat multiple posibilitățile de conectivitate, cea mai bună calitate și ușurintă în utilizare, lucruri așteptate în orice mediu de business.”
Copiatorul MX7 este foarte rapid și este singurul produs de tip A3 de pe piață echipat cu procesor Quadcore. Dispozitivul parcurge documente, faxuri și fișiere scanate cu rapiditate și ușurință. În plus, MX7 dispune de o interfață inteligentă care le permite utilizatorilor să vizualizeze și să editeze documente din imprimantă, înainte de a le imprima.
MX7 face parte din portofoliu Samsung de soluții inovatoare de imprimare și reprezintă un pas important pentru industria soluțiilor de imprimare mobile.

Eficiență și productivitate pentru business-uri
Noul copiator Samsung MX7, prin procesorul Quadcore, crește eficiența și reduce timpul de așteptare. Modelul MX7 pornește în doar 18 secunde și iese din sleep mode în 12 secunde. De asemenea, acesta oferă o calitate superioară de imprimare a imaginii de 1200 dpi, în timp ce rulează la viteză maximă. Timpul de imprimare a primei pagini dintr-un document monocromatic este de 3 secunde, iar cel al unei pagini în mai multe culori de 4,5 secunde.
Modelul MX7 reduce considerabil timpul de scanare printr-o tehnologie care permite scanarea într-un minut a 120 de imagini și până la 240 de imagini față-verso. De asemenea, chipul de rețea 802.11ac suportă conexiuni de trei ori mai rapide decât varianta standard de 802.11n. MX7 este echipat cu tehnologia Bluetooth Low Energy, care le oferă utilizatorilor o conexiune continuă, pentru a imprima rapid fișiere atunci când se află în apropierea dispozitivului.

Mediu de lucru smart și sigur cu interfața Smart UX 2.0

Smart UX 2.0 este o interfață intuitivă, bazată pe sistemul Android și afișată pe ecranul de 10,1 inci, ce permite nu doar controlul cu ușurință a copiatorului, ci și vizualizarea și editarea documentelor.
Utilizatorii pot alege Smart UX Center și pentru a personaliza modul de utilizare, instalându-și diferite aplicații ce pot fi găsite în app store-ul Samsung pentru imprimante. Utilizatorii din mediul business pot alege dintr-o gamă largă de aplicații, printre care Workbook Composer și Smart Service, create pentru a le îmbunătăți modul de lucru.
Sistemul Smart UX Center dispune de funcția Workspace Cloud care permite vizualizarea și editarea documentelor pe orice dispozitiv, oferind astfel un mediu de lucru mai versatil. De asemena, copiatorul este compatibil cu sistemul SCP Pro și există peste 20 de soluții ISV care fac posibilă integrarea în soluțiilele cloud sau pe serverele existente. Pentru o mai bună siguranță, utilizatorii din mediu de business pot beneficia de pachetul Tray Locking Kit, prima funcție digitală de securitate din industrie, care permite accesul în apropierea dispozitivului doar personalului autorizat, pentru o mai bună protejare a documentelor confidențiale.

Performanță într-un mediu de lucru aglomerat
Modelul MX7 este dezvoltat pentru a se potrivi mediului aglomerat de lucru, având o capacitate de imprimare de 300.000 de pagini pe lună. Copiatorul funcționează cu tonere mari, care le oferă utilizatorilor până la 30.000 de pagini color sau 45.000 de pagini alb-negru. Printre caracteristicile care contribuie la reducerea timpului și a costurilor se numără și un capsator integrat, acesta putând capsa 60 de pagini de hârtie sau o broșură de 80 de pagini.